Sari la conținutul principal
Poezie.ro
@dely-cristian-marianDM

Dely Cristian Marian

@dely-cristian-marian

Bucuresti
🏆 Critic de Top📚 Centenar Literar📜 Poet Prolific💬 Comentator Activ
Cronologie
două! (cei drept, apar rar și în aceleași locuri)
sunt leu? :)

Pe textul:

Pagină din jurnalul de doi lei cu fructe de mare sănătoase" de Adrian Firica

0 suflu
Context
admir îndemânarea gospodarului, admir bogăția grădinii
care prinde viața din inima lui, admir omenia lui cerească
admir însuflețirea lui și mă simt copleșit de bunătate, mă simt îngrădit, mic,
atât de mic, încât o rămurică de salcie îmi pare grea

frumusețea, căldura și candoarea textului m-au zdruncinat

cu prietenie,
cristian

Pe textul:

Floríi, flórii de peste tot" de Dragoș Vișan

0 suflu
Context
uneori, minima decență e supraestimată sau nu este întotdeauna ceea ce pare, ci mai mult - ca și cum ai avea o sabie cu mânerul ascuțit, și-ai pleca la luptă fără să știi cine-i în tabăra adversă. Așa cum mai sunt aspectele care, aparent paradoxal, se ating la extreme; punctul comun e unul confuz, de cele mai multe ori, mai ales când mediul și conjunctura împresoară realitatea în așa fel, încât, modul de percepere poate produce un dezechilibru piramidal și-n cele mai structurate valori.

Nu oricine îndură încărcătura tăcerii și cel mai bine ar să se deschidă așa cum a știut mereu, orice ar fi.
Sunt persoane cărora le lipsește zâmbetul și muzica.

cu drag,

Pe textul:

dacă..." de gena gurau

0 suflu
Context
la primul haiku cred că în al doilea plan s-ar potrivi mai bine versul:
\"mâța la pândă\"
la cel de-al doilea adjectivul \"leneș\" crează o oarecare redundață alăturat de \"pisica toarce\"
o variantă ar fi:
viscol în noapte -
pisica toarce iarăși
pe cuptorul cald

salut și succes

Pe textul:

Haikuuri" de Cezar C. Viziniuck

0 suflu
Context
posibilitatea de formatare a textelor consacrate (la introducere dacă nu se pot edita) sau activarea tag-urilor html; instrucțiuni de utilizare.

Pe textul:

Noutăți tehnice și funcționale" de Radu Herinean

Recomandat
0 suflu
Context
îmi cer scuze memoria mi-a jucat o festă. am spus că sunt în zodia iepurelui și de fapt sunt \"câine\" (luna octombrie).

fără nas, în vânt
un om de zăpadă -
luna rotundă

sărbători fericite!

Pe textul:

Otsukimi. Semnificații și obiceiuri" de Doru Emanuel Iconar

Recomandat
0 suflu
Context
În vârf de munte
Prin zăpadă și nori
Sfinxul le ascultă

cu prietenie,

Pe textul:

tristih" de nicolae tomescu

0 suflu
Context
indiferent de așezarea în pagină, ar fi mai bună o încadrare la personale pentru că majoritatea versurilor sunt explicative.
apoi, dacă tot folosești virgule, cred că îți lipsesc puncte.
în plus, fie poezie, cătușele comune nu se potrivesc iluziei,
zic eu.

Pe textul:

Zen" de Paul Sarbu

De îmbunătățit
0 suflu
Context
mi-a luat doi oameni care m-au hrănit. doi oameni datorită cărora exist. o bunică și pe tatăl meu. cancer și inconștiență. el mai avea viață... mai avea..
moartea nu e o iarnă, cum iarna nu înseamnă moarte; oameni mor în fiecare zi, alții se nasc fără să știe ce e viața.
suferim sau ne bucurăm pentru cei pe care îi iubim, înainte să se nască și dincolo de moarte; acesta este egoismul umanității și privilegiul ei.

nu sunt superstițios.
pentru versurile acestea, am lăsat semnul:

\"tot ce ține de moarte există
în mine și în lucruri
doar numele
poate face diferența
întâmplările sunt aproape aceleași
și nimic nu mă leagă de ziua
care sfârșește în mine\"

\"mă gândesc la toți oamenii care mor
sufăr
am prea multe morți în mine\"


cu respect,

Pe textul:

lumânări stinse" de Teodor Dume

0 suflu
Context
deși sunt cam lunatic și, totodată, iepure în zodiacul chinezesc, am realizat că nu am privit niciodată luna mai mult de câteva secunde; dar cred,
cred că iepurele este acolo, pe partea nevăzută a lunii, fricos (așa cum îl știm), așa cum și luna este, câteodată, temătoare.

