Fără el...
ar fi fost o lume mai puțin...
fără el...
fără mine...
ar fi fost o lume mai puțin...
fără mine...
minus cu minus...
desigur Doamne,
fără noi
lumea ar fi mers doar
Cuvintele mi s-au uscat în cerul gurii
De pe scenă cineva strigă: shut up!...
Ecoul ajunge la mine prin tuburile comunicante
care traversează orașul
pe verticală-
pe orizontală-
Mă uit
Interpunere
între timp și timp
contrast între adevăr și fals
toate prelinse în pietre
adulmecând veșnicii fără glas-
destine închise în piatră
voluptate nemișcată -zeificată
piatra...
nu
În mine mai stăruie mireasma pădurilor
și dangătul plopilor din vale
în mine murmură Oltul
și sfintele culori medievale
În mine sfîrșesc toate drumurile
întoarse și neîntoarse
În mine cântă
De ce-ți sunt ochii verzi
ca veșnicia verdelui din frunze?
De ce-ți sunt ochii verzi
ca iarba...
amețitor de verde?
Interludiu:
Fata cu ochi ca de noapte
își privi lacrima zvântată de
Pe sânii mei necolorați de soare
ți-am surprins îndelung privirea
în ultima vacanță la mare-
Mă priveai pe furiș într-un anume fel...
te ascundeai după soare
te ascundeai după îngeri
ori
Este trupul meu de sticlă prin care vezi
Sticla prin care te văd-
Cercuri și pătrate rotind in jurul inimii
Strigăt lovit de pereții transparenți
Însămi fiindu-mi clepsidră unde curg
Munții mi s-au părut triști
După ce au plecat vulturii
A rămas câmpia imensă
Unde aleargă uneori caii
Tropote mai aud sub picioare
vibrandu-mi în trup
De aici nu mai există departe
Pot
Atunci,
eu plecam înspre vară
nu te așteptam
În singurătățile-mi clare
nu te-am presimțit
De ce ai venit?
Eu plecam înspre vară...
și-ai venit să-mi arăți izvorul
și floarea albă de
