Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

20 – Hana – aniversare

1 min lectură·
Mediu
aș fi călătorit
aș fi lâncezit pe plaje aride
bântuind din apus în apus
cu sandale de iută și o cupă Chablis
în rochița de in caramel
fredonând Chantal Chamberland (https://www.youtube.com/watch?v=o0PX7lP6Css)
pe atunci lumea se arcuia în jurul taliei mele
nu știam că puterea stă în tălpile mici
frământând ingenuu asfaltul,
strada domnească, victoriei, le quartier de la Villette
timpul este un soi de festival Nostalgia
o gară cu litere mari în care nu-s așteptați toți miopii
cu pantaloni la dungă, educați, respectuoși,
cu scrisul spășit, înclinat mereu înspre dreapta
anii m-au învățat sistemul Purkinje 
felul mlădios în care flexez dimineața genunchii în jurul orașului mic
cu miros de omleta și-oțel
așezând răsăritul în dreptul locului
în care te-am născut.
02462
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
120
Citire
1 min
Versuri
19
Actualizat

Cum sa citezi

Diana Manaila. “20 – Hana – aniversare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/diana-manaila-0062124/poezie/14193546/20-hana-aniversare

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Distincție acordată
@sergiu-burlescuSBSergiu Burlescu
ca o pictură impresionistă: fiecare vers adaugă o tușă de culoare, un parfum abia perceptibil, o senzație de euforie, alcătuind o atmosferă vibrantă și melancolică. Această țesătură senzorială invită la o lectură lentă, meditativă, ca o rătăcire împreună cu vocea poetică. Textul se cere savurat asemenea unui pahar de Chablis într-o dimineață liniștită, acompaniată de simfonia ploii de vară, oferind o plăcere estetică rafinată, îmbibată de nostalgie.
0
@diana-manaila-0062124DMDiana Manaila
Da, nostalgică, blândă, fix asa a curs...vă mulțumesc!


0