Djamal Mahmoud

scările sunt înalte, bătrâne, iar accesul în turn e interzis semenilor tăi acolo intră doar cei care fac parte din stratul superior al pământului cred că ai avut o idee genială când ai

chipul meu plin cu nisip îmi stă ghemuit ca un făt în palma stângă celui care strigă ținând soarele de braț de la răsărit până la apus să-mi aducă aminte de tălpile mele desculțe i s-a

îmi rod unghiile iau paharul pe jumătate plin și transparent îl așez bine să nu se verse trag un fum dintr-o țigară de culoare albă intru pe o poartă cu geamuri fumurii, purtând

azi am vărsat tot albul din palme mi-am ascuns cheile ruginite sub hainele intime cineva mă striga îmi poruncea să-mi scot copiii și lucrurile din casă am făcut cu el un parter de cuvinte

nu știu cum poți să stai cu ochii închiși în timp ce țigara ta se stinge de una singură așternând o parte din tine în scrumieră iar tu îți mângâi ridurile de pe frunte gândindu-te la

curățați-mi trupul de nisip decojiți-mă sunt destul de copt deja nu mai stați atâta la aceste cozi interminabile pentru o bucată mică de deșert desfaceți palmele priviți-le sunt

să vorbesc despre Dumnezeu sau despre tremurul feselor în care trec atâtea chipuri de femei n-ar fi un lucru inedit să scot șapte copii morți de sub ruinele unei casei cu o simplă

fețe fumurii mă răsfoiesc șuvițe pale îmi cad peste rădăcini mă cațăr pe coloana mea și mă ridic deasupra trunchiului adulmec ploile ascultând zvâcnirile lor mângâi coama cerului ce dădea din

tu te naști din moartea sevei din lacrima rădăcinilor te ridici eu mă dezgolesc des în fața ta îmi trec toate chipurile prin ochii tăi veșnic deschiși tu îmi adăpostești măștile în pântec îmi

nu nu strig cu urmele tale încă pe trup nu mă ungeți cu apă sărată și caldă apele curgătoare sunt limpezi și reci tu îmi astupi gura cu sânul îți verși toate cărările umbrite în sângele

voi privi deasupra doar n-am niciun motiv să aprind această lumânare în mine toți copacii sunt goi și înalți tăcerea n-are nevoie de lumini nici de ceară albul său e atât de cald

lăutare e ora trei după miezul nopții e ora trei și tu încă mai cânți! îți întinzi sunetele ca niște aripi deasupra zidului numaidecât trupul tău va fi rupt în 33 de bucăți din care va

mama mă învață să pășesc mama mă învață să-mi număr pașii mama mă învață să umblu desculț mama mă învață să-mi curăț tălpile de soare cerul mă învață să mă plec în tăcere pământul mă