Pledoarie în favoarea « limitelor » facultăţii noastre de cunoaştere

Faptul că gândesc e o dovadă certă că exist, spune Descartes. Fără un conţinut al gândirii, şi deci fără o reprezentare a obiectului la care gândesc, gândirea nu este posibilă. Existenţa mea presupune existenta obiectelor în afara mea. Aceasta este dovada¹ pe care o aduce Kant în favoarea existenţei realităţii obiective. În planul cunoaşterii, acestei realităţi îi corespunde realitatea fenomenală, care este produsul conlucrării dintre sensibilitatea nostră, prin mijlocirea căreia ne sunt furnizate impresii şi reprezentări ale obiectelor aflate în afara noastră, şi intelectul nostru, care prelucrează impresiile şi leagă între ele reprezentările sau le separă. Pentru Kant, realitatea fenomenală este realitatea aşa cum ne apare nouă. Realitatea ca atare este de neconceput pentru noi; ea marchează limita pe care capacitatea noastră de cunoaştere nu o poate trece. Pe lângă cunoaşterea întemeiată pe datele experienţei, filozoful postulează existenţa unei cunoaşteri independente de experienţă pe care o justifică astfel : « A trebuit să abolesc ştiinţa pentru a face un loc credinţei. (Kant 1944 : 24) În continuare, voi ȋncerca sǎ aflu care este pertinenţa unei cunoasteri care se situează dincolo de orice determinare empirică. Pentru aceasta voi imagina un număr de situaţii şi, pornind de la premiza că limitele ataşate facultătii noastre de cunoaştere nu sunt valide, că de fapt avem acces la lucrul în sine, încerc să văd în ce măsură această « ilimitare » reprezintă un atu pentru noi. Mă plimb pe o alee pe care tocmai a căzut un copac. Întrebarea este cum pot să îl evit, din moment ce îl văd așa cum este în sinea lui şi nu în relaţie cu mine? Mă plimb pe o alee şi la dreapta mea văd un copac cu scoarţa albă. La întoarcere, dupǎ aproximativ o orǎ, sǎ zicem, la întoarcere, o iau pe aceeași alee și, pe stânga mea, văd un copac cu scoarţa albă. De unde pot şti că e acelaşi copac din moment ce îl văd așa cum este în sinea lui și nu în relație cu copacul cu scoarţa albă pe care l-am văzut pe dreapta mea acum aproximativ o oră ? Mă plimb în parc și văd un mesteacăn, apoi un altul, și apoi un altul, și așa mai departe. Cum pot să îmi dau seama că am văzut mai mulţi mesteceni din moment ce pe fiecare ȋl văd aşa cum este în sinea lui şi nu în raport cu ceilalți mesteceni pe care i-am văzut? În fața mea și a prietenei mele se profilează un monumental copac multisecular. Ca să îl priveasc, mă aşez în faţa lui pe o bancă în timp ce prietena mea se îndepărtează şi îl priveşte din picioare. Ce impresii vom putea schimba între noi în condițiile în care atât ea, cât şi eu am văzut copacul aşa cum este în sinea lui şi nu din unghiul din care l-am privit fiecare şi din perspectiva altor copaci rari pe care probabil fiecare dintre noi i-a văzut? Lângă parc tocmai a fost deschis un aeroport. Eu fac parte dintr-o echipă formată din horticultori şi specialiști în protecția mediului care a venit să vadă cum reacționează copacii ornamentali tineri la poluarea fonică. Suntem chiar în fața unuia dintre aceşti copaci. Întrebarea este ce rǎspuns vom putea construi ȋmpreunǎ având în vedere că fiecare vede tânărul copac aşa cum este ȋn sinea lui şi nu prin filtrul cunoştinţelor de specialitate pe care le are şi în relație cu alţi copaci ornamentali tineri pe care i-a putut observa de-a lungul timpului. Dacă omul ar vedea lucrurile așa cum sunt în sinea lor, cunoștințele unui specialist