Poezii

Aș fi putut să-ți dau un braț din corola de frunze, Dintre cele cu unghii lucioase și cărnoase Și pentru tine, de mi-ai fi cerut Chiar la o zi din viață să renunț. Dar tu doar floarea o

Mii de suflete dănțuiesc în cer, Printre ele îngerii cete Și noi tot venim, tot venim, Intram cu totii in hora perinitei Să ne-alegem din nou sufletul pereche.

Ninsorile se aștern peste trupul meu, De sub mantia lor simt a florilor de gheață miros. Las razele scurse să-mi modeleze nurii, Dealuri și văi pînă la os. De la ceafă mi se lasă o răcoare

Acea oră dintre noi a fost cu mult mai mare Decît secundele ei în care m-ai lăsat să te iubesc Și peste minutele dezvelite Apa desprinsă de pietre țipa tare, Vîntul adia cu plete

Pe genele frunzelor Stropi de rouă pe vârfuri Stau înghesuiți și fac mătănii. Când slujba dimineții se Încheie, Se preling ca o perdea de lacrimi pe fața lor, Oglindind cerul înalt, Mere

Leneșe umbre și reci Prea vor să mă mîngîie, Îmi dau fiori Și gesturi disperate fac Să nu mă-ntorc, Să nu dăm ochi în ochi Căci ne-am urî, Ne-am călca în picioare Și niciuna nu ar cere

Alerg si alerg, Măsor timpul cu pasul, Plec să ajung si eu acolo, Unde? Pe tărâmul unde gândurile Ajung din urmă glasul.

Am ajuns cu întîrziere la țărmul verii, Toamna era deja sosită, Verdele deșirat și împăienjenit Peste orele tot mai scurte Dintre apus și răsărit.

De cîte ori printre gânduri te-am ținut ascuns Să nu te rănească stropii de rouă agățați de buze. Nu credeam să-ți mai aduci aminte. Dar tu, fiecare oră din zi ai despicat-o cu un sărut Și

Nu am întâlnit încă, nici măcar în vise Femeia ajunsă deja la capătul vârstei mele. Mult mai căruntă, înțeleaptă și plină de povețe, Dar o aud cum îmi șoptește Să nu mă grăbesc, Să bat pasul în

Cum ar fi să vezi zi de zi Albastrul aproape rotund, De undeva, de sus plonjînd Peste luciul mării, de care Doar creștetele valurilor se mai țin. Și tu singur rămas Pe nisipul mai flămînd

Hai toamnă, frumoasă doamnă Să-mplîntăm în inima copacilor Jăratec viu Și din arșița rămasă pe buze, Să le așternem pe frunze și plete Șoapte... În roșu, galben și ruginiu.

Am tot încercat, Dar iarna nu-i vreme de iubit. Îmi trebuiesc ore-n șir Doar să te privesc, Iar soarele răsare direct în asfințit. Zilele-s atât de strâmte și scurte, Uneori apretate de prea

Am mulți prieteni Ce-mi poartă trena zi de zi, Dar și dușmani Cu care deja am făcut pact, ...precum singurătatea și tristețea Care demult nu mă mai plac.

Acum, că cerul a obosit de-atâtea ploi, Fă-mă un ocean senin Să pot lăsa păsările-n stol să-noate, Soarele aproape înecat Să-l scoată la lumină dintre ape.

Acum, că cerul a obosit de-atîtea ploi, Fă-mă un ocean senin Să pot lăsa păsările-n stol să înoate, Soarele aproape înecat Să-l scoată la lumină dintre ape.

Pe paginile cu pereții albi ca varul M-ai înfășurat in cearșafuri ude de cuvinte. Pesemne ca Ana vroiai să mă zidești Și pe ochi să-mi așterni albastrul de Voroneț, Dar cui vroiai în