galben, maron,
covor de funze
simfonie de culori;
raze firave, nori suspinând
cântec stins,
șoapte domoale
dansând prin aer:
imaginând povești
pentru alt anotimp.
pleoape
Veni-va o vreme când
Numai în gând voi mai putea uita
De timp ninsă că sunt.
Am să mă-mpac cu amintirile
Și am să cer iertare
Monezilor nefructificate.
Însă, nu am să pot spune
Nici peste
- De ce ai fața așa … șifonată?
- De timp…
- Dar ochii de ce sunt atât de blânzi și lăcrimoși?
- Se oglindește sufletul în ei și curg râuri de dragoste de viață.
- Mâinile, picioarele, cine le-a
Mai stai și în seara asta cu mine,
N-am să mai spun nimic,
Cu capul pe umărul tău, dacă mă lași,
Am să-ți privesc chipul,
Am să-ți număr toate cutele, firele albe,
Am să-mi aduc aminte toate
În noroi stelele par
diamante ...
străpungând întunericul din adânc
și din afară;
ca niște săgeți
mânuite cu pricepere
de arcașii veniți de nu știu unde.
Cad stelele,
noroiul le
Am așezat un fir de păr negru
pe un petec alb de hârtie,
un petec de viață, o fărâmă de timp?
Negrul și albul imaculat –
o zi suspendată între lumi,
fără început, fără sfârșit.
Un
să visezi cu ochii deschiși
când anii nu-i mai ști număra,
să zâmbești împroșcând în jurul tău lumină
când sufletul plânge,
să iubești ploaia și să râzi când pașii strivesc noroiul
Poeții sunt
glasuri de îngeri
ce sufletul îmbrăca
în lumina călăuzitoare a vieții.
Muzica vorbelor
poartă pașii
și-n dansuri tainice
de noi știute doar
ne petrecem timpul.
Oamenii
de astăzi
zâmbetul nu mai funcționează…
ceva
s-a stricat;
se-ntâmplă…
artificiale,
schimonosite gesturi,
contururi ipocrite,
scenariu,
viață-minciună…
ce
Nu am știut să-i spun
de ce-a plecat zăpada…
neputincioasă,
i-am sărutat perlele din privire
promițându-i
o zi de basm
îmbrăcată-n albul neumblat,
sănii trase de caii cu clopoței,
focul din
Se termină noiembrie…
Astfel contradicțiile,
Temerile,
Viața are alt curs
Pentru că se termină noimbrie:
Timpul potrivnic vieții mele
Și-al contopirii cu banalul
Va fi altfel…
Cine
s-au despletit gândurile,
spălate cu șampon marca “de lux”
s-au răspândit aiurea
căutând punctul de sprijin al purității.
s-au combinat gândurile,
îmbrăcate cu deșeuri marca “second
Să fii iubit e ca și cum Dumnezeu te-ar săruta pe creștet,
Să iubești e ca și cum El ți-ar spune povești în fiecare seară.
Nu există fericire mai mare decât cântecul dragostei în zori de
dacă astăzi te-am iertat,
n-o lua de la capăt!
sufletul nu se dă bătut,
nici când dorul doare,
nici când timpul tace,
nici când pustiul e mai pustiu...
sufletul știe,
toate-s
Iubește-mă!
…când noaptea ne curge prin vene,
când diminețile ne privesc prin perdea
dăruindu-ne încă o zi
și încă una…
… sunt doar o femeie
a fost să fie așa…
prin tine
eu,
prin
Ziua mănâncă întunericul nopții,
Noptea bea lumina zilei.
Lumină sau Întuneric una sunt!
Foamea și setea-s tot timpul egale.
În viată totul e echilibru.
Ideea dezechilibrului e
am râs,
îmi place să râd
clopotul fericirii sună ciudat
are și miere, are și pelin,
are culorile ochilor de copil,
lacrimile îngerilor.
am plâns,
nu mi-a plăcut,
fulgerul
ești raza de soare ce îmi pătrunde-n suflet mângâindu-l
cu tine,
viața s-a transformat în cântec
și-am învățat ce-nseamnă bucuria
pe care credeam numai
c-am întâlnit-o și altă data.
ești
Deschid fereastra și
un vânt rece
mă cuprinde în îmbrățișarea lui.
Gândurile
copii hoinari
se-ntorc,
se-amestecă,
amintiri se răscolesc,
dorul de tine țipă
și vântul suflă… suflă…
dorul de
viața-i se citește-n ochii pădure,
dulceața lor șterge umbre cenușii,
tunet de șoapte.
chipu-i,
păstrează adânc în el,
doruri călătoare,
infinitul dragostei -
neostoită fântână
*** 1 ***
Pisica suferindă
Măi Ionică, un’ te duci
De alergi parcă vin turci?
Pisicuța mi-e bolnavă
Și cum sunt băiat de treabă
Dau fuga la farmacie
Să-i cumpăr o doctorie.
Mi-ar fi spus
nu ai impresia, că arborii plâng?
freamătă frunza,
pictează timpul,
mii de culori îmbracă pădurea ...
în cercuri lăcrimează apa din fântână,
se-ascund în pântecele-i pete de ecou,
se
Pot cânta cu glas de jale
Pentru că viața m-a prins în ghearele ei
Rănindu-mi aripile,
Încurcându-mi cărările spre mai departe,
Promițându-mi mereu
Cupa cu vin și-o ultimă picătură din amarul
cum aș putea să-i explic fiului meu că astăzi sunt tristă,
că amintirile sunt peste tot în juru-mi închizându-mă în cercul lor
mai strâmt astăzi ca ieri, din ce în ce mai strâmt…
că somnul nu mai
DE