nu sunt extraterestru fumez mult avertismentele de pe pachete mă îngrozesc
înca mai gândesc (și) orizontal mi-aprind o țigare
nu sunt brad pitt îmi place de jolie în filme
în filme trăiesc puțin
Mostrele de sânge arătau că el avea B III și ea A II. Așa s-a stabilit la resuscitare.
Ar fi trebuit să știu; citisem într-un ostrov despre rățuște, deși nu am putut cuprinde literele făcute
mergeți cu Prealuna voastră
mie lăsați-mi-l pe Nesoare
de aici
de sub talpă
se zbate spălăcit și nu-mi pare cuceritor
peste nestrălucirea cărbunilor mei
dar poate
poate întru prelungirea
anotimpuri obișnuite nu simțeam frigul
ceai cu biscuiți povești câte și mai câte anotimpuri
din senin clanțăneam cu gustul de lut searbăd lipit de gingii
o cruce de lapte gheață și flori de
Deborda de veselie și optimism, de viață, de cântec - mi-a fost imposibil să n-o plac. Frumoasă femeie, și îi spusesem de-atâtea ori. Întotdeauna mi-a fost mai ușor să fac complimente când motivele
ecoul a fost
mărul
pentru care i-am mușcat de gât și pe sfinți
animal de pradă într-o junglă de răni
ecoul e
un măr
ce-și scuipă semințele
prin cadavrul meu
cum se ușurează lumina
de vid
și-a lipit pieptul de pieptul meu
ocupând permanent o iarnă
ea - cărbuni și jar
eu - lemne și jar
am risipit fum și sunete ignifuge
"e caldă"
"a ars"
"a..."
"și..."
"avea sens."
"pirofor
mama doarme parcă într-un bloc de gheață de miliarde de ani ceilalți stau în umbre largi ca între două oglinzi suprapuse pe verticală se repetă un zgomot o teofanie eu îmi țin urechile sub tălpi și
am zăvorât tinerețe în pielea aceasta din ce în ce mai lungă
îmi închipui un leviatan care suflă cu gheață
peste fiecare cămin al meu
peste ziduri
prin pereți
spre interior
adânc
ar trebui
să nu mă uiți, mi-ai spus tu dragă
în timp ce un cântec îmi punea vișine la urechi.
lui allan i-a fost de-ajuns un braț să ia tot nectarul din fructele indiei
dar eu nu l-am avut, tu
pădure a mea
Mi-am ancorat glezna lângă geamandură
să mai simt pașii mării peste mine.
Am privit în larg cu dorința nebună
de a mă avânta în bras, craul, spate, fluture.
La mal tot timpul trecut
ca un
cândva am să-i zâmbesc reflexiei
voi avea riduri accentuate cum lanțurile muntoase pe hartă
aerul rarefiat
norii apăsând pe umeri
poate eu îi spuneam pe nume când respirația îmi tăcuse poate
corcodușul copt -
nimeni nu se-nghesuie
mai sus de brațe
un zarzăre plin
în pământ cu bunicul -
câți îl admiră
(pentru a evita o neînțelegere a comentariilor, al doilea haiku a fost:
un
pătratul greșit -
o damă-n criză de timp
apasă pe ceas
(bishop)
șah lângă Big Ben -
totdeauna nebunii
mai spirituali
(knight)
șah în Camelot -
nobilul cavaler
pe alt câmp de luptă
(închid ușa viselor pe dinăuntru
colorez timpul în uitări)
ajutat de un heruvim
așa a trecut un an
și am omis să spun când ți-am văzut chipul:
are ceva din tristețea poeților
poate și din
pelerină bătută-n pietre sărate să scrijelească soarele gol sub orice formă
pedeapsa zeilor caverne în caverne la rădăcina muntelui vulcanic
respiră aer pentru foc
de întuneric se topește carnea
crengi golașe...
dar vântul tot se-agață
de câte-o coroană
leagăn de toamnă -
câte umbre încă țin
de-o ramură
cântec de toamnă -
un cireș, o pasăre
și zeci de aripi
Creația -
eseu
inspirat din percepții
pătrunse în conștient și subconștient,
prin cunoaștere,
ca o notă personală;
așa cum
în altercația imaginară
totdeauna
în argumentele mele
un alt
ascultă:
îmi tatuez câte un vers pe fiece coastă o melodie pe care s-o uiți deși
tu ai putea să-mi umpli pieptul cu mii de rime
crezând că scheletul va folosi noile articulații să pună în mișcare
bine elma
ritmul își adjudecă pasul și partea
fără mirare (!)
aș reuși să mă lovesc cu stângul în splină
alergând în jurul unui borcan
dar n-aș da mai sus
doar în ultima toamnă
când lapovița
Din sufletu-nnorat curge albastrul
amăgitor al zilelor senine.
Micile râuri sărează amarul
cafelei pe-o scrisoare pentru tine.
Strugurii de ieri...
stafidele de mâine.
DM