eseu

când toaca timpului va bate stingerea exact la ora nouă precum gornistul în cazarmă pentru că mi se vor împlini cei o sută patru ani dăruiţi de zeu prin firul de aţă al ursitoarelor şi obosit ori îngheţat de spaimă îngerul mă va părăsi ori va arde mosorul habar n-am de ce poate să se încălzească ori mai grav să-şi ascundă neputinţa vreau ca fiul meu camarad bineînţeles ţinându-mi aprinsă lumânarea în mână să spună îndureratelor sale surori: “nu plângeţi proastelor ăsta e nemuritor vedeţi doar că eu prin flăcăii mei îi duc numele mitic mai departe iar voi mai puternice ca zâna neantului o să-l renaşteţi prin fiecare iubire!”