nu ar fi diferite de cele ale unui profan, cunoaşterea unei ţări de către un turist şi de cǎtre locuitorii acelei ţări nu s-ar deosebi prin nimic, datele pe care o mamă le are despre copilul sǎu ȋmpreunǎ cu sentimentele pe care le nutreşte pentru acesta nu ar fi ȋn niciun fel diferite de cele ale altor mame. Şi exemplele pot continua, având în vedere că ele nu sunt mai puţine decât situațiile în care ne putem afla în decursul unei vieți. Dacă omul ar vedea lucrurile așa cum sunt în sinea lor, cunoștințele unui specialist nu ar fi diferite de cele ale unui profan, cunoaşterea unei ţări de către un turist şi de cǎtre locuitorii acelei ţări nu s-ar deosebi prin nimic, datele pe care o mamă le are despre copilul sǎu ȋmpreunǎ cu sentimentele pe care le nutreşte pentru acesta nu ar fi ȋn niciun fel diferite de cele ale altor mame. Şi exemplele pot continua, având în vedere că ele nu sunt mai puţine decât situațiile în care ne putem afla în decursul unei vieți. Dacă omul ar vedea lucrurile așa cum sunt în sinea lor, cunoștințele unui specialist nu ar fi diferite de cele ale unui profan, cunoaşterea unei ţări de către un turist străin nu ar fi diferită de cea a locuitorilor acelei ţări, datele pe care o mamă le are despre copilul ei nu ar fi diferite de cele ale altor mame. Şi exemplele pot continua, având în vedere că ele nu sunt mai puţine decât situațiile în care ne putem afla în viață. Dacă omul ar vedea lucrurile așa cum sunt ele în sinea lor, el nu ar avea nimic de comunicat semenilor săi şi nici aceştia nu ar avea motiv să îl contacteze . În realitate, eu și prietena mea, am putut face schimb de impresii în legătură cu monumentalul copac multisecular tocmai pentru că l-am văzut în relație cu noi, și deci din unghiuri diferite. În realitate, eu și colegii mei am putut face schimb de informații în legătură cu tânărul copac ornamental tocmai pentru că fiecare dintre noi l-a văzut prin prisma cunoștințelor proprii. Dacă un om nu ar vedea lucrurile în relație cu el, nu ar avea niciun motiv să gândească despre ele într-un fel mai curând decât în altul şi să acţioneze ca atare. În realitate, eu am evitat copacul căzut pe alee tocmai pentru că l-am văzut în relaţie cu mine şi cu locul de pe alee pe unde urma să trec. În realitate, nu numai că am văzut copacul cu scoarța albă de pe stânga mea, dar l-am şi recunoscut. Şi aceasta pentru că l-am văzut în relaţie copacul pe care îl văzusem mai înainte pe dreapta mea. Dacă în cele din urmă am putut constata că am văzut mai mulţi mesteceni este pentru că pe fiecare dintre ei l-am văzut în relaţie cu cel pe care îl văzusem înaintea lui. Din acelaşi motiv, am putut număra mestecenii şi afla că erau 11. Să presupunem acum că nu mai văzusem mesteceni până atunci. În acest caz, primul mesteacăn l-am recunoscut ca fiind un copac, dar un copac necunoscut, diferit de cei pe care îi ştiam. În al doilea mesteacăn, am recunoscut un tip de copac asemănător cu primul şi am identificat alt copac de acest tip. Începând cu al treilea mesteacăn nu numai că am recunoscut de fiecare dată noul tip de copac, dar - pornind de la premiza că acest lucru m-a interesat - am deosebit tot mai uşor un copac de acest tip de altul. Pentru a mă referi însă la noul tip de copac în absenţa lui, trebuia să îi dau un nume sau, dacă era posibil, să îi aflu numele. Să spunem că am aflat că se numeşte mesteacăn. În felul acesta am putut spune că am văzut 11 mesteceni. Să mai presupunem că, după o vreme, revin