Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Djamal moare

1 min lectură·
Mediu
Djamal se naște fără voia sa
Djamal strigă
Djamal pășește
Djamal e cuminte
Djamal ascultă de mamă
se închină de cinci ori pe zi
atinge des pământul cu fruntea
Djamal se duce-n pelerinaj
se rotește în jurul său
aruncă cu pietre în întuneric
Djamal mănâcă
se spală pe dinți
doarme noaptea
se trezește doar când
răsare soarele
Djamal moare
fără voia sa
Djamal nu s-a născut încă
0125.463
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
67
Citire
1 min
Versuri
18
Actualizat

Cum sa citezi

Djamal Mahmoud. “Djamal moare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/djamal-mahmoud/poezie/1755491/djamal-moare

Comentarii (12)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@victor-tarinaVictor Țarină
Djamal, adevărații poeți,cum ești tu, nu mor.Eu cred că deja Djamal s-a născut!

Cu drag

Victor
0
Djamal,

Pentru ca neantizarea este una din temele mele preferate, fac o exceptie si las un comm., aruncand cu pietre in intunericul uitarii.

Daca nu ar fi plina de intamplari aparent nemeritate, viata asta pe care o traim inainte de a ne fi nascut ar fi o experienta minunata.

Prilejul de a ne inchina de 5 ori pe zi dar si bucuria de a intalni poeti autentici pe paginile carora simti nevoia sa te intorci este o compensare a lipsei de masura a timpului si a supliciului de a intalni fiinte marunte sau de a ne desparti de fiinte minunate.

Si pentru ca a venit vb de poezie, te anunt ca ti-am furat niste versuri si le-am postat pe blogul meu.

http://visalon.wordpress.com/2007/11/26/dialoguri-poetice-on-line-mahmoud-djamal/

Sper sa nu te superi si sa ma lasi sa recidivez.
Numai bine, sanatate si inspiratie:)]
Carmen
0
@george-daryoungGDGeorge Daryoung
Djamal cu sau \"fara voia sa\" nu are cum sa moara.
Djamal tocmai a scris un poem.
Sa ne traiesti Djamal!

Cu prietenie,
George
0
@ion-pascal-vladIVion pascal vlad
Observ că sunteți unul dintre cei apreciați pe acest site. Asta mă bucură, sincer. Cu atât mai mult, cu cât, de la depărtări de mii de kilometri, scrieți în limba română și, o faceți foarte bine. Îndrăznesc să vă propun o altă grafie a textului. Desigur, nu trebuie să țineți cont de sugestia mea.
Mie, așa mi-se pare textul mai reușit:

Djamal… se naște fără voia sa
strigă pășește e cuminte

Djamal ascultă de mamă
se închină de cinci ori pe zi
atinge des pământul cu fruntea
se duce-n pelerinaj
se rotește în jurul său
aruncă cu pietre în întuneric
Djamal mănâcă
se spală pe dinți
doarme noaptea
se trezește când răsare soarele

Djamal…moare fără voia sa

Între “Djamal se naște fără voia sa” și “Djamal moare fără voia sa”, se consumă viața personajului, cu toate ale sale. Nu ne întreabă nimeni dacă vrem să ne naștem, dacă vrem să murim. Repetarea numelui la fiecare vers, mi se pare , ușor, plicticoasă.
Apreciez în mod deosebit simplitatea mijloacelor de exprimare, cu ajutorul cărora, reușiți să dați textului profunzimi filozofice. Nu mulți reușesc așa ceva
Cu bine
0
@djamal-mahmoudDMDjamal Mahmoud
Victor, mă onorează aprecierea ta, îți mulțumesc din suflet.
multă stimă
0
@djamal-mahmoudDMDjamal Mahmoud
Carmen, îți mulțumesc pentru excepția făcută pentru a-mi lăsa acest semn, legat de versurile mele, le-am citit pe blogul tău și am fost încântat.
Cu prietenie și respect
Djamal
0
@djamal-mahmoudDMDjamal Mahmoud
ion, îți mulțumesc de trecere și pentru apreciere, mă voi gândi la sugestia ta.
mult respect
0
@dan-mihutDMdan mihuț
djamal, încearcă, te rog, să răspunzi tuturor comentariilor doar într-un comentariu. și sunt convins că știai asta, dar...
0
@ionescu-alexandru-0016300AIAlexandru Ionescu
e un text bun... dar parca imi aduce aminte de altceva, nu imi dau seama pe moment, am sa caut acasa...

mai revin

a LEX
0
@djamal-mahmoudDMDjamal Mahmoud
Ionescu, iti mulumesc de trecere si pentru apreciere.
te mai astept cu drag
0
Nu știu dacă am voie să utilizez astfel de onomatopee pentru caracterizarea unui poem pe acest site. Nu este echitabil până la urmă să citesc un text minunat și să pot spune decât wow!
Revine ideea (am mai citit o poezie în această seară pe site cu un mesaj asemănător) subordonării unei divinități ce hotărăște pentru noi și dirijează, repetitiv, ontogeneza noastră. Dar exprimi totul într-o modalitate atât de pe înțelesul muritorului, încât nu pot spune decât faptul că este un text foarte bun.
O viață concentrată într-o poezie.

Cu respect,
Oana
0
@djamal-mahmoudDMDjamal Mahmoud
iti multumesc de trecere si pentru apreciere.
te mai astept cu drag
0