Daniela Slapciu

Reci nopți învolburate, Cerneau tristeți prelungi, Falși iubitori de țară, Rosteau discursuri lungi. Din glas de cucuvea Curgeau, cuvintele dulcege, Ce ascundeau minciuna, Spre cine îi

Am închis roua în pleoapele mele păcătoase. Le-am zăvorât cu lacăte și am aruncat cheia în marea sufletului. Mă asurzise tăcerea. Fugeau îngerii spre bănci de țărână și fluturii scârțâiau prin

Scapără-n noi tăciuni de cuvinte, Orbim de-ntuneric, murim printre zări, Se-aud vâjâind crini pe morminte Renasc negre vase plutind peste mări. Pornesc către noapte călcând peste

E un animal sălbatic Ce-mi străpunge sufletul, Fug din calea lui alene, Și m-adoarme cântecul. Mă omor pe stratul vieții, Închid ochii și creez, Înfloresc câmpia morții, Trezesc vise - mă

Am sufletul plin de clor fără tine și cu vorba mea am decolorat luna, ca și cum niciodată nu ar fi fost. Nu știu cum sunt și eu, Doamne, așa albă îmi par, încât cuvântul meu trece ca un aer,

Poate că dacă aș avea gânduri câte fire de nisip se nasc sub buzele mării, aș reuși să îmi cumpăr o viață în care să fiu doar rege, nu și cerșetor. La poarta mea nu mai trece gândul

S-a încins norul de soare Scăpărând întunecime, Alergând speranța vieții Și uitarea ta de mine. S-a închis un cântec simplu În balada de vioară, Eu mă culc uitând de viață - Tu, revino-ți,

Gândurile mele - ca nori - strânse în plic, le las moștenire vântului - frate, ca să mai plângă și el după ochiul ascuns, după cuvântul care de azi nu îmi mai e nume; Și plec spre

Ieri mi-am lipit ochii de soare și nu i-am mai putut desprinde. Ieri mi-am înnodat șireturile de un liliac și mi-au înflorit pantofii. Azi mi-e frică să mă gândesc - nu cumva vrei să pleci?

Inima încurcată, caută gândul tău, printre miile de pagini cu amintiri. De când te iubesc, am început să cred că în inima mea au crescut munți ce zgâlțâie cu vârful lor lacrima mea și nu

Din visul meu, nu vei lipsi vreodată. Parcurgem dintr-o sărutare drumul de 2. Tu, să rămâi la mine mult, nu doar cât luna, nectarul tău să umple urciorul inimii mele. Nu sta neiubit, nu

În fiecare gând există o stea, în fiecare inimă un foc, în fiecare sărut un blestem, în fiecare lacrimă un ocean și în fiecare iubire un vaiet? Atunci, de ce mai coaceți bezele roz?

Într-o alergare am fost - ori cu piciorul luxat, ori cu inimile strâmbe, din lacrima noastră porneau neîndurați, copaci ai uitării, din care, mâncând, să uităm c-am fost răi, să uităm c-am

Or să te ningă în suflet gândurile mele, or să ți se prăbușească peste ochi munții de pe toate hărțile, or să aterizeze toate stolurile de nori deasupra ta. Și ție nu o să-ți pese. Tu o

De ce nu pleci, copil uitat între nisipuri? E ora când se-mbată norii cu pietre și vin acasă curcubeie. De ce mai stai în nopți decolorate? ca să înveți comunul zilei nedormite, arsura

Când s-a lovit de umărul norilor, a crezut ca EA nu mai e EA. Simțea cum prin cicatricea aceea i-a ieșit GÂNDUL și a fugit în lume. La început a râs, apoi a spus încordată rugăciunea de seară,

La cea din urmă poartă se bate ușor, închipuindu-ne că dincolo dorm copilăresc amintirile. La cel din urmă suflet nu se mai bate- cuprins de ploaie, el va dormi surd pe vecie. Ultima

Lasă-mă! strigă încetinit pasul primei ierni cu o inimă ca a mea. Iar eu, mult prea veștedă pe atunci, am scăpat sufletul din mine. Taci! strigă azi cuvintele

Când iubirea s-a făcut cuvânt din mine a rămas doar ochiul sec, fără privire, fără lacrimi, fără orizont. Și viața mi-a rămas pe buzele tale, în palma ta, ce îmi purtase mâna strâns. Bătea