Poezie
Emfază
1 min lectură·
Mediu
De câte ori îmi bate clopotul în poartă
mă trezesc din somnul profund
ca dintr-o prăpastie
în care,
nu ai nimic
de care să te agăți;
e ca și cum te-ai fi rătăcit
într-un labirint necoordonat,
fără nici o ieșire.
Aici domnește o liniște de mormânt
în care aripile nu folosesc la nimic
lipsește planul de zbor
jocul de fapte
curajul de a-ndrăzni
pe mai departe.
Un fluture legat la ochi
încearcă să aterizeze
pe cea mai frumoasă floare.
Ce păcat,
aici
nici florile nu mai au miros!
001.472
0