Danut Gradinaru

mărul crud mușcă aspru din vierme însetat cu dinți putrezi de fiară sub călcâi șarpele calcă pe urme și se-ascunde în piatră de moară

flux reflux mintea gândul îl spală urme de nisip săpate adânc pe conștiință timpul măsoară distanța egală de la capătul tunelului la un punct de referință

am dușmani de cursă lungă ce le place să mă-mpungă nu din gură ci la carte că îs dus așa departe și stau singur prin străini ca o mâță între câini care mușcă, care latră sar cu toții

privesc prin oglinda înțelepciunii imaginea mută din fereastră în care visele se deschid ca o oază enciclopedică picurată de săgeți sclipitoare aruncate la voia întâmplării piramide

Gândurile noastre sunt un mijloc de echitație, călăresc munți și dealuri se deschid și pătrund chiar dacă timpul pare a fi o inecuație rezultate sunt multe, ca un sac fără fund.

Lasă-mi mâinile dezlegate să-ți modelez trupul gol ca o figurină mare de lut crescută din pământul moale. Și pictând din culori voi sculpta în sărut viața ta, viața mea sunt legate

M-ai primit cu-n sărut lângă tine aproape ai fost tot ce-am dorit te-ai deschis ca o carte. Îmi spuneai că diminețile sunt aprinse în vogă răcoroase poteci îmbibate cu rouă. Că la drum de

Baiazid privind la os se întreabă cu dispreț: Mă întreb ce-am greșit de ce osul se roade, nu văd dinții de câine nici miros de iscoade? * Se spune că celebrul Baiazid ar fi murit sufocat cu

Oameni din lumea-ntreagă vor să se distingă să fie diverși, însemnați care mai de care să-nvingă. Își pun numere la porți schimbă culori, le înșiră sau cu lanțuri ce-atârnă și pe jos se

Tăcerea zace în zațul de cafea într-o meditare profundă ca un parfum evaporat în propria umbră. Trebuie doar să citești să descoperi, fragmente și urme sau să simți gustul amar îndulcit

Uneori viața însăși poate fi o-ntrebare ce-și caută răspunsul mereu, în lucrare. * S-au smuls rădăcinile întunericului. Se simt lujerii emotivi printre degetele cărnoase. Și noaptea se

Mi s-au tăiat aripile în zbor; ce păcat, eram atât de aproape de cer, de a-l atinge! Voi învăța să zbor în visul meu chiar dacă mai devreme sau mai târziu știu că se va stinge.

Te privesc pe culoar între noapte și zi pe sub pleoape mă-ngână zâmbetul tău hain îmbrăcat în piele de șarpe. Te strecori pe răcoare te petreci chiar în vis și din umbră săgetezi și

Suntem de-un neam și-o țară din rădăcini ne tragem istoria vorbește din moși din vechi strămoși. Avem aceeași Mamă Iubim același Tată credința ne călește drept falnici brazi

Zâmbetul ăsta de piatră ucide farmecul sclipitor ca o cruce albă tăiată in carne, înfiptă adânc în gândul tău. De buze cărnoase se-agață liane și-ntrepătrund fiecare sărut; în liniștea rece

O linie dreaptă unește punctele noastre paralele ce leagă strâns distanța dintre ele, ca o axă în care ne regăsim pe aceeași lungime de undă legați de sinapsă.

Îmbrac singurătatea în cuvinte să umplu acest gol pe viu o umbră zace pe morminte și e pustiu și e pustiu. La margine de drum m-așteaptă mai este timp, n-o să m-aplec îi las o vorbă

Pribeag cum îs oi duce dorul și setea rea ce mă aprinde din cetina ce nu se pierde voi lăsa semn să te cuprindă. Geaba îți cat amu în carte tu ești departe prin străni și timpul

Trecător printre rânduri rătăcesc în cuvinte pași mici din gândurile mele.

În pădurea obosită de atâta tevatură sau alți urși de mamă bună ce mai stau cu țâța-n gură zboară timpul ca năluca, zboară prin tribună salutând la buzunar cea mai bună pungă. Din ograda

Dansa în jocul de cuvinte Și îl scoteau mereu afară, Spunându-i să fie cuminte, Aici e artă, nu fanfară.

Câteodată ascundem visul sub pernă de teamă să nu pierdem speranța.

Degeaba aștepți răsăritul soarelui acum nu crezi că este prea devreme? Nu simți răcoarea ce-nfioară? Nu vezi cărarea-n drum cum se așterne? Mai ai răbdare doar puțin luna pe cer se