Diana Rizoiu

Aș vrea să te omor Să-ți omor dorința De a mă ucide. Să-ți sugrum gândurile Să-ți înjunghii respirația Să te simt înecându-te Vreau să mori... Un negru mă întunecă Și vreau sânge O imagine a

Nu am spus că știu tot, Am realizat doar că Ce mi se întâmplă, Te lovește și pe tine. Încearcă să înfigi cuțitul Și cerul te va împușca. Eu voi muri, dar tu vei continua Să mergi cu rana

Inima fură iubirea scuipată de alții, Sufletul cere libertatea spre aer, Trupul urlă după mormânt, Nimic nu este la locul lui, Iar eu stau privind cum nici măcar Părțile din mine nu sunt

Cât de simplu e tot ce mi se întâmplă ... Și totuși atât de complex. Totul trece fără importanță, Dar lasă în mine urme adânci. Muncesc apoi zile întregi Pentru a șterge urmele, Nici un

Ca un ac ce ține ața Așa țin iubirea Timpul a ros ața și iubirea a căzut În caseta cu ace Și s-a înțepat, sângerează ... Nasturii se cufundă în sânge Dar reușesc să plutească Pe sângele unei

A fost un vis incheiat Inainte de a deschide ochii. Si odata cu prima clipire, Mi-am putut simti buzele sarate, Sculptate din ploaie, Atinse de un ranjet de lumina. Maini amortite

Cu dinții unui soare mult prea suferind Mușc carnea umplută de venin A unei nopți prea crud de rece. Topesc cu ceara unei lumânări arse Iubirea lunii către noapte... O ascult cum îi fredonează

Tu nu-ți amintești de mine Dar eu încă te mai știu. Dorm și încă sunt trează... și încerc Mi-e atât de greu... să nu mă gândesc la tine... Dar oare poate cineva să decidă la ce să viseze? Și

Cădeau copaci cu un zgomot rugător Peste o brumă ce se usca pe o frunză roz. Nemișcare... fuga vântului aleargă frunzele Printr-o pădure misterios de tragică. Noapte... lumina albinei

Gândindu-mă că tot aici va sta și viitorul, Vreau să nasc în această clipă un tablou al imortalității Ce va conduce faptele spre împlinire. Atunci când raza va cădea pe timp Și va topi iubirea

Îți întind ție mâna mea plină de vină Îți dau ție frumosul, ca să elimini urâtul Oricum vieții nu-i poți opri efectele. Privești în jur cu ciudă... Te întrebi unde sunt toți, Arunci cu ură în

Acum nu mai vreau timp, nu mai vreau secunde. Vreau doar eu. Atât. Și noaptea. Nu mai vreau glasuri, prezențe...oricum iluzorii. Tu în orice caz nu ești aici, te-ai pierdut de la început. Erai

Azi ai murit Înghițind aerul ce-l hrăneai cu \"te iubesc\". Azi ai ucis un ultim oftat Și ai dăruit clipei moarte... Cu fundița neagră împletită De mâini ce țineau iubire, Îi dăruiești

Am strâns lacrimi într-o urnă a morții Am întrebat groapa dacă le vrea. Am prins moartea de păr Și am târât-o prin noroi. Am aruncat praful amintirilor din urnă Pe un val de aer înmulțit cu

Vouă vă las urme de pași. Dar nu-mi urmați drumul, e plin de scrum și murdărie. Vă las visele, să vi le împărțiți. Sunt multe neîmplinite. Poate voi veți ști să vă doriți...dacă într-adevar există o

Simt uneori o cursă între mine și trecut. Mă obosește și nu mi se permite să mă opresc Să beau măcar o gură de apă. Alerg prin pustiuri necunoscute de nimeni, Mă împiedic, dar continuu Pentru a

Privesc cerul stând întinsă pe jos. E frig și simt cum plutesc ușor. Cerul albastru, pustiu, e tot ce văd. Și acum visez, închid încet ochii Și plec spre locul la care visez. Nu vreau să-mi

Impletind un destin necopt, Dar stors de timp Ma rasucesc intr-un sicriu alb, Impodobit cu flori uscate, Peste care o ploaie dulce spera sa guste Amarul... Si eu, decorata cu cristale

Inimi mânjite de lacrimi înnegrite Târșâie durerea în noroi, O lovesc, o înjunghie... Își revine cu o dragoste a morții, Scuipă sânge în inimă, Întunecă cerul unei lumi vechi, Adulmecă mirosul

Stau într-un hol ce pare a fi o trecere spre moarte. Banca pe care m-am așezat e prea tare și prea rece. Am obosit să urc scările vieții. Nu am avut timp să mă opresc pentru a mă bucura de

Lasă-mă să plutesc deasupra evenimentelor Deja nu le mai țin numărul ... Toate sunt la fel ... Toți fac același lucru și se bat cap în cap. Unde sunt și ce spun se întâmplă oriunde. Încearcă

Gânduri așternute Pe o hârtie veche, Curg neîncetat Din mintea mea nebună. Și scriu fără oprire, Închid ochii și-i deschid Stupoare ... nu știu alt cuvânt Care să nu fie numele tău. Inima

Îți sorb ochii de un negru Ce îmi seacă inima. Privirea ta mă cuprinde, mă sufocă... Mâinile tale îmi culeg aerul din jur Iar gândul ce tu îl posezi Mă aruncă în infinit. Îți mângâi plângând

Arunc o mână de nisip Ale unor amintiri ce mă fac să zbier Spre o casă ce de mult e o ruină Vreau să sparg geamurile Ce de mult nu mai țin de cald Ce de mult au plecat Spre o pădure ce ne ținea