Diana Iordache

Fum și migdale și lacrimi, zâmbet de petale, cu ochi și mâini ce trec și stau; cu buze reci și calde. Priviri stinse cu sclipiri de tăceri moarte. Sunet scârțietor de amintire, peste

De ce să nu m-arunc cu fruntea înspre gânduri și ochii înspre stele? Trăind în tihna casei mele, îmi pare tot mai des că lumea-i mică, și e grea, că-i tot mai greu să merg. Pășesc alene peste

Cum vântul bate printre crengi, și bate și prin mine, cum albii fulgi de necuvânt trec și prin cer, și piele, te simt trecând acum pe-aici, cu degetele grele. Te naști din mine, zi de

Oraș tăcut și liniștit, în care tot se pierde, pe străzi pustii și prăfuite alerg după uitări... Clipe vechi și gânduri noi, copaci cu frunze ude... Vreau tăceri și vreau iluzii, să

Sunt lucruri în viață pentru care oamenii nu sunt făcuți. Sunt fericiri atât de mari, încât ne rănesc și sunt dureri atât de adânci, încât ne amuză complet. Dar mai sunt și lucrurile \"normale\",

Ca răspuns la cele mai multe întrebări aleg cerul. Sunt pământ și soare, și iarbă și suflu de dimineață visată. Între doi plămâni sunt aer, între două gânduri sunt cuvânt; sunt bătaia între

Cuvinte peste cuvinte, acopăr pagini, cuvinte peste mine acopăr ani, cuvinte peste noi, acopăr tăceri, peste ape, cuvinte, acopăr speranțe, peste cer, cuvinte acopăr soare și

Între cinci tăceri rostite din două suflări găsesc mereu fum negru și aspru-amar. Prima tăcere tace despre mine, a doua tăcere vorbește cu tine, tăcerea a treia tace mereu, tăcerea a

Peste șapte mări, peste șapte țări, peste cinci zile și trei puncte stă sufletul, așteptând Chemarea suflării.

Merg cu fruntea sus și cu vântul în față. Cu cartea în mână, și cu pașii grei, cu mine în gând pășesc, mereu, în fiecare zi, spre moarte....

Cădeam fără să mă pot agăța de cuvinte și pămîntul se apropia ca o moarte, rece și trist. Peste ochi îmi alunecau amintirile uitate și în miezul inimii aveam două speranțe

La urma-urmei, ce este poetul? E un suflet de copil sau tânăr uitat de vreme într-un trup ce crește, trăiește, îmbătrânește și moare.

Ceasul a stat, a stat și timpul, a stat și gândul; dar ceasul lumii merge, merge, merge, merge, și mor.

De ce asculți marea cum se uită la valuri? De ce asculți cerul cum se uită la stele? De ce mă asculți cum mă uit la tăcere?

Te-aș fi primit cu brațele deschise dacă n-aș fi fost eu să mă opresc din drum, să-mi zic că nu ești eu și nu sunt tu.

Între cele două scaune din cele două lumi stau în continuare în comă. Mă trezesc din când în cănd să vă miros, și să mă uit în oglindă... să nu uitați că trăiesc încă! Apoi mă întorc în

Cu eșarfa mea colorată leg lumea toată la ochi. Să mergă toți legați la ochi, să se împiedice de idei și de mine și de voi. Să mergem cu toții legați la ochi cu eșarfa mea

Să mergem să ne aruncăm cu tot cu idei în mare. Să înecăm gândurile în valurile albe și să îngropăm sufletele în nisipul ud. În miez de noapte să ne aruncăm înspre iluzii și să ne

Taci! Taci, îți spun, și ascultă-ți tăcerile strecurate prin mine. Ascultă cum se scurg vorbele tale prin gura mea și cum se stinge privirea din sufletul meu.

Cu mîna peste singurul meu ochi, mă simt oarbă și mută totodată. În piciorul meu singuratic țopăi spre moarte, în timp ce urechea e ocupată gâdilând timpul. Cu jumătatea mea de

Cu degetele înghețate mă întorc la tine; vreau să dorm sub bibliotecă, să-mi fie cald de foi, atingeri și cuvinte.

Cu gândul între rânduri și tăcerea între cuvinte merg înspre moarte, resemnată. Mă îndrept cu pași siguri înspre mine, care mă aștept dincolo. Mă aștept de când m-am născut, mă duc să mă

Între două tăceri consecutive este o tăcere și jumătate: o indiferență și jumătate de sentiment.

Nevoia de moarte s-a manifestat într-o sinucidere temporară. Renasc acum pentru mine, pentru lui și pentru lume.