Despre o prietenie

Deborda de veselie și optimism, de viață, de cântec - mi-a fost imposibil să n-o plac. Frumoasă femeie, și îi spusesem de-atâtea ori. Întotdeauna mi-a fost mai ușor să fac complimente când motivele pentru care am îndrăgit nu implicau dorința mea de a avea o relație de cuplu. [.....] Ea-mi era bună prietenă; mi-a fost foarte aproape la un moment dat, mai aproape decât oricine. I-am destăinuit chestiuni din viața mea, din gândurile mele, pe care nicio persoană nu le-a mai aflat. Și am tendința de-a spune mai mult decât ar trebui - poate că tocmai această însușire mă face să întrec doar peștii la vorbă; deși, sunt rezervat de când mă știu. Avea să mă urască atât cât să-i treacă teama. O teamă ce poate schimba radical cursul lucrurilor, ca și cum tot ce ai întreprins într-un sens până atunci, au fost erori. Genul de erori pe care memoria le asociază cu altele vechi, încolțind, astfel, dezamăgirea, culpa de sine și alte sentimente negative. M-am învinovățit pentru ce-i spusesem. M-am consumat. Apoi, am realizat că exprimarea mea putea fi înțeleasă și altfel, iar ea s-ar fi blocat în suspiciuni. Sau, poate că ceva a afectat-o prea mult. Cumva, m-am convins că o să-i treacă și credeam că mă va aborda direct pentru lămuriri sau oricare altă continuare. [.....] Nu-mi place s-o văd sumbră. N-o prinde bine deloc. http://www.youtube.com/watch?v=ZHMHEXHOkFc