În timp ce coboram din nava extratereștrilor, cu cheia franceză sub sarafan, năclăită de sângele marțienilor, făcând „pff” pen` că-mi venea bretoana în ochelari, mă oprii brusc, ca un skeletron,
O, beduinule, sânii ei sunători sunt ca niște dune pe care talpa mea nu le va săruta niciodată! Ca niște coloane de piatră suitoare în locuința răcoroasă și aspră a faraonului. Când a trecut pe lângă
- Domnule poet Dorin Cozan, în primul rând, copleșit de acest moment în care ne-am adunat astăzi aici pentru a vorbi – căci ce este poetul dacă nu o pată de sânge care vorbește? – a vorbi, deci,
În lucrarea Moartea, Eseu despre finitudine, Francoise Dastur abordează tema morții de pe poziții fenomenologice, pentru a încerca să răspundă la întrebarea dacă filosofia, alături de celelalte
respect înseamnă a ține cont de celălalt ca un tu care în permanență devine un eu inaccesibil. el se aplică bătrânilor în același fel în care se aplică cărții sau pisicii, care e pentru unii animal
sânii tăi ca un zid în care îmi împlânt mâinile și le rotesc ca niște sori sunt da sufletul meu respiră și bate din palme mâinile mele au înflorit în miezul înalt mă învârt ca un fierbinte ca o perlă
Ismail urcă, din nou, cele două sensuri ale culturii de varză; unul mirosea a pește de la cap, restul se scarpina în plus, drumul fiind mai mult lung decât lat; dacă numărai prost, dădea cu minus.
dorina mi-a adus cafeaua s-a așezat în genunchi cu rochia în mână
așteaptă. peste un timp, deja
se mișcă dar nu spune nimic
mă știe alb și întors
ca orice poet
scriu dorina se lipește de mine
DC