Daniela Moga

Am să te-nvaț muzica sufletului, Unde îngerii cîntă la unison și în canon, Unde curge izvorul tinereții, Iar anii-s doar o-nchipuire. Am să-ți arat cum lumina

Se plimba toamna ca o doamnă de pică, Lăsînd în urmă volatilu-i parfum. Ca o respirație caldă Mi-a pătruns pe fereastră, Nu știu de unde și nu știu cînd. Îmi dă tîrcoale, Îmi

Atît îmi e de dragâ viața, Că nu mă leapăd nici măcar de-o zi, Chiar dacă o cîștig la loterie Sau la anunțuri în ziar De-o voi găsi. Atît îmi e de dragâ viața, Căci alta nu mai pot

Nichita mi-a fost vecin de chilie Și-n fiecare zi ne predica cîte-o Liturghie. El însă nu avea nevoie de cuvînt, Cuvîntul lui era descint. Din muguri , fluturi scotea Si pe prunc ,

În muzeul naturii stau panotate antimpuri, Guașe și uleiuri create Cu mult înaintea lui Monet. Pastele, vitraliii și forme Ce cameleonic se schimbă, Lăsîndu-ne pe noi să deslușim

Copacii nu tac, Sub scoarța lor e-o liniște nestingherită. Se-aude doar cum lava de melasă se scurge-n crengi Și clorofila-n frunze cum abundă. Copacii nu tac, Lipește-ți urechea

Ploaia măruntă îmi spală tristețea anxioasă, Iar coastele frunzelor uscate Se sfarmă sub pași Doar furnicile se grăbesc să strîngă Ce-a mai rămas, Căci memoriile verii Stau

Interesantă și misterioasă, Ai traversat în mine doar acest anotimp. Cel cu mireasmă de ploi ce vin Și gust amar de pelin.. Adeseori te văd Citind oracole-n adâncuri, Te simt

Imaginează-ți Cum lacrimile îngerilor se scurg din nori, Și din soare cum răsar flori. Imaginează-ți Că vedem sunete Și auzim culori. Imaginează-ți Că pământu-i

Gîndurile mele nu se mai intorc, Au rămas istovite în toamnă. Degeaba le-am srigat, Ecoul a rămas înghețat Și cum Sudul cu Nordul s-au scimbat Și orologiile timpul inainte l-au dat

Imperfectul e mai perfect Decît perfectul, Frumosul din urît e mai frumos. Cireșul altoit e mai pătimit Decît cireșul, Fatul din pîntec e ca și născut.

Eu nu mai știu nimic de mine, Că ratacesc în Rai sorin Sau că sunt pasăre spin, Aminte nu îmi mai aduc. Ma intreb insa nedumerit Ce cauta acest chip În

Mă ascund, ocolesc vânturi Ce suflă în cascadele de nori. Printre sori îmi rătăcesc gândul, Respir pînă mai pot să zbor. Al nouălea cer e mult, mult prea sus

De-un timp încoace, Scoarța îmi plînge cu melasă, Petalaele amoroase, Le păstrez în sirop de casă, Toamna mai face cîte-o grimasă. Dar cui-I mai păsa.

Demult, Atît de demult, De multa vreme m-am vertebrat, Dar de-un timp am aflat Că nu mai pot să tac Și-așa cum sunt Nu mă mai plac. Și nu mai pot

Între Acatist și Paraclis Străbatem un pelerinaj lung De post și rugăciune Pînă la altarul cel sfînt. Între Acatist și Paraclis Se-ntinde Iordanul și muntele de măslini,

Ecoul sufletelor deschide porți spre Univers, În acest spațiu și dimensiune Îl regăsesc și pe al meu. Mă trece un fior cînd îl reîntîlnesc, Ce dor lăuntric a purtat în el, Suspine

În liniștea pădurii și-a văilor adînci, Învăluită de ceată aburindă, Mă reculeg , și știu că apartin acestei lumi, Unde pot săruta stropii de rouă De pe pomeții

În ritmuri de samba și vocalize de soprană, Petrec noapte de noapte la cherhana Și dau la toți de băut Să uit de viața mea Pînă nu demult monogamă. Azi mi-am vândut patruzeci de ani,

Trăiri interioare, Fanfare autumnale, Chioșcuri cu fluturi De zi și de noapte, Simt ultimele raze Cum mă călca pe spate, Sub tălpi Plânsul ierbii ucate, Și întoarsă cu

Printre arabescuri de ceată Și piruete de lumina Se disting două glezne feline De balerină. Apoi,un

În adînc e-atîta liniște Și-atîta liniște-n adînc, În înalt e-atîta pace Și-atîta pace în înalt, Cascade de lumină Spăla sînii dezgoliți de lut Inundați de amintirile de-acum

Estul meu demult si-a-întrețesut crengile cu Vestul. Tălpile îmi sunt înfipte ca o ancoră în Sud. Dar cum mîine începe Cînd astăzi nici bine nu s-a sfîrșit, Nici o busolă nu mă mai

Cînd bate gongul de noapte Cuprinsă de frică, Simt fiecare secundă Cum tăcerea o despică. Cearșafurile calde încă Poartă urma virginitatii mele rupte, A Eului tău cojit Și