îmbrățișat de prunc
iepurașul din pluș -
și luna-ntreagă

cu plăcerea lecturii,

Pe textul:

Otsukimi. Semnificații și obiceiuri" de Doru Emanuel Iconar

Recomandat
0 suflu
Context
năzuim. aspirăm. sperăm. visăm.

mi-au plăcut versurile:
\"aprindem în ochi lumînări, așteptăm
pînă se vor stinge,
pînă vom trece în partea de dincolo de orizont.
acolo o altă țară, alți oameni cu rănile închise
din care a curs peste noi năzuința,
ne așteaptă cu speranța
reîntregirii.
\"

dar, ascultă:
http://www.youtube.com/watch?v=9W8bw59H6Iw

Pe textul:

țară" de Liviu-Ioan Muresan

0 suflu
Context
atenție la cât de mult strângi
că nu știi când or să fie chiar ale tale

succes în continuare!

Pe textul:

Invitație lansare" de felix nicolau

Recomandat
0 suflu
Context
așteptat de mulți agoniști și, exceptând câteva comentarii nepotrivite, a fost un concurs frumos.

Eugenia Reiter, - o bună organizatoare, un suflet mare, un spirit armonic. Îmbrățișări Niei! Felicitări organizatoarei!

Multe poezii frumoase; eu aș fi dat multe note de zece, influențate de simplii receptori: îmi place/nu-mi place. Însă,
a face parte din juriu nu-i deloc ușor. Așadar,
Felicitări membrilor juriului!
Și, în mod special,
Felicitări lui Emilian Valeriu Pal!

Mi-ar fi plăcut să fi fost împodobit concursul cu mai multe comentarii pe texte, înainte de a se cunoaște autorii; atât din partea juriului, cât și din partea concurenților, dar și a celorlalți.

Chiar dacă există un câștigător, nimeni nu a pierdut.
Felicitări câștigătorului!
Și, mai ales,
Felicitări concurenților!

Pe textul:

Marele Premiu de Poezie Agonia 2009" de Eugenia Reiter

Recomandat
0 suflu
Context
un eseu pe care aș fi vrut să-l citesc cu ani în urmă; și nu doar pentru micile-mari adevăruri din el, cât și pentru efectul revitalizant.
probabil am să revin pentru a mai spune.

cu drag,

P.S. - o melodie pe text :)
http://www.trilulilu.ro/rebelu/114df2e2e11429

Pe textul:

Iubim mereu în altă parte" de Ela Victoria Luca

0 suflu
Context
(poftim! - încă o rimă cu tort cu tot! :))

și eu sunt de părere că se poate renunța la primele patru versuri din strofa a treia.
versurile care-mi plac cel mai mult:

\"știm să gustăm din entitatea asta dintre noi
o facem cu amândouă mâinile
ca-ntr-un lan de brațe\"

cu drag,

Pe textul:

intermezzo" de gena gurau

0 suflu
Context
personala se cam explică, aici. mulțam pentru trecere și semn. te mai aștept.

Pe textul:

Puls de cu zori" de Dely Cristian Marian

0 suflu
Context
și eu cred că ultimele două se pot numi senryuri. miza lor constă în sensul atât de diferit pe care-l au denumirile pieselor de șah vizate (comparația făcându-se vis-a-vis de cele din limba engleză); pe primul, însă, nu-l văd senryu.
mulțam pentru semn. te mai aștept.

Pe textul:

gardă!" de Dely Cristian Marian

0 suflu
Context
pe care aș citi-o cu interes de-ar fi editată și în limba română.
obserb că majoritatea haikuurilor prezentate au ceva umor și mă întreb ce le deosebește de senryuri.
v-aș ruga să mai scrieți despre carte/poeme.

cu respect,

Pe textul:

Haiku și sport" de Maria Tirenescu

Recomandat
0 suflu
Context
rețin versursurile sensibile:
\"copiii din flori par liberi
pentru ei fructele au gust de fructe
chiar și atunci cînd mușcătura provoacă hemoragie\"
și mă-ntreb dacă hemoragia aceasta are efecte terapeutice sau nu... ca și cum ar fi sângele pierdut Întro ședință de hirudoterapie.

Pe textul:

Orașul Sao" de Liviu-Ioan Muresan

0 suflu
Context