Poezie

Aria Ariadnei

1 min lectură·22 ianuarie 2004

Mediu

Prin culoarele înalte de iarbă mergeam alături

cu genunchii zdreliți de anotimpuri

îți întindeam brațele acoperite cu viță sălbatică

tu îmi arătai caii în dansuri albastre

între conversații cascadă ne opream să bem apă

canicula deja evapora amintirea zilei de ieri

taci o secundă și ascultă această liniște transparentă

lasă-mă să mă odihnesc pe o bancă într-unul din muzeele lumii

apoi mi-am pus ochelarii de soare doar ca să privesc depărtarea

dinspre apus venea un miros de lavandă de pe terasele pariziene

lăsam cuvintele să hoinărească singure

pe străzile agonice cu soare mediteranean

tu îmi împleteai timpul șuvițe și plecam mai departe

trezeam diminețile cu obloane vărgate

Oh!...

știam că nu-ți plăcea fusta mea lungă oranj cu dantelă neagră

știi felul meu de a fi

continuam să mergem prin orașele înserate

înainte apoi stânga apoi dreapta

din nou scurt înainte apoi stânga

ne doream puțină apă

ne doream puțină răcoare

apoi dreapta...

caii alergau către noi luând câmpia-n copite și ducând-o mai departe

Mereu înainte, mereu stânga, mereu dreapta

și nu era nimeni prin apropiere

să ne spună că ne adânceam într-un imens labirint

003.341

despina amariutei. “Aria Ariadnei.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/despina-amariutei/poezie/60735/aria-ariadnei

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.