viziuni captive

cândva am să-i zâmbesc reflexiei voi avea riduri accentuate cum lanțurile muntoase pe hartă aerul rarefiat norii apăsând pe umeri poate eu îi spuneam pe nume când respirația îmi tăcuse poate tu în fond tuna aceeași incertitudine răsuflarea grea rostind-o să-i dea volum creștea un pic atunci în infinit mergeam peste mări și peste munți aprindeam focul în tabere să vedem din tăciunii căruia se zboară rând pe rând luam asfixierea în plămâni suflam cenușa în toate zările poate eu ascult ninsoarea gri poate tu în realitate respirăm aceeași muțenie http://i38.photobucket.com/albums/e115/delcrimar/Partajat/captivitate.jpg o slăbiciune se întinde în toate și totuși ... de-acum târziul mi-e viitor