dorin cozan

iata: stau asa....astia sug din mine (fuarte tare), ceva ma bazaie, ascult nu-ș ce, ingerul (si a bagat coada si aici) suge si el, innodat (fuarte tare, nu?)

in rest, uluitor

va rog sa ma iertati ptr typos uri

dl anghelovici nu a insinuat nimic si nu a facut decat sa schiteze cateva nedumeriri. ma alatur si eu, la fel de recurent, acestui nou-prieten virtual (ps: mi e dor sa stau lipit de bancheta trenului) si imi permit, iară, inca o interventie.
deci,
inteleg ca veronika e o vrajitoare care pif-paf o face la bibilica (asta imi aminteste de colega de site superbuna) pe betka care e silita saraka sa si puna ppapilele gustative pe niste produse din care musca cu placere. vad cum se misca cerceii.
dar as indrazni sa l iau putin de urechea interna pe prietenul meu nou si sa i reanamnez ca indragostirea de iubire, departe de a fi o tautologie wittgensteiniana nu e decat hipercunoscuta-valabila iubire a iubirii.
as indrazni chiar sa afirm ca noaptea, intunericul permite ac iubire intre femei ( sa ne amitim aici si de unamuno, nu?) cel putin la fel de legitima ca aceea dintre confrati.

asta e

eu asa as schimba titlul

mi-a placut textu tau, niculae. are umor (sper ca s a observat asta), are limbaj de care trebuie (din ala cu dulceturi), are atitudine si alea alea :P

as renunta insa la partea de \"teorie\" literara. vezi cum e. si din titlu as scoate \"samd\"

numai copiii si nebunii nu pot lega sireturi

dupa d-voastra...

acum sunt putin ocupat cu zebra

din ce punct de vedere?

bagă mare

eu astept
vexatu vine?
boba?
zapada?
etc

sa pariem pe magari. tot un fel de pasari si ei....

ptr dozarea ironiei, ptr coerenta secventelor, ptr limbajul la obiect, ptr atitudinea franca, ptr actualitatea descrierii si ptr dialogul cu sine si restul lumii
felicitari, ioana

strofa 1: de la “unu…” până la “...de formă.”: conștientizarea libertății intr-un univers formal, descris sub forma unui nor, cu rădăcinile înfipte în pământ: ești liber/să te simți/să gândești/să fii pentru că, deja, eu sunt liber și sunt pentru că (și) tu ești, deci, împreună ….numai astfel se construiește libertatea și se aplică; conștientizarea limitei, până la urmă, într-un univers în care totul e permis, dacă vrem să vedem. (dar să punem totul în paranteză , ca și cum ar fi, ca și cum jocul e totul: să căutăm lostrița/peștele-cel-mare/sensul/calea dar să fim …serioși (!) toate sunt de plastilină/de mucava/șabloane re-produse și preajucate. Semnul s-a pus de-a curmezișul, ajută, dar și întrerupe codul/mesajul/accesul la ..dincolo. mai mult, să luăm în calcul încă o ipoteză: totul e un décor - vezi “asfaltul închegat al nopții e de formă”- o viziune fenomenologică care caută să sesizeze, dincolo de aparențe, esența, fluxul viu al trăitului )

strofa 2: de la “doi” până la “clipești și câștigi” : recunoscând cele de sus, intri în cele de jos, aplici teoria și vezi: ești în miezul lucrurilor în “buzunarele” ființei/în intimitatea/familiaritatea/singularitatea asemănătorilor. totul e plin/viață aerul e la baza lumii (Anaximene) totul pare să se justifice prin sine mascând aproape total fragilitatea oricărui existent. Dez-văluirea acestui adevăr se face prin “praguri” trecând dincolo de semne, de concepte, de toate “chestiile” care te fac să clipești și să câștigi...iluzia....cine câștigă viața o va pierde, oricum; aici, în românia, cu timbru/cu tot ce trebuie....

strofa 3: si totusi, trebuie să mergi (vezi strofa 1 : “aici doar se merge”) trebuie să prelungești să te întinzi, să lași semn peste, copii, sa (te) lipesti de ceva/cineva/gondolierul care iti va legana desteptarea, inca un timp....; initierea sugerata in strofa 2 e sustinuta aici pentru a face posibila lepadarea pielii/mastilor/iluziilor....iesirea din starea de neascundere inceputa in strofa 1, de fapt, inceputa mai inainte.... rezultă simplu: “nici un mâine”/nici o asteptare/nici o speranta naiva in starea-de-bine-naturala-a-lucrurilor

strofa 4: concluzia, in stil eleat: totul este, pentru că ceea ce nu este, dispare. rămâne esența: o posibilă re-facere, re-nastere a universului de toate felurile. e o păstrare, nu revoltă, nu optimism, nu trădare. o recunoastere a ceea ce suntem, adica vii.

finalul: totul se face, -ar trebui-, în numele a ceva, care are un nume: viață. Astfel e mecanismul; astfel putem roti cheița ptr a o lua de la capăt. Poemul e un fel de popas, un moment de recunoastere a propriei fiinte ca apartinand sau nu universului care nu stie de tine, iar daca stie, tu nu vei avea niciodata aceasta re-cunoastere – o vei pre-simti doar.

ptr solidaritate, ptr tehnica, ptr detasare si ramanere in, ptr stare.
felicitari

folosesti cuvinte cu permisul de circulatie poetica expirat

felix, astept ziua cand vei da drumul la nasturi.

mi-a placut poemul. de aceea eu as fi renuntat la \"din care culegeai perla\" si \"când e luni\".
un text frumos

o logica a batranilor care stiu satul cu paseri si melci.
un discurs al cautarii in urma gasirii, o anuntare a prezentei intru hodina sufletului calator.