Poezie
Voință
1 min lectură·
Mediu
De ce acum când uși stau închise
Tărâmul celor păcătoși mi se deschide
Și mii de mâini bolnave mă cuprind
În sărutări de foc pe ierburi mă întind.
Unde este cheia acestui nemilos mister
Să o topesc, din trupul ei să construiesc
Un zid din gardieni reci, cu arme din fier
Să mă păzească, să mă oprească să trăiesc.
Toată puterea cuvântului ce taie suferințe
S-a regăsit aici, pe podul spânzurat.
E sugrumat din părți de putrede științe,
Iar acolo, jos, de crezul răsturnat.
Toți cei de față au urmarea-n buzunar,
Efortul unui singur deget împietrit.
Nu lăsați o umbră veche, un hoinar
Să râdă, să plângă, fiind înmărmurit.
001116
0