Pașii*

o învățătură faină, între cer și pământ, într-o eternă re_generare simplă și naturală.
mi-o plăcut întreg ansamblul, dar, în mod deosebit, am rezonat la \"norii mă învață să plâng în întuneric / mama mă ia-n brațe mirosind a ploaie\".
frumos.

cu stimă, Cornel Ștefan Ghica

onorat de trecere si de apreciere, citesc cu mare placere poeziile tale si observ inaltarea versului tau din ultima vreme.
cu stima

Câte învățăminte și adevăruri în simplitatea rostirii!
\"pământul mă învață /să mă ridic strigând\"(...)\"mama mă învață să umblu desculț(...)să-mi curăț tălpile de soare\"
și un final de zece,
\"norii mă învață să plâng în întuneric
mama mă ia-n brațe mirosind a ploaie\"
Trăire și adevăr!
mulțumesc, domnule mahmoud, pentru aducere aminte
Cu sinceritate,
Teodor Dume,

Eu văd aici o pendulare între înalt și pământ, între cer și teluric în care modelul preceptelor, învățăturii fundamentale este mama.
Norii te învață să plângi în întuneric, de la ploaie- plânsul lor, înveți să te cureți prin lacrimi.
Mama te ia în brațe “mirosind a ploaie” și a dor de copilărie.

iti multumesc de trecere si pentru apreciere.
multa stima

ma bucura revenirea ta pe pagina mea, iti multumesc pentru apreciere.
respectele mele

retin \" pamantul ma invata/ sa ma ridic strigand\"!!! frumos!!! clasic!!
cu stima,
andrei

iti multumesc de trecere si pentru apreciere.
cu drag