1 mai

1 MAI SCURT Lup tânăr cu glezne impecabile zâmbindu-și dinții tineri Elegant mergea mânios și se pierdea în dreptatea părinților lui diminutivați 1/2 anulam partea stângă a privirii care caută lupi tineri în amurgul violet cu tot felul de irizări verzi o anulam! pricepeți? și totuși o păstram în mintea mea fiindcă o jumătate de privire se bolovănea insistent spre cea dreaptă până când, până când totul erupea în flashuri de blitz. 1 MAI LUNG În anul acela pomul de crăciun arăta precum un semafor Când mi-ai țipat cu voce de claxon „Mi-ești indiferent!” și toate bornele kilometrice treceau insistent și se interpuneau între mine și o copilărie-ntr-o ureche (așa zice tata, cel puțin) și nu numai el ci și Platon, Cervantes, Codrin, Mihuț, timpul, Europa dar asta e o cu totul și cu totul o altă poveste de dragoste între chiuvetă și cine știe ce altă gaură și, și la urmei-urmei, ce dracu’ o fi având toate astea de împărțit cu pomul meu și cu luminițele lui felinarul roșu felinarul albastru alb astru sub care mă încălzesc încercând să uit și uit să mai scriu despre viața mea secretoasă, despre băiatul din țigara ce reușea într-un final să se fumeze singură. Desigur, asta înainte s-o strivesc cu dragoste de trotuarul mai gri decât visul din care nu mă mia trezesc de doi ani. Nu e simplu să scrii doi atunci când ai două idei despre o cifră absurdă Numismatica ricoșa din trotuar în țigară; Când spuneai că vei bate monedă nouă? (acum, în epoca bancnotelor?!) Băteam în absurd și totuși nota aceea personală dădea tot farmecul mai presus de ceea ce se ascunde în spatele (sau chiar și în fața) tricoului, mai presus de prea-sus-ul Iisus personal uitat în celălalt portofel pe care l-am pierdut. Ce ieftin! (și dintr-o dată gândul mă duce la mine și la felul cum încercam să te trag de limbă să-mi șoptești ceva despre celălalt eu) Cum mai tăceai! Frumos ca o piatră spartă și apoi cusută frumos ca tăietura verticală din fruntea mea sau a ei: nu voi ști nicicând Nu, nu e simplu să scrii doi.