Dragoș Vișan

Ambele scrutări ale adâncurilor firii, introspecțiile 1 și 2 (idem), oferă complexe imagini, predominând mai puțin carnavalescul, cât un fel de trezire conștientă într-o stare paradoxală. A vedea și dincolo de aparențe - iată ideea centrală. Chemi, cu mai puțină inocență din încremenire natura coruptă să se curețe, sau îți vezi autoreflectant prin contorsiunile clipei prezente, ale efortului artistic un fragment temporal dureros.

Adresarea la persoana a doua coincide și cu o schiță portretistică, în culorile reci ale sacrificării continue trupești, ale consumului minții și blândeții atât de dinamizate. Metafora coroanei lui Gheorghe Doja (poate), mă face să mă gândesc și la hristicii spini - o coroană de flăcări apăsătoare și învigorantă. Simbolul literar al animalului celenterat, al meduzei dă o atmosferă aproape fantastică descrierilor ultime. Evanescența tabloului din Odessa, banalitatea mării și radei portuare ucrainiene sporesc spectralul acestei proze. Lipsa de litoralui e ca o deposedare de liniște, de cer, de val candid. Spațiul și timpul descriu o mișcare de revoluție în jurul coroanei arzătoare, a minții sfâșiate și regenerate. Celulele vechi din întregul trup sunt lepădate, iar serul adevărului ori al Realului inundă foaia dublă a textului tău.

Da, o să fiu la post, cu dragoste și interes, atât la Rahove, cât și la zorile din miez de noapte la mare!

Sigur că da. Aștept orice, nerăbdător! Lumini, lumini, să vină lumini de iubire până la tine și familia ta. La toți ai noștri frați care trăiesc, poate doar momentan, în Germania.

Interesante dialogurile stârnite de Tanka 6. Aș vrea să scriu și eu în acest gen, în această specie apropiată de haiku, puțin mai mult sau insesizabil personalizată. Un tabiet, plus o scurtă descriere - ordinea nu contează - și tanka se scrie singură, din cinci degete agere!
Spune-mi dacă nu-i așa, Florinel!

Florinel, văd că mi-ai trecut numele în vers - să se-nțeleagă și Dragoț Vițan! De ce nu m-o fi scris în acte așa... Cum de-ai dibuit această schimbare? Să știi că am s-o trec în loc de pseudonimul Tulceanul!

Poemul tău este și el tragic, precum comm-ul la care mi-ai replicat, pentru că m-ai văzut așa de îndurerat. Da, recunosc, n-am fost la biserică de la Sf. Trei Ierarhi până acum. Însă trimiterea frățească la slujba Învierii, dată fiind și împrejurarea specială că mă invită o talentată poetă, trebuie obligatoriu onorată.

Sfintele Paști cu har și împliniri a tot ceea ce-ți dorești!

M-a impresionat totul, însă mai ales îmi plac ultimele strofe, pentru că meditația ajunge la țărmul răsturnării pietrelor din cale:

\"să nu rătăcim prea mult, îi spuneam, să ne atingem
de fiecare dată când bolovanii cad, ei au înțelepciunea prăbușirii\"

Apoi am urmărit mișcările predominant kinetice, nu statice, cum sunt închegate în imaginar. Prima, de oglindire, duce mai departe cogito-ul lui Decartes. A doua și-a treia duc la ipostazierea sinelui, prin refaceri (ne)demiurgico-artistice, a lumii noastre alterabile. A patra, din strofa secundă, oniricul ne vorbește despre un alt tip de oameni celești (spirite cu aură, nu cu aere de flăcări violete), ori de Urieșii vineți sau Blajinii. A cincea, din terțina următoare, este și-o ipostaziere ca mochetă durabilă și lungă, pe cărări ascensionale, a dragostei. A șasea, antiteza rătăcire - atingere, care m-a impresionat de la prima lectură. A șaptea, memoria lacrimilor, care o întrece pe cea a apei când ne aude sufletul!

- Mulțumim boieri dumneavoastră, și pe la vară ne vedem pe plajă, pe dig! - zise unul dintre pomi, un cais ori un vișin, cu glas mai reptil. A propos, cică Învierea vine tot de la Mare, de pe plaja Modern. Că noi suntem mai (sud-)estici, mai balcanici, în dreapta Dunării, nu la fel de nordici precum ceilalți. Noi creștem unde suntem plantați, și-n nisip, și-n asfalt!

