Poezie
mi-ai dat cît nu pot să cuprind
1 min lectură·
Mediu
Se plimba toamna ca o doamnă de pică,
Lăsînd în urmă volatilu-i parfum.
Ca o respirație caldă
Mi-a pătruns pe fereastră,
Nu știu de unde și nu știu cînd.
Îmi dă tîrcoale,
Îmi calcă pe urme,
Mă-nvaluie într-un halou ruginiu.
O-ntreb sa rămîna cu mine doar pînă mine
Pină la asfințit.
Mi-așterne umbre, palide și livide,
Mă atîrna de gîtul copacilor desfrunziți.
Pe rînd frunzele mi le desprinde.
"Eu ți-am cerut să rămîi doar pînă mîine"
Tu mi-ai dat cît nu pot să cuprind,
Un întreg anotimp.
012.557
0
si aici cred in scrisul tau caci este repetare: "asterne umbre palide", "ma atarna de gatul copacilor" sau "copacilor desfrunziti", "frunzele mi le desprinde".
da, ai dreptate, pentru ceilalti suntem copaci.
"tu mi-ai dat cat nu pot sa cuprind" este frumos!
ce inseamna pentru tine ca toamna sa ramana cu tine pana maine la asfintit? atat o poti cuprinde?