Djamal Mahmoud

niciodată nu mă ridic din mine la oră fixă. întotdeauna trec prin același tufiș în care mă plec numai în locul unde ți se oglindesc sânii. tu, mireasa mea și a lumii, ocupată acum cu

e ora trei dupămiezul nopții mama și n-am somn încă privesc cu destulă atenție ecranul acesta imens în care o femeie aleargă pe locurile unde mi-au căzut atâtea decenii pașii trotuarul

e momentul să fie scoşi creierii din borcane — poate vei avea şansa să găseşti în ei vreo urmă de zbor. în ospiciu erau destui tăcuţi cărora le înmâna aripa ultimele sale zbateri. niciodată

pietrele se rostogolesc, pietrele cad, pietrele se izbesc. pânzele se ridică, pânzele se coboară— roșii, sanguine, indiferent de culorile aparente. în aer dansează

O privire prin memorie rătăcită Căutând un fir de iarbă,o petală. Peste câmpuri de plăceri și de ispită Trece Eva cu tandrețe și sfială. București

albul tău ingenuu e prelungirea setei mele infinite tăcerea-i mai colorată și mai vibrătoare sub cupola ta ah ce m-aș aprinde precum o indiană fidelă în brațele tale

O nouă apariție editorială Valentina Becart - Antologie de poezie * 55 de poeți contemporani,(pagini alese). Editura Arhip Art, Sibiu, 2010. În cuprins, pagini de autori români din țară și din

din umeri mi se ridică două stoluri de păsări migratoare pasionate de trasat linii și cercuri câteodată formează cu arca din capul meu cruci și semiluni stele cu șase unghiuri în arca mea

\"Ci toate că lupt foarte viril Să-mpac jumătate-mi bună Cu cea rea, nu trece-o lună Și iar am răzbel civil. (Dumitru Cioaca-genuneanu) Lupta ta virilă-i falsă Þi-se pare numai ție La

stau în genunchi. privesc cu o precizie microscopică butoanele circulare — cele 99 de etaje ale trupului. pe acoperiș se ajunge doar pe scări; la subsol, când becul roșu pulsează. cifrele

gemi, tu sau această femeie căreia îi tremură mâinile la atingerea ta— degetele sale sunt ceruri în care îți cad sâmburii; cu fiecare sunet. plânge-ți rădăcinile, naiule. din ochii

crengile valsează-n pom, valsul adierii iar susurul apelor e leagănul tăcerii 24/07/2006

Se dezlănțuie vulcanii cântă viorile sub coaste tropăie caii tropăie galopând Îmi smulg oasele le înfig în pământ îmi aștern apele și mă așez pe marginea lor așteptând.

habar n-am de unde ai reușit să aduni atâta siguranță, să poți vorbi despre întâmplările din al nouălea cer, umbrit de un copac bătrân care așteaptă focul, în jurul căruia se vor prinde

Dunele goale dedesubtul razelor- gemete-n deșert. ***** Cântul tăcerii- pe trupul deșertului valsul razelor.

Apele malului zvâcnesc sub tălpi, gleznele tale .. stele ce sfârtecă bezna, un cânt în jurul căruia inimile saltă dansând sub coaste precum baiaderele . Tu... femeie închisă într-un

părăsindu-mi bobul de grâu, ies din scoarța sa ca dintr-o rană veche. apele mă poartă pe marginea moleculei, un mal îngust între două respirații. pașii-mi sunt cioburi în care își caută

Tunete pe cer- tăcerea pământului peste vulcane. ***** Fulgere pe cer- uguit de porumbei peste cupole. ***** Gemete-n beznă- lumina minaretei sub cer înnorat.