Dragoș Vișan

Mi-a trecut și mie prin gând. De fapt acestea sunt niște gânduri-răspunsuri, date aseară Maianei din Atena.

Doru Dorian, ați dat o definiție mult mai faină omului adevărat și simplității sale. Semnalați orice, vă rog! Vă aștept cu mare drag.

Iarina, mulțumesc cerului că o muzică sinceră, ambientală pot să o descifrez și eu, dar nu atât de profesionist, la chitară ca tine. Pereții mei vor avea mereu urechile ciulite pentru poezia și muzica gândurilor tale. Măcar să fur meserie, pentru că am avut chitară din clasa întâi, însă n-am putut învăța să cânt la ea. De vreo câțiva ani se folosește de ea sora cumnatei, ce voia să facă liceul de artă, actorie, sau o școală de muzică.

Alex, da, sunt un iremediabil sentimental când văd că te oprești și tu, după Iarina, asupra acestor gânduri, \"pe alee\", cum spui. Ultima enunțare e de fapt ceva foarte comun, dar mă caracterizează. N-am vrut să sune a poem, chiar dacă lasă unele indicii c-ar fi.

Catrenele au o formă destul de rară. Aș spune că în ele se creează o situație de criză, prin destinul proteic al artistului damnat să ispășească nefericirea unei întregi lumi. Am remarcat că finalul face legătura cu tărâmul de dincolo.

Avalanșa amintirilor din copilărie este foarte lucid redată cu tot felul de instantanee, mai glumețe, mai condensate în ceea ce au însemnat ele. Metafora tenului amurgit pe care îl lasă pământul obosit, precum și superstiția datului cu sare la poartă ori pe pragul ușii când plouă (inedită pentru mulți!) din prima strofă nu pot decât să desfete urechile și văzul publicului. Jocurile copiilor se precipită prin tot orașul, desfăcând precum florile de uscat și plantele mării noi capacități perceptive. Ploaia se îmbină cu soarele, ziua cu noaptea - și din perspectiva evocării dinspre timpul prezent.

Contragerea durerii în scurtimea acestor versuri mă face să meditez asupra marilor tale posibilități creatoare. Efectul de cameră se simte ca un vuiet. Metamorfozele din primele strofe au o prestanță nietzscheeană.

Poemul are o discursivitate clonată cu incontinență verbală. Un jet din scobiri printre dinți care se revarsă în versuri memorabile precum \"contradanțurile, volta; cu / toate cojile cărnii și strâmtorile ei ....\", \"cele mari, onctuoasele, după. mironosițele triste și seci. / colții de gheață, treimea. lucitoarele. luxuriantele și / franjurii lor de argint. cele șerpești zvârcoliră sălbatic\". O luxuriantă și ascuțită pendulare de la imaginar înspre real, cu sfidarea logicii obișnuite a receptării.
Un om fără exercițiu artistic se poate cyborghiza ori deghiza într-o marionetă foarte ghidușă.
Un hormon ieșit din coloana sa este în stare de multe glume proaste, de tipul celor apriliene.
Kronsadt s-a numit și orașul Stalin. Acum jumătate de veac. A mai rămas ceva din el. Efigia tipului de om nou, constructorul socialismului - din poza de mai sus.

Da, o evocare a profesorului meu la care nu m-așteptam. Eu îl cunosc din 1996 pe Marin Mincu. Încă mai îmi este apropiat de suflet. Profesor cu un stil de predare fără cursuri în față. Știa mult din ce se publica în lume, mai mult decât oricine din România, soția sa, Ștefania Mincu fiind și o neîntrecută traducătoare din italiană. Franceza și ea era bin cunoscută de soții Mincu. O familie elevată, de intelectuali. Pentru mine Marin Mincu a fost ca un părinte, chiar dacă a vrut să mă inițieze maLASi spartan, să fiu dur în momente hotărâtoare. Însă nu mi-a frânt nicio ambiție, știind să-mi de-a îndrumările juste.
Mi-a plăcut foarte mult redarea caracterului lui M. Mincu în întâmplarea redacției SLAST. Ați avut o prezență de spirit și o prestanță pe care criticul, scriitorul și profesorul le admira foarte mult. Avea dreptate să se revolte, cum am spus și în comentariul de mai sus când se forma câte un grup neloial de interese, el vrând să ditrugă imediat cuibul de vipere. Curajul l-a costat nervii întinși până la maximum, iar victimă devenea el însuși, dacă se dovedea nediplomat și acuzator când trebuia!