Poemul către bunic, rostit parcă la pragul bisericii, este și anamneza ultimelor cuvinte ale acestuia. El nu-și dorea decât, ca Hristos în Ghetsimani, să treacă paharul vieții și-al ispitelor de la el, să guste și din liniștea absolută, din care venise pentru calvar. Glasul atât de natural al bunicului, domnule Teodor, este un fel de chintesență a nejudecării și primirii directe ce-l va aștepta la Purusia Mântuitorului.

Un poem-arlechianadă pentru care actrița Maia Morgenstein, în rolul Medeei, n-ar râde, ci ar întoarce tratamentul, pentru că acolo își arată mușchii!

Discurs glacial, fără tente pescărești înrăite, date de întoarcerea zăpezii pe data de 8 Martie și nu numai. Copca sau gheața este în noi, iar simbolul ihtis, creștin este cerut și mâncat din harul cuvântării, ca pe Muntele măslinilor. Atunci s-au adunat, din rămășițe, douăsprezece coșuri cu firmituri. Bineînțeles că din ele dați și peștilor sau lebedelor, scufundacilor, lișițelor, cormoranilor veniți uneori iarna la Cazino sau prin Portul Tomis.

Iată și motivul profetului (nu doar al lui Iona) ce se caută pe sine. Poetul se vede chemat de către Vestitorul căldurii, al vieții adevărate! Și eu sunt cam fudul de ureche atunci când albatrosul ori pelicanul hristic mă cheamă să fac una-alta. Oglindirea lui Narcis spre o altă frumusețe, a firii întoarse spre îndumnezeire.

Oralitatea discursivă, tonul aproape îndrăgostit, schimbul de replici (continuat și în comm-urile de mai sus), jovialitatea lângă o mare gravitate a gândurilor, franchețea derulării filmice a unui fragment din schimbarea orei de vară, toate acestea mă entuziasmează. Mă provoacă să ascult, să-mi imaginez. Nu este nicio notă discordantă între depoetizarea actuală a limbajului și ceea cea ați scris mai înainte, d-le Ioan-Mircea.
Paștile Domnului cu lumină de litoral, cu aer tare de alge, cu noi prietenii!

Apelul inimii-pasăre din scorbura omului vechi este în întregime metaforică. Paștile Domnului cu bucurii și multiple realizări!

Este un poem inspirat din lupta unei femei care a muncit o viață întreagă și acum se luptă, între viață și moarte, cu flagelul din România al cancerului de col uterin! Este un poem rugăciune pentru această femeie pe care o apreciez foarte mult.

Mulțumesc, un Paște fericit să dea Dumnezeu și căldură prin rețeaua Iubirii!

Chiar sunt acolo doi pomi, abia au înflorit prin țevile suspendate! Nici nu știu cum au răzbit cu întreaga lor coroană prin spațiul de câteva zeci de centimetri dintre conductele cu apă fiartă care au diametrul de-un metru fiecare... Cine trece pe podul numit înainte \"De la butelii\", dintre cartierele I.C.Brăteanu și Medeea din Constanța, poate vedea această minune, înflorirea prin conducte a pomilor.

Scuze cititorilor!
Dionisie Areopagitul a scris: \"Despre numele divine\", \"Ierarhia îngerească\" etc.

L-am confundat pe pr. prof. Gheorghe Drăgulin cu alt preot, Constantin Drăgușin. Gheorghe I. Drăgulin a scris capitolul \"Sfântul Dionisie Exigul\" din antologia \"Sfinți români și apărători ai legii strămoșești\" și în multe alte studii teologice de-ale sale. Chiar la numele Dionisie Exiguul de pe Wikipedia se adoptă clar punctul său de vedere, identificarea acestuia cu Dionisie Pseudo-Areopagitul:

\"Exiguul Dionisie (sau “cel smerit”) (n. c. 470, decedat în c.545, la Roma) a fost un teolog din Scythia Minor (Dobrogea).

Prezentat de biograful său Cassiodor ca fiind “de neam scit, dar de maniere întru totul romanesti, foarte priceput în ambele limbi (latină și greacă, n.n.). cunoscător perfect al Sfintei Scripturi și al Do-maticii\".

A intrat de tânăr într-o mănăstire dobrogeană, apoi ajunge la Constantinopol, în 496 chemat la Roma, unde a fost hirotonit preot.

A trăit mult timp în mănăstirea “Sf. Anastasia\", a lucrat și în cancelaria papală.

Tot Cassiodor scria că preda dialectica în mănăstirea Vivarium (în Calabria) și că a învătat mulți ani în biserică.

