Decojirea*

un poem rotund, matur, in care trecerea de la o etapa la alta, superioara, se face la vedere. Autorul insusi ne invita sa-i constatat \"coacerea\" sa-i culegem frunctele, ca a dat in pârg.
Iar ezitarea celorlalti e chinuitoare, \"invitatia\" facuta nu e onorata. Receptorii nu pot intelege minunea coacerii si de aceea stau la \"cozi interminabile\" Tot ceea ce tb sa faca ei e sa desfaca palmele si sa vada soarele, revelatia, sa stie ca radiaza si ei de lumina, ca au dat si ei fructe. Or, acest procedeu sufletesc alchimic e cel mai greu de realizat.
Usor elegiaca, poezia place prin finalul optimist

Bogdan, iti multumesc de trecere si pentru apreciere.
Cu respect

o \"decojire\" ca un deja vu; primele doua strofe sunt imagini-mesaj previzibile, care spun atat cat mai pot spune.
de apreciat (insa) ultima strofa : \"desfaceți palmele / priviți-le / sunt pline de soare / acum\". cred ca aceasta parte a poeziei poate ramane ca un punct de referinta.
fain.

cu stima, Cornel Stefan Ghica

Cornel, iti multumesc de trecere si pentru apreciere.
Cu respect

frumos finalul dar restul textului este scris intr-o maniera prea retro. mi-ar fi placut sa intalnesc ceva mai putin sensibil dar cu un final puternic cum e cel cu soarele de exemplu.

Tosa Claudiu, iti multumesc de trecere si pentru semn.
Cu respect

foarte puternic finalul poemului. de fapt, intregul poem curge frumos. o filosofie a facerii... mi-a placut Djamal

Adriana Popp, Paul Gorban, va multumesc de trecere si pentru apreciere.
Cu respect