Doru Emanuel Iconar

Ai scos la licitație persoana, zilele trăite sau cele care vor veni. Cine oferă prețul cel mai mare? Cine participă? Tu? Moartea? Ȋntr-adevăr nu merge.
E prima dată când, așa cum a mai spus cineva aici, finalul nu se potrivește. Celebrele tale finaluri! Mai degrabă este punct de pornire pentru un alt poem. O idee bună. Impresia mea: flagrantul ni s-a organizat la naștere. Din acel moment, fiecare se descurcă cum poate, după cum l-a înzestrat Domnul.

Doruleț

Puțin dacă ai peria textul ( “de multe ori”, “de prea multe ori”, “rareori”, “poate”, ) cred că ar câștiga în firesc, muzicalitatea cuvintelor, claritatea mesajului.
Ultima strofă îmi pare cea mai reușită. Uite, o variantă simplificată:

”încă aștept trenul
care mă va duce
acolo unde voi simți lucrurile
așa cum sunt ele
atunci când mă simt eu.”

Doru Emanuel

Revin cu un haiku al lui Fl. Grigoriu, pentru comparația cu poemul dumneavoastră pe care l-am considerat că poate fi un haiku

Pomii în floare –
aproape inutilă
lumina dimineții


Al dumneavoastra era:

\"Copac înflorit.
Inutil să coboare
întunericul.\"


Doru Emanuel

Fără să sar la „jugulară”, las o părere doar pentru că-mi plac încercările.

Iarna sufletului:

Primul, l-aș încadra mai degraba la senryu, chiar îmi place mult, următoarele sunt tristihuri.

Sunetul verii:

După părerea mea este un haiku doar acesta:

Copac înflorit.
Inutil să coboare
întunericul.

Primul și ultimul poem în nici un caz, chiar dacă trimiterile sunt spre natură. Primul chiar mi se pare nereușit.

Recomand, daca doriți să învățați reguli de bază, citirea articolelor pe această temă ale domnilor Cornel Traian Atanasiu, președintele societății Romanian Kukai și Dan Norea. Ultimul a publicat chiar anul trecut câteva articole pe aceasta temă.

Doru Emanuel

George, mă refeream la o altfel de nostalgie. Nu-ți dorești un ora mai curat, mai liniștit, cu oameni mai calzi, așa cum ai văzut colindând țara? Așa am simțit eu vrerea ta din seria articolelor tale, din atitudinea pe care o ai față de București. Și așa cum am spus și în alt comentariu, îți iubești orașul. C-o fi „dragoste cu năbădăi” sau nu, asta vom vedea când vei completa seria articolelor despre capitală.
Sunt convins ca urmeaza si altele pe aceeași temă.

Doru Emanuel

Ȋntr-o perioadă când majoritatea dezvoltă în kilometrice poeme o idee, tu pui mai multe idei în poeme într-un vers. Dificil de realizat, dificil drum și prea puțin apreciat de cititor. Ȋți trebuie curaj pentru asta sau multa credință în spusul tău.



Doru Emanuel

Cu întârziere las și eu câteva cuvinte. Trebuie s-o spun. Și dacă ne-am fi cunoscut personal, nu ați fi putut construi un final care se potrivește atât de bine firii mele. La fel aș fi procedat și eu, ca Norbu. Mă identific cu el, îl înțeleg, îl accept ca făcând parte din lumea mea. Pentru mine, Norbu înseamnă singurătate, curaj,tristețe, înțelegerea lumii și dragoste pentru tot ce se naște si moare sub soare. Ȋnseamnă multe.

Doru Emanuel

Mulțumesc pentru încrederea pe care mi-o arǎtați. Mare dreptate aveți, la un moment dat va trebui sǎ-mi decid drumul, dar încǎ mai am de învǎțat, de cercetat cǎrǎri ale scrisului și nu numai. Iarǎși vǎ dau dreptate, scrisul va rǎmǎne întotdeauna pasiunea mea. Nici nu știu dacǎ este corect sǎ o numesc pasiune. Mai aproape aș fi dacǎ aș spune cǎ face parte din ceea ce sunt.
Salutǎri de pe Valea Oltului, la fel de fascinantǎ iarna ca și în timpul verii. Stânișoara, loc atât de drag inimii mele, mǎ așteaptǎ.

Cu drag

Doruleț

Nu știu dacă ați parcurs comentariile anterioare. Explicam, într-unul din ele cum s-a născut acest text, ca o invitație, pe temă dată, venită din Franta, unde acest gen pare că a prins mult mai mult decât la noi. Ca dovadă, și ediția din acest an are aceeași trimitere, spre policier sau fantasy adventure. Sper să pot repeta performanțele din anii trecuți. Altfel nu știu daca m-as fi gândit la un policier.
Deși ideea nu a pornit de la mine, textul a fost apreciat de francezi, cu premiul juriului, în țară cu premiul II la Festivalul național de proză „Liviu Rebreanu”. O notă, în aceasta privință a apărut în Convorbiri literare.
Ȋn pofida acestui mic succes, nu înseamă că mă voi îndrepta spre literatura polițistă sau că voi deveni prozator.
Oricum, mulțumesc pentru timpul acordat încercărilor mele și pentru încrederea acordată. Recunosc că aprecierile, simpatia, mă încurajează, prind bine. Vorba cuiva, de aici de pe site: tot timpul mai vrei o felie de simpatie.

Doru Emanuel

Viața și moartea are identitatea faptelor noastre. Numai cu ele putem lupta în fața timpului, am avea putere în fața morți și dincolo de ea. Cel mai bun sfat ți-l dai tu însuți:

„mă deschid și las viața
să intre în mine”

Ȋntr-adevăr, cea mai bună strategie.

Cu prietenie

Doruleț

Ȋn sfârșit un text mai aproape de mine. Le-am citi pe toate, n-am lăsat semn înghesuit fiind de încheierea semestrului.
Există o muzică aparte a cuvintelor în textele dumneavoastră pe care o recunosc de la primele propoziții. Nici uneia din povestirile postate nu-i lipsesc emoțiile, trăirile intense, iar armonia și gestica le conferă
o atmosferă unică în peisajul Agoniei.
Aștept urmarea, bineînțeles.

Doru Emanuel

„Mi-e sete” de simplitatea cuvântului, găsesc emoția lor mai puternică, iar aici găsesc drum spre poezie, acea poezie la care rezonez, bogată în sensuri nu în construcții complicate, limpede, cu versul spontan.

Doru Emanuel

Scrisoare către tine însuți, cam așa îmi sună versurile tale. Ȋți analizezi situațiile, stările, așteptând lumina, un fel de bilanț la sfârșitul zilei de care nu ești mulțumit. Cred, poate greșesc, că nu știm să apreciem viața pe care o ducem. Da, uneori facem mai mult, alteori mai puțin, dar Domnul nu cântărește cât „ne-am obosit pașii”. De aceea este loc pentru toți, numai că acel loc trebuie găsit. Doar o singură dată acceptă-te și vei primi toate lucrurile de care ți-e dor.
„de botez” nu era necesar.

Doruleț

Ȋnfricoșătoare poveste, aparent, deși mă întreb, cum ar fi să trăiești veșnic în „Pădurea de salcâm”? Sau poate într-o lume care ți se potrivește mai bine?
Ȋmi place felul migălos în care spuneți povestea, lipsa de încărcare a textului. Cred că doar de vreo două ori m-aș fi lipsit de niște exprimări ce nu-și aveau rostul, nu aduceau nimic în plus textului.


Doru Emanuel

Doar noi ne „conturăm mersul”, tocind pietre, primind sau construind legături, cu-același gesturi, atingeri ce încarcă arhiva timpului. Același final care are suficient impact asupra cititorului pentru al întoarce la versurile tale, a le căută, a le reciti.
Ești tot mai coplesit de trecere, de amintiri, de înțelege înlăuntrul tău.

Doruleț

Pentru mine e un basm, înfricoșător, dar este. Nu toate basmele se termină înduioșător, nu toate întâmplările sunt plăcute. Cu ce ar fi diferit 1945, de alte stupizenii produse de umanitate? Pentru mine, pentru generația mea, 1945 e la fel de îndepărtat ca războiul de 30 de ani, 1618-1648, dacă bine îmi amintesc sau invazia mongolilor din 1241. Desigur, nu trebuie ignorate, dar asta este realitatea. Scary tales or scary fairy tale.
Acel prim vers îmi pare si acum deosebit.
Nu plictisești. Doar că, pe undeva, te apropi de alt poet de aici.

Doru Emanuel

Ai câteva tablouri despre București, mă refer și la articolele postate în alte părți, așa cum se vede el de la nivelul omului obișnuit, al celui ce se lovește de aceste realități zi de zi. Ai putea închega o suită de impresii, un alt București, o altă față a peisajului dâmbovițean care se regăsește cu ușurință în orice colț al țării. Mă gândesc aici la Normand Spinrad cu ale sale „Alte Americi”.
Fiecare articol este un alt „caz”, descoperind și redescoperind o lume plină de amintiri, de lucruri fascinante, stranii sau atât de obișnuite în peisajul românesc încât pare că nu le observăm.
O încercare de a descoperi a propriei ființe?
Textul este bine scris, simplu, pare că nu¬-ți cere efort, dimpotrivă se simte plăcerea scrisului, tonul fiind unul nostalgic, alteori de amară neputință.

Doru Emanuel

Sugestiv pentru mine primul vers, cu el ai reușit să mă prinzi, m-a convins să lecturez întregul.
Mă regăsesc în ultimul vers, o imagine a copilăriei, a începutului. Probabil de aceea trimiterea la Ianus, cel cu două fețe, una spre trecut și alta spre viitor, zeul luminii și deschizătorul anului.
Frumos ca un basm.


Doru Emanuel

O poezie care îți poartă amprenta, o curgere simplă, dintr-o dimineața care te îndeamnă să meditezi asupra bunelor și nebunelor acestei lumi.
Acel final credeți că era necesar?


Doru Emanuel

Ultima parte a textulului de la: „clipele uită să mai vină / cad semnele cerului peste rime” este o reușită, poate fi, puțin curățat, un poem în sine, simplu dar nu banal, produce emoție, cred că finalul s-a ivit spontan, cel puțin asta este impresia lăsată mie.

Doru Emanuel