Un studiu foarte bun, exegetic, asupra criticului, romancierului și eseistului Alexandru George. Aș avea numai o simplă observație. De fapt cred că s-a strecurat o mică greșeală: primul volum din \"Intermezzo\" al lui Marin Mincu, ca de altfel și \"„Un Burgtheater provincial” de Livius Ciocârlie au apărut odată cu romanul-jurnal despre care spuneți că-i din 1984, \"Caiet pentru...\" de Alexandru George. Nicolae Manolescu s-a repezit în același an să-i cam desființeze pe tustrei criticii, pentru că aveau pretenții să devină și romancieri, pe când el, ioc! De fapt N. Manolescu a dat chix în proza sa, tot de tip diaristic. Ei, pentru acest lucru e așa apreciat pentru \"obiectivitatea\" sa critică, însă de toți auplaudacii săi, al căror grup se micșorează tot mai mult din 2008-2009 încoace.
Încă o dată felicitări pentru acest studiu-recenzie de carte.

Mulțumesc, prietenă dragă!

Sugestiile tale mi-au ajutat foarte mult. În afară de chestia cu \"asonanțe\". Nu cred că ți-a scăpat. De fapt, s-o spun sincer, nu știi că ele sunt un trop, de fapt repetările unor vocale în același vers, ori în mai multe versuri - care transmit o idee. Poate ai vrut să scrii \"dizarmonii sonore\". Cu astea aș fi fost de acord, după cum am și dovedit deja.

Cât de bine-mi pare că acest scufundac (eu însumi) vă face să râdeți! Vă mai aștept pe cheiurile Tamisei. Dacă vreți, fac și câteva piruete acvatice în apa mai apropiată de dumneavostră.

Aceasta este forma definitiv[ a poemului. Nu voi mai reveni deloc asupra ei. Promit.

Titlul ți se potrivește. Ai schimbat tactica tăcerii pe asalt. Tai lumina cu astfel de versuri. Chiar! Dacă tăiem lumina lamiei de-afară ce-o ieși oare? O altă lumină din noi, cred...
Strofa a doua - câtă îndrăzneală, prin simbolul poetic al \"călugărilor\" ce tund în monahism o aspirantă, iar iuțeala transformării lor în adăpost pentru licurici, expulzarea lor departe fascinează.

Despre o inimă analfabetă-preșcolară.
Metafora anatomii inimii - mugure cu petale roșii înăuntru.
Embrionul uman nu-i nimic fără ea-sufletul primit de la Domnul din ceasul zămislirii.
Hiperbola-metaforă a rădăcinilor inimii-aorte-vase sangvine. Cu adevărat semănăm cu plantele, dacă avem poziția bipedă.
Urechile noastre vuiesc la emoții precum bucătăriile copacilor, frunzele și ne spun să ascultăm ori să cântăm, decât să trăncănim.
Am auzit că sângele ar avea altă culoare în vene, neintrând în contact cu oxigenul, că ar fi mai întuncat sau mai rece la culoare decât atunci când se arată. Pe lângă Grădinile Suspendate ale Semiramidei avem și noi grădini ascunse sub piele, parcuri imperiale, sere, cu îngrijitori neștiuți.
Împunsături în inimă ori numai grăbirea pulsului când apare iubirea pe ușă o fac pe inimă să se îmbujoreze.

Doru Dorian, cred te doare mult plecarea poetului, prozatorului și eseistului G. Vasilievici.
Da, viața lui George a fost numai cât războiul de treizeci de ani. Citesc din romanul său \"Viseptol\" înțelegând în primul rând că denumirea \'medicamentelor\' și cunoașterea amănunțită a efectelor pe care le descria și care l-au teleghidat să scrie autobiografic și fantast în ultimii zece ani reprezintă o încercare de a arunca balastul existenței care i-a fost dată. Mulți ar putea să condamne acest gest, dar el a avut totuși conștiința să tragă mult cu ochiul dincolo, în intervalul halucinant \"Viseptol\" - roman editat la editura Ta, pentru colecționari, 13 exemplare - și s-arate că pe-acolo nu se trece.
Eu am exemplarul ștampilat de autor, cu nr. 9, martie 2010.

Finalul nu prea-mi place. Nici chestia cu îmbrăcă/încălță/minte - decât dacă ar funcționa ca verbe și ar fi acordate cu el, orașul.
Poemul este bine scris, un pic prea dens, prea optimist.

Contrast moarte-trezire la viață conturat pe-un ton grav, iar apoi amical, din iubire. Am remarcat pasta groasă, ori întunecată. Paleta este bine ținută în mână și din ea capătă contur și culoare sentimentul, ca o privire panoramică, ca o anticiparea a dezvăluirilor ultime.

Burgundia 47 este fantastic. Ceai, calm, noblețe, oracular, prietenie, iubire, esențe, artă japoneză a servirii cinei. Tot ce vrem!

O carte cu o carte de vizită impresionantă. O voi cumpăra!

O comparație a primăverii cu toamna, pe fundalul sonor al pasului cazon de ploaie pe geam.