Poezie
Amurg
1 min lectură·
Mediu
portjartierul oricărei femei este un poligon însorit
din care s-a tras fix în inimă
scriu....vreau să scriu până îmi dă sângele pe dinlături, până se termină numărătoarea pară și începe imparul minciunii
toarnă-mi vin peste vin
pune-mi separatoare între linia vieții și cea a iubirii
mi-amintesc ca și ieri
mi se culcușea liniștea precum un motan dezmierdat peste tâmplele albe
poemul curgea languros ca o miere de nu-ma-uita
tu erai fix pe dos
precum un maiou luat în grabă
precum un descântec
eu nu te-am iubit doar în poeziile mele
eu te-am adus la muzeul aortei, de mână,
te-am arătat lumii
eu te-am rostit cu litere mari ca pe un Dumnezeu
un Juda se plimbă cu tine de mână
pe drumul spre mine.
021.184
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Diana Manaila
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 123
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 17
- Actualizat
Cum sa citezi
Diana Manaila. “Amurg.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/diana-manaila-0062124/poezie/14187319/amurgComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Va reastept cu drag.
0

Mi-a dat senzația că mai multe descântece ca niște pâraie, unele despre viață, altele despre moarte, altele despre iubire se varsă și se întâlnesc în poezia dvs.
Felicitări!
O să vă citesc în continuare.