Poezii

Îți vorbeam despre înotul prin iarba câmpiilor bine temperate amurguri ascunse în fire îți vorbeam în stilul delfin în stilul liber incandescent recitând poezii vizuale spre noi veneau

Tot cu atâția senzori care percep atingerile dimineața și seara mă întoarce în mine conectez sufletul inundat cu oglinzi ca un cub interior eu de o parte tu de cealaltă pipăind imagini

Dacă ai putea să întârzii transparența dimineților de clorofilă și să-mi spui despre azaleea cu zale Orhideea ca o pisică independentă și cu prea multa personalitate mi-ai spus Nimic

Prin culoarele înalte de iarbă mergeam alături cu genunchii zdreliți de anotimpuri îți întindeam brațele acoperite cu viță sălbatică tu îmi arătai caii în dansuri albastre între conversații

Între mine și tine e doar aerul dacă aș trece dincolo întinzând mâinile nici nu m-ai vedea cum îți ating senzorii inimii nici n-ai auzi lanțurile zăngănind chiar atunci când merg în vârful

Aici sus în partea de vest noaptea a lăsat în ferestre gânduri albe- gânduri gri- Reușesc să iau câteva poze și atât Filmul se derulează, of off offf Încerc să memorez desenele

Film încetinit Ascuns în pelicula Actorul doarme

Foșnet de nisip clepsidra amurgului - certitudine

Pescăruși pe nisip tipărind scurta legendă a serii Diluez octombrie până la oranj Diluez toamna până la frunză De oranj mă împiedic și cad Mă ridic de frunză și caut nervuri Seara se

Norii pluteau deasupra orașului pe linia de frontieră a timpului un obiect luminat cu minuni, o planetă dezgolită de gânduri Câinele din fereastra vecinului lătra în arpegii

Dansa femeia aceea cu șoldul pe sabia nopții târziu în taverna pustie Cu brațele larg desfăcute statuie spre ziua de piatră ochii mei fără de rază Îndrăcită femeie - ți-am spus mai

De acea dimineață limpede vreau să-ți amintesc umblând în vârful picioarelor înconjurată de aer foșnitor- Când îți vorbeam în șoaptă, de frică să nu schimb ceva în univers... În fața

Pământul cu geana deschisă dă semnalul care anulează imaginile cuvântul- identitatea materiei finalul este ținut secret ascuns în culorile din acest tablou în care locuiesc roșu

Varianta 1 Oierii n-aveau cimpoaie poate cântau frunzele-n mine oierii plecau către vale cu frunțile lipite de lună între timp pământul luase la braț cerul să-și caute

Așezați pe nisipul cald El și Ea inventau cuvinte pentru timpul lumină- pentru timpul întuneric- Se desprindeau de pămînt în lungi plimbări către poarta soarelui Acolo își vindeau

Numai piatra se-ntoarce în forma pietrei- Numai iarba se-ntoarce în forma ierbii- Lumina se-ntoarce în noi ca un ritual- Un gol se naște în ochiul orb și larg... Lumina ne joacă

Nu mi-ai spus niciodată adio Ne-am despărțit așa... cum vântul desparte crengile plopilor pentru un timp Cum vântul apleacă iarba înaltă cu foșnet de vară Mă jucam cu veșnicia

Tu ai o bilă roșie eu am o bilă verde tu ai o bilă roșie eu am o bilă neagră tu ai o bilă roșie eu am o bilă albastră Dacă ți-aș cere bila roșie ce mi-ai cere în schimb? Tot mergând

Nu vreau să mai ating orizontul Nu vreau să mai ating stelele M-am mutat pe galaxia fără nume unde pot să alerg în picioarele goale să fac gălăgie cât vreau Mă auzi?... Nu

Ferestrele fără lumină sunt ca doi ochi orbi Ce faci acolo de stai așa în întuneric? Mă gândesc că într-o zi aș putea să merg prin aer pe firele electrice și de telefon- Toate punctele

O singură dată spunem “Da!” ******************* Apoi învățăm o altă limbă după lista de cumpărături... Auzim clopotele o singură dată Sunetele cad la întâmplare prelungindu-ne

Te-am știut dintotdeuna Poate înainte de-a mă privi în oglinda lumii Înainte ca trupul să fie trup Eram mai degrabă între cer și pământ un cântec uitat în munții bătrâni- Te-am știut

După adolescență totul devine cronic și febril în

Fără el... ar fi fost o lume mai puțin... fără el... fără mine... ar fi fost o lume mai puțin... fără mine... minus cu minus... desigur Doamne, fără noi lumea ar fi mers doar

Cuvintele mi s-au uscat în cerul gurii De pe scenă cineva strigă: shut up!... Ecoul ajunge la mine prin tuburile comunicante care traversează orașul pe verticală- pe orizontală- Mă uit

Interpunere între timp și timp contrast între adevăr și fals toate prelinse în pietre adulmecând veșnicii fără glas- destine închise în piatră voluptate nemișcată -zeificată piatra... nu

În mine mai stăruie mireasma pădurilor și dangătul plopilor din vale în mine murmură Oltul și sfintele culori medievale În mine sfîrșesc toate drumurile întoarse și neîntoarse În mine cântă

De ce-ți sunt ochii verzi ca veșnicia verdelui din frunze? De ce-ți sunt ochii verzi ca iarba... amețitor de verde? Interludiu: Fata cu ochi ca de noapte își privi lacrima zvântată de

Pe sânii mei necolorați de soare ți-am surprins îndelung privirea în ultima vacanță la mare- Mă priveai pe furiș într-un anume fel... te ascundeai după soare te ascundeai după îngeri ori

Este trupul meu de sticlă prin care vezi Sticla prin care te văd- Cercuri și pătrate rotind in jurul inimii Strigăt lovit de pereții transparenți Însămi fiindu-mi clepsidră unde curg

Munții mi s-au părut triști După ce au plecat vulturii A rămas câmpia imensă Unde aleargă uneori caii Tropote mai aud sub picioare vibrandu-mi în trup De aici nu mai există departe Pot

Atunci, eu plecam înspre vară nu te așteptam În singurătățile-mi clare nu te-am presimțit De ce ai venit? Eu plecam înspre vară... și-ai venit să-mi arăți izvorul și floarea albă de