Danut Gradinaru

Dragostea crește în palmă la fiecare sărut ca o dorință arzătoare ce se inspiră dintr-un complex universal de posibilități. O privești, o atingi, o simți, o dorești și

Sub fiecare papuc aerul calcă pe urme presat de propria greutate.

Trag aer în piept prin plămânii găuriți de atâta insolație ca un fumător pasiv. Nu este nicotină nu e fum doar intoxicații; sunt radiațiile întregii lumi. Respir greu respir mereu din

Uneori, nici nu știm ce se-ntâmplă în jurul nostru; privim lucrurile poate prea ușor, ca pe un gest mecanic doar așa cât să nu le ocolim și de cele mai multe ori greșim. Fără interes nu

Apă limpede în pahar de cristal stinge setea fiecărui cuvânt ca albia nemișcată a râului ce se prelinge lin printre pietrele rămase-n tăcere. Din lumina caldă suflete nobile se inspiră cu

peștele se înghite crud este mai bun așa și alunecă mai ușor de n-ar fi aromat cu diverse ierburi ne-ar învăța înotare

arcul ochiului - fantă de lumină plânge-n taină

... în țara nimănui șoarecii stau pe masă ca popândăii să roadă amintirile frumoase ale celor blestemați. ... ei nu se satură niciodată și sparg la măsele toate nucile lăsate să cadă din

La mulți ani poetule! spuse poezia. M-am îndrăgostit de tine. Hai să ciocnim paharele amândoi sub bolta înstelată și senină. Ai prins rădăcini, aici pe biroul vechi din lemn de

Timpul crește organic în fiecare sâmbure ce prinde rădăcini; extravagant jocul său, hipotermic. Ca o tagmă în care pulsul fiecărei clipe depinde de simbioza întregului sistem,

Este criză ce-i drept, de știut, Banii plâng sub saltea, ochiul cere, Tot, bogatul se simte jignit, La sărac foamea roade tăcere.

lunca dorului - în haine de răchită plânge salcia

Limbile moarte ale ceasornicului se-nvârt mecanic cu pauză-ntre ele într-un singur sens. De fiecare dată când se-ntâlnesc bate gongul; a mai trecut o oră. Un semn de călăuză ce conduce

de ce te-ngropi în amintiri când Luna îți aduce rouă? de ce nu lași să cadă lin raze de Soare când te plouă! din umbra nopții petrecute izvorul e lumină nouă; nu pierde timpul în zadar mai

e secetă pământul arid se răscoace la soare, fără aer printre crăpături se caută răcoare. este secetă au plecat și norii de-aici de mult nu mai plouă, buze fripte ard de

De-aș fi fost o muscă o mână m-ar fi strivit în căușul palmei să-mi fure libertatea; dar pentru că sunt om de la egal la egal număr fiecare lovitură de ciocan în peretele găurit. Zidul

pași acoperiți în urme de zăpadă- viforul iernii

Să mă ierți, iubire eu trăiesc pentru tine și iubesc tot ce-i frumos. Natura perfectă ce se scaldă la soare sau roua pură a fiecărei dimineți trezit în cafea cu aromă de floare mă plouă-n

În semicercul iubirii o stea rătăcită caută centrul atenției. În acel punct se adună toată intensitatea ei. Pentru a crea un cerc este nevoie și de cealaltă jumătate, cu raza ei.

Timpul îmi presează rănile, cicatrizate de soare, viața descompusă prin umbra ritmului faustian. Mii de picioare ce m-aleargă nebune pe potecile rătăcite ale pădurii de neam. Cum nu sunt

0 un bob de orez cântărit de privire ghicit în palmă

A mai trecut o noapte albă, un joc cu multe amintiri; ascultam ploaia la fereastră și m-alinta al ei delir. Ropote-n geam, de priveghi a mea taină.