Viața la care visez

Aseară stăteai pe mine cum stăteai când făceai castele de nisip la Navodari, cum stai pe covoare cand le freci cu peria de lemn

Ai întrebat unde e toaleta și te-ai întors îmbrăcată cu o bluză de pijama șifonată scoasă dintr-o poză făcută în liceu

Îmi recitai monoloage din filme fiindcă în visul ăsta credeam că esti actriță

Eu o țineam în brațe pe “gosta” prietenă de când ne-am plimbat cu bicicletele și tu nu înțelegeai nimic fiindcă eu tot evitam să îți spun 2 lucruri esențiale și din pricina lor toate celelalte păreau necinstite

Apăruseră și alte femei zgomotoase în casă, așa fără nicio legătură, parcă voiau doar să răscolească sertare și să îmi facă dezordine în plan

dar măcar te mai animaseră

te-ai ridicat

Eu țineam cu dinții de momentul central

Cel în care

Stăteai așa pe mine cum sunt portretizate gorilele și mă priveai de sus și dacă mă mișcam puțin ziceai că am mustață mare și-o să te irit deși niciodată nu mi te-am imaginat atât de sensibilă

Stăteai acolo deasupra mea

Vorbiseși cu bunică-ta la telefon și atunci am profitat sa te mângâi pe picior cand mi-am făcut drum pe langa tine

Ai scos un oftat pe care l-ai integrat natural în conversația telefonică

În timpul ăsta, pisica mea de când încă nu te cunoșteam deschidea geamul de la balcon ca să ia o gură de aer proaspăt

ca să nu vomite de la atâtea dulcegării

Nu mai știu nici un cuvânt din câte ai zis

Probabil cuvintele firești pe care le zici

Zilnic

Lunar

Eram așa surprins să te văd deodată la mine în casă

La mine în viață

Într-o normalitate pe care ne-o promisese și Iliescu atunci când eram mici și pierdusem speranța că se va mai înfăptui

Mi-a fost mereu greu să mă exprim cu cuvinte și așa că tot apăreau imagini pe care mi-ar fi plăcut să le fotografiez

Clipeam rapid

de câteva ori pe secundă ca un declanșator

speram să mi se întipărească

Tu zâmbeai stăpână

De parcă veniseși singură

De parcă nu eu te visam pe tine

De parcă tu conduceai visul meu

Așa cum conduci viața mea

Ce nu mai începe odată.