Îți vorbeam
despre înotul prin iarba
câmpiilor bine temperate
amurguri ascunse în fire
îți vorbeam
în stilul delfin
în stilul liber incandescent
recitând poezii vizuale
spre noi veneau
Tot cu atâția senzori
care percep atingerile
dimineața și seara
mă întoarce în mine
conectez sufletul
inundat cu oglinzi
ca un cub interior
eu de o parte
tu de cealaltă
pipăind imagini
Dacă ai putea să întârzii
transparența dimineților de clorofilă
și să-mi spui despre azaleea cu zale
Orhideea ca o pisică independentă
și cu prea multa personalitate
mi-ai spus
Nimic
Prin culoarele înalte de iarbă mergeam alături
cu genunchii zdreliți de anotimpuri
îți întindeam brațele acoperite cu viță sălbatică
tu îmi arătai caii în dansuri albastre
între conversații
Între mine și tine
e doar aerul
dacă aș trece dincolo întinzând mâinile
nici nu m-ai vedea
cum îți ating senzorii inimii
nici n-ai auzi lanțurile zăngănind
chiar atunci când merg în vârful
Aici sus
în partea de vest
noaptea a lăsat în ferestre
gânduri albe-
gânduri gri-
Reușesc să iau câteva poze și atât
Filmul se derulează, of off offf
Încerc să memorez desenele
Pescăruși pe nisip tipărind
scurta legendă a serii
Diluez octombrie până la oranj
Diluez toamna până la frunză
De oranj mă împiedic și cad
Mă ridic de frunză și caut nervuri
Seara se
Norii pluteau deasupra orașului
pe linia de frontieră a timpului
un obiect luminat cu minuni,
o planetă dezgolită de gânduri
Câinele din fereastra vecinului lătra
în arpegii
Dansa femeia aceea
cu șoldul pe sabia nopții
târziu în taverna pustie
Cu brațele larg desfăcute
statuie spre ziua de piatră
ochii mei fără de rază
Îndrăcită femeie -
ți-am spus mai
De acea dimineață limpede
vreau să-ți amintesc
umblând
în vârful picioarelor
înconjurată de aer foșnitor-
Când îți vorbeam în șoaptă,
de frică
să nu schimb ceva în univers...
În fața
Pământul cu geana deschisă
dă semnalul care anulează
imaginile
cuvântul-
identitatea materiei
finalul
este ținut secret
ascuns în culorile
din acest tablou
în care locuiesc
roșu
Varianta 1
Oierii
n-aveau cimpoaie
poate cântau
frunzele-n mine
oierii
plecau către vale
cu frunțile
lipite de lună
între timp
pământul
luase la braț cerul
să-și caute
Așezați pe nisipul cald
El și Ea
inventau cuvinte
pentru timpul lumină-
pentru timpul întuneric-
Se desprindeau de pămînt
în lungi plimbări
către poarta soarelui
Acolo își vindeau
Numai piatra
se-ntoarce în forma pietrei-
Numai iarba
se-ntoarce în forma ierbii-
Lumina
se-ntoarce în noi ca un ritual-
Un gol se naște
în ochiul orb și larg...
Lumina ne joacă
Nu mi-ai spus niciodată
adio
Ne-am despărțit așa...
cum vântul desparte crengile plopilor
pentru un timp
Cum vântul
apleacă iarba înaltă cu foșnet de vară
Mă jucam cu veșnicia
Tu ai o bilă roșie
eu am o bilă verde
tu ai o bilă roșie
eu am o bilă neagră
tu ai o bilă roșie
eu am o bilă albastră
Dacă ți-aș cere bila roșie
ce mi-ai cere în schimb?
Tot mergând
Nu vreau să mai ating orizontul
Nu vreau să mai ating stelele
M-am mutat pe galaxia fără nume
unde pot să alerg în picioarele goale
să fac gălăgie cât vreau
Mă auzi?...
Nu
Ferestrele fără lumină sunt ca doi ochi orbi
Ce faci acolo de stai așa în întuneric?
Mă gândesc că într-o zi aș putea să merg prin aer
pe firele electrice și de telefon-
Toate punctele
O singură dată spunem
“Da!”
*******************
Apoi învățăm o altă limbă după lista de cumpărături...
Auzim clopotele o singură dată
Sunetele cad la întâmplare prelungindu-ne
Te-am știut dintotdeuna
Poate înainte de-a mă privi în oglinda lumii
Înainte ca trupul să fie trup
Eram mai degrabă între cer și pământ
un cântec uitat în munții bătrâni-
Te-am știut