Dragoș Andronache

Crucea pe spate și-o poartă, râzând, El trece printre oameni albi și morți, Le atinge pielea rece încă sperând Să-i iubească și apoi să-i îngroape pe toți. O ultimă strigare a sângelui ce

Totul începe pe muchie de cuțit Când firul alb e cel mai subțire, Nu cunoști ura, nu ești răzvrătit, Simți doar căldură și iubire. Viața te întâmpină bruscându-te, Te izbește de un gol

Unde se nasc șiruri de cuvinte Ce nu au pic de noimă? Între cele două parți cuvântul se întinde Artă sau știință, este doar o probă? Contează atât de mult că stânga este slabă Iar dreapta, ce

Prin oglinzile din fier privesc Spre ceea ce se-ntâmplă-n urmă; Mă târăsc scârbit, cu silă strivesc Cenușa prea neagră din urnă. E doar un chip cu fețe de cristal Ce adună în el urme de

Când te privesc, prietene hoinar Câmpiile din noapte ce străbați, Ești plin de strălucire, n-ai hotar Cu ceilalți din negură te-mpaci. Mă oglindești pe mine, încercând Să îmi sfidez limita

Prinse în mlăștinoase menghine Perfecțiunea se scurge pe uscat, Decupajele ei din reviste ieftine În turbulențe vântul le-a jucat. Părerea unor specialiști turbați, Purtați pe brațe de umeda

Pogorâte peste fețele țesute Mâinile umilei făpturi Din praf alb născute, crescute Se spală între bătrâni. Profeți ținuți pe spate de dragoni Fumează opium, viitorul Cultivă ura-n futuriștii

Las-o să-ți muște din venă, Iți e prietenă și târfă de păcate. Poate vei scăpa de drenă, Vei iubi ale Raiului bucate. Nu te minți, plângând prin întuneric Crucea ce o porți la focul tău ai

Apusul zilelor de ieri S-au scurs în smoala Frunzelor moarte ce cad Pe urmele pământului cald. Fragmente de scrisori Rupte printre rânduri Sunt luate de vântul orb Ce încearca să le-nvie. O

De ce acum când uși stau închise Tărâmul celor păcătoși mi se deschide Și mii de mâini bolnave mă cuprind În sărutări de foc pe ierburi mă întind. Unde este cheia acestui nemilos mister Să o

Pragul demenței se prelinge Pe geamul umezit de ploaie, Mânia toamnei mă atinge. Mă sufoc în gheare de soare. Moartea din copaci coboară Pe betonul umed, putrezit, Oameni triști cu fețe de

Puțin mai sătul ca ieri, Îngrop soarele-n cenușă. Mă conversez cu doi greieri; Le-am omorât dușmanul, o căpușă. Întorc privirea spre marți, Un început e bine venit. Nu veniți să-mi dați! De

Am să trec și peste asta, sunt sigur! Ascult Anathema și parcă îmi vine să-mi șterg zâmbetul tâmp de pe față. Vecinul de sub mine și-a deschis atelier de mobilă pe balcon, nu știam că este black-er.

Nemuritor mi-e plânsul, Gropar, stăpân iluzionist, Când mi-am văzut rândul M-am regăsit singur și trist. Un singur gest, ce-i drept, voit Și m-am trezit cu fața-n jos; Nu am crezut că-n ea a

În misticism timpul a rămas Călăul șters al rănilor deschise, Al vieții albe semnul de popas, Prin case vechi ușile trântite. Brăzdat semn pe trunchi de copac, O singură urmă a vieții dintre

Plăpândul fir de iarbă arde În focul vântului nestins, Þi-l poți închipui în arte Izbindu-te-n privire-aprins. Un simplu fir verde de iarbă, Un mercenar de nedescris Ce a străpuns al

Un mic imbold al creaturii mamă S-a stins demult în sufletul prea vechi. Aleg acum ce-a fost drept armă albă Când bătrânețile zbârcite mă întrec. Totul se rezumă la natura moartă, La ploapele

Pășesti pe umbre de ceață, Atingi petale ruginite. Mângâi roua rece cu fața, Rostești versuri rănite. Cioburi de lumină străpung Pielea albă, risipindu-se; Culori șterse te ajung, Le

O apocalipsă îmi doresc, Conducător al umbrelor sfioase, În palme capul îmi proptesc: Să calc în luptă pe moi oase. Noaptea își arată albii colți Ce strălucesc rânjind la mine, Caut pe cer

Dragi nesătui bine-ați venit. Azi vă ofer plăceri carnale Fără probleme conjugale, Fiece vis e-ndeplinit. Am fete multe, ști cum le cheamă? Dar nu contează; treci la treabă. Aici preotul își

Îmi ești stăpân să mă judeci Și condamnat să juri pentru greșeli? Nu cer iertare și nici să te îndupleci, Mi-am prins doar faptele-n cercei. Și tu, ființă dragă celor mulți, Te-ai răzvrătit pe

Pași grei pe zăpadă rece Urmează fierul ruginit. Copii, femei, moartea îi trece; Privesc trecutul împietrit. Un colț de pâine putrezită, Fărâmă rece de speranță. O lume în orori clădită, În

Papa a murit. Oameni cu expresii șterse trec pe strada din fața casei. Eu îi privesc și, cu un zambet viclean, mă rog să îi plouă. Tot mușuroiul s-ar transforma într-o grămadă dezorganizată; scapă