Poezie
Te-ntreb
1 min lectură·
Mediu
De ce să nu m-arunc
cu fruntea înspre gânduri
și ochii înspre stele?
Trăind în tihna casei mele,
îmi pare tot mai des
că lumea-i mică, și e grea,
că-i tot mai greu să merg.
Pășesc alene peste zile,
alerg printre copaci,
dar fruntea mea e tot închisă,
și ochii mei apoși.
De ce îmi zici s-aștept să treacă -
secundă cu secundă -
o viață și o lume-ntreagă,
tot stând aici la adăpost?
De ce să nu mă scutur
de pielea mea de rinocer
și să alerg, cum inima o cere,
schițând un drum de la pământ la cer?
Te-ntreb, atunci, din nou,
răspunde-mi, dar, tăcere:
de ce să nu m-arunc
cu fruntea înspre gânduri
și ochii înspre stele?
002453
0