A tradus mai multe opere dogmatice din grecește în latinește, toate însoțite de prefețe personate: Sf.Grigorie de Nissa (Despre crearea omului, cu unele observații critice), Sf. Ciril al Alexandriei (Epistola 17 împotriva lui Nestorie, cu cele 12 anatematisme și alte epistole), patriarhul Proclu al Constantinopolului (Tomosul către armeni) s.a.

A tradus și câteva biografii cerute de monahi: Viața Sf. Pahomie, Pocăința minunată a Sf. Thaisia.

A mai tradus și o colecție de canoane, cele zise “apostolice\", ale primelor patru sinoade ecumenice și ale unor sinoade locale (în dotuă versiuni); a mai întocmit o colecție de decrete (decretale) a opt papi. Amândouă colecțiile au cunoscut o largă circulație în Biserica Apuseană.

I se atribuie și culegerea unei colecții de texte patristice Florilegiu - din Sfinții Atanasie cel Mare, Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz, Grigorie de Nissa, Ciprian din Cartagina, Ilarie din Pictavium, Ambrozie al Milanului, Fericitul Augustin și alții.

A avut bogate cunoștințe de astronomie, calendaristică și calcul pascal. Mai multe lucrări de acest gen îi sunt incluse în Liber de Pashatae sau Cartea despre Paști: Pascalia adevărată și regulile îndreptării ei, Precizări pentru stabilirea datei Paștilor, Elementele calculului calendaristic și Pascal etc.

In mod deosebit trebuie subliniat faptul că Dionisie este cel care a fixat “cronologia erei creștine\", Iuând pentru prima oara ca punct de plecare, pentru numărarea anilor, Nașterea Mântuitorului, “începutul nădejdii noastre\" (fixând-o în 754 sau 753 de la întemeierea Romei\", în loc de 749, a făcut o eroare de 4 sau 5 ani); a fost adoptată încă din sec. VII în Italia, din sec. VIII în Anglia, în cel următor în Franța, apoi, cu timpul, în toate țările lumii.

Prin mai multe studii pliblicate în anii din urmă preotul Dr. Gheorghe Drăgulin susține că îi aparțin și lucrările puse sub numele lui “Dionisie Pseudo-areopagitul\":

Despre numele divine, Ierarhia îngerească, Ierarhia bisericească; Teologia mistică și zece Epistole.\"

Sudarea sintactică a ideilor-enunțuri mi se pare a fi excepțională. Mesajul, de asemena, percutează drept la suflet!

Asocierea sonoră între foșnetul ziarului uitat pe laviță și dangătul clopotului vine spre sensibilizare mea, care mă urnesc cu greu să mă duc la biserică.
Este pentru mine, dacă nu și pentru alții, o nesesizare a faptului că din Cartea Vieții o să fiu șters. Paștile Domnului, Paștile! Măcar acum să mă trezesc!

Comentariul tău anticipează deja Taina izvorârii minunii luminoase, de la miezul nopții. Despre Sf. Dionisie (Pseudo-)Areopagitul am discutat, prin 1998 cred, cu părintele profesor univ. Constantin Drăgușin, la Tulcea. Fratele meu îi lua interviu, dar de fapt chestionarul și dialogul au fost realizate numai de mine. Articolul a apărut în două părți, la cotidianul local \"Delta\". Părintele Drăgușin are o ipoteză interesantă. Afirmă că autorul tratatului despre ierarhiile îngerești, un cărtărar ce-a semnat cu numele episcopului Atenei din sec. I-II Dionisie Areopagitul, n-ar fi nimeni altul decât Dionisie Exigul, din Scytia Minor, cel care a ajuns mare pe lângă episcopul Romei și-i autorul cronologiei erei creștine (cu o mică greșeală, de trei-patru ani, se pare, Hristos trăind de fapt 36-37 de ani). Cam năstrușnică ideea sa, nu? Dionisie cel Mic = Dionisie Pseudo-Areopagitul, angelicul descoperitor al celor nouă cete îngerești!

Bine că ne mai spunem pe nume!
Interesant acest poem. Devastări sufletești. Văd parafrazarea primei legi a termodinamicii în versul: \"tot ce se pierde vă suflă în ceafă.\" Mi-a plăcut tonul autoritar al acestui gen de poezie aproape gnomică (dar nu e numai atât, pentru că-i remarc autenticitatea trăirilor, fără nimic livresc) dar și metaforele misterioase - visul fiind râșnit din oasele zeilor sau devenind un pântec cu pereții de plasmă. Chiar că năpârlim de omul cel vechi în vis. Ne învechim în timpul activității, dar ne înnoim în somn, sau lucrând până noaptea târziu! Și eu mă consider un golem neînțeles.