la pâlcul de mesteceni şi că, oprindu-mă la unul dintre ei, constat că este încărcat cu mâţişori. Cum văzusem şi alţi copaci cu mâţişori, îi recunosc ca fiind flori şi în acelaşi timp îi identific ca fiind flori de mesteacăn. Trecând la alt mesteacăn, recunosc noile flori şi identific o particularitate la ele pe care nu o aveau primele. Cum această particularitate revine şi la alţi mesteceni, îmi dau seama că cei 11 mesteceni nu aparţin toţi aceleiaşi specii. Pe măsură ce cunosc alţi şi alţi mesteceni, ideea însăsi de mesteacăn capătă valenţe noi pentru mine. O primă constatare : A cunoaşte un lucru înseamnă a-l recunoaşte şi a-l identifica în acelaşi timp. Recunoaşterea are loc prin încadrarea lui într-o categorie de lucruri asemănătoare. Identificarea se produce simultan pe baza deosebirilor. Primul mesteacăn l-am recunoscut ca fiind un copac şi l-am identificat ca fiind un copac nou pentru mine sau, altfel spus, un copac necunoscut. Ultimul mesteacăn l-am recunoscut ca fiind un mesteacăn şi l-am identificat ca fiind un alt mesteacăn, diferit de ceilalţi. O a doua constatare : Ideea de lucru nu preexistă lucrului ; se formează. Ideea de mesteacăn s-a format pe baza asemănarii dintre primul copac necunoscut şi al doilea, în care am recunoscut acelaşi tipar ca în primul. Mai mult, ideea de mesteacăn se defineşte cu fiecare nou mesteacăn pe care îl cunosc. Am aflat astfel că mesteacănul face flori sub formă de mâţişori. Prin mijlocirea florilor am aflat că există mai multe specii de mesteacăn. Ideea de lucru e mediată. O a treia constatare : Nu putem recunoaşte un lucru în afara ideii de lucru şi nu îl putem identifica fără a-l recunoaşte. Am identificat ultimul mesteacăn ca fiind un mesteacăn anume pentru că l-am recunoscut ca fiind un mesteacăn. Sigur, ne putem face griji în legătură cu recunoaşterea primului mesteacăn, griji care sunt de altfel la originea tuturor variantelor de idealism obiectiv. Dar, după cum am putut vedea, primul mesteacăn l-am identificat ca fiind un copac necunoscut pentru că identificarea a avut loc în limitele ideii de copac, altfel spus, pentre că l-am recunoscut ca fiind un copac. La fel, primul copac l-am putut identifica pentru că l-am recunoscut ca fiind o plantă, şi prima plantă, ca fiind un lucru. Cât despre primul lucru, acesta nu poate fi primul lucru decât pentru un alt lucru. Deci nu e singur. De unde deducem că nu numai ideea de lucru e mediată, ci şi imaginea pe care ne-o facem despre un lucru anume. O concluzie de etapă: Limitele facultătii noastre de cunoaştere sunt de fapt condiţiile care fac posibilă cunoaşterea. Cum aceasta, pe de altă parte, e o perpetuă mediere, sunt posibile erori. În ce priveşte cunoaşterea care se situează dincolo de orice determinare empirică, cunoaştere care, în opera filozofului german cel puţin, dublează cunoaşterea întemeiată pe experienţă, aceasta « nu numai că face un loc credinţei » , dar e ea însăsi o credinţă. Note ¹ « Experiența noastră internă, indubitabilă pentru Descartes, este ea însăși posibilă numai dacă presupunem experiența exterioară... Conștiința simplă, dar determinată empiric, a propriei mele existențe subînţelege existența obiectelor în spațiu și în afara mea. » Kant, Réfutation de l’idéalisme, p. 205, citat de Ch. Serrus în prefaţa de la « Critique de la raison pure ». ² Traducerea citatelor aparţin autorului acestui articol. Bibliografie KANT, Emmanuel, 1944, Critique de la raison pure, Presses Universitaires de France.