[Cu o mână apucasem orașul]
Nu știu dacă înțelegeți exact cum vine asta
dar prin oraș circula un sicriu
Era mare
Ca să scape de el
unii și-au vândut pisicile
și-au vândut și caii
și-au
[Cu o mână îmi țin cealaltă mână]
Părinții celui decedat au cumpărat flori și sicriu de la magazin
au plătit toți banii
au mers acasă
l-au dus pe băiat la cimitir
l-au îngropat
i-au pus
spune \"da\" gandurilor care iti incoltesc
si o intreaga padure va creste din nimic inaintea ta
spune \"da\" universului
si planetele iti vor deveni prietene
spune \"da\" viselor
Nici nu știam cum te cheamă când m-am îndrăgostit prima dată de tine
Cred că eram la ora la care nu mai știam nici pe mine cum mă cheamă
eram la ora l care stăteam pe pernuțe moi
pe pernuțe cu
Eram intr-un lan de grau
cred ca mergeam
cu tatal meu
si cainele
pe care nu l-am avut nici
oda
ta
si se facea ca o tornada mare care ne arata nordul
iar noi ne pierdeam printre spicele
Un barbat de treizeci de ani, cu inceput de chelie, nebarbierit, se tezeste din somn intr-un pat mare, de doua persoane. Locul din stanga acestuia este gol, dar arata de parca cineva ar fi dormit in
Într-o zi a venit o apă mare și noi copii înotam chiar în fața porții bunicilor
Eram acolo toți
cel cu mustată de vată verde
cel cu ochelari
fata cu cap de cal și corp de sirenă
băiatul ăla
Se aude cum fierbe ceva pe aragaz, cu zgomotul specific al gazului dat la flacără puternică. Dă-n foc.
FADE IN.
Suntem într-o bucătărie modern utilată, cu un cuptor cu microunde, cu o chiuvetă
N-ar trebui să ne derulăm în halul ăsta pe câmpii
pe dealuri cu maci
sau orice flori vă vin vouă în minte când vă imaginați un câmp și ar putea crește nestingherite acolo
Simt cum în celulele
M-am tot gândit la ce mi-ai spus în perioada aceea
la toate cuvintele ce ți se încrețeau în jurul buzelor
la felul în care privirile tale îmi mușcau genele
Acum toate spicele amețite dimprejurul
Bine-ai venit! Așează-te mai comod și citește în continuare:
Voi repeta, pentru a întări: nu e vorba de un manifest social ci de un manifest PROsocializare!
În ce constă: tu, cel ce citeși asta
Flash-uri cu mâini ce sapă grăbit o groapă într-un pământ galben, uscat, sfărâmicios.
În curtea unei închisori din provincie stă căzut pe iarbă un bărbat la 30 de ani, mort. Cadavrul are o poziție
Stătea așa atârnat într-un păr
Își făcuse o bardă dintr-un fier pe care muncitorii-l aruncaseră
Pentru el era o sabie ste@ră cu care crestase toți copacii de pe uliță
[Dublul lui era și el
M-a încuiat într-o cameră-magazie
dincolo se făceau probe de haine de săruturi de degete de gulere de fiare de călcat de limbi de chei și de yale
cu o șurubelniță am evadat din mâinile tatălui
nu mi-am putut ajuta plamanul atunci cand si-a dat examenul de diploma ii multumesc pentru rabdarea cu care a strans capace de coca va multumesc pentru simpatia cu care mi-ati aplaudat rebutul din
Aseară stăteai pe mine cum stăteai când făceai castele de nisip la Navodari, cum stai pe covoare cand le freci cu peria de lemn
Ai întrebat unde e toaleta și te-ai întors îmbrăcată cu o bluză de
Camera ei primitoare putea acoperi orice datorie
orice viata anterioara
orice crima
Diamantele pacii te inconjurau peste tot
bucati de lemn incrustat cu modele venetiene
colaje de suflete
Aș vrea să-ți cumpăr un trandafir
poate o gerberă
Aș vrea să nu mai aștept în fiecare săptămână trenuri de dincolo de Siret
sau poate din ceruri
Atunci am putea conduce prin oraș ca niște
23 ianuarie 2026
E vineri seara și orașul are o vibrație joasă, de zi ratată. Mâine e 24 ianuarie, Unirea Mică, o sărbătoare ratată anul ăsta fiindcă pică sâmbăta. O zi liberă irosită într-un
1 MAI SCURT
Lup tânăr cu glezne impecabile zâmbindu-și dinții tineri
Elegant mergea mânios și se pierdea în dreptatea părinților lui diminutivați
1/2
anulam partea stângă a
privirii
Undeva pe acel continent plutitor
o fată cu lacrimi de ceară
plângea un alt ocean pe care să-și multiplice plutirea
Și în cealaltă clipă îți dai seama că orice-ai spune e corect
că totul se
Toate mizeriile pe care le facem persoanelor dragi nouă... toate infecțiile ce le provocăm cu ajutorul violenței noastre... tot șantajul emoțional căruia mă supun în zilele în care totul pare lipsit
se aude o tema muzicala ce o voi denumi tema muzicala “Optimista: GERSHWIN – I Got Plenty O Nuttin”
In fata blocului EXT: un cuplu merge pe o alee spre un bloc turn, cu 8-10 etaje, un bloc de