ceasul, scările, brățara pentru două mâini și un zgârie nori

prea mulți pereți susțin alte încăperi patul mare pentru visarea înțelesului cearșaful se boțește ca o ciornă folosită în minute de bradipsihie varul capătă o alboare gravă năluci ce-mi intră prin retine vrând o mostră unică din vertijul sângelui nebănuind migrenele de după cât de frumoasă poate fi durerea de-a uita cum se dă apusului sărut de-a nu ști cum se ia mierea din lună de-a visa arbori exotici și-un hamac pentru doi cînd ies din casă îmi doresc să schimb biletul de călătorie cu un tânăr necunoscut pe care să nu-l mai întâlnesc niciodată și-un Cineva să nu mă lase singur de tot ca întro școală părăsită de copii de amintiri între pereți și planuri șterse El poate mi-ar spune: întinde-te pe-o tablă să afli tot ce-ai greșit pe câte cuvinte să apeși buretele și câte expresii lipsesc din fapte aș întrezări oare că sunt mai multe motive să nu dorm decât nopțile ce mi-au rămas dragostea n-are pricepere să învăț sau să mă dezvăț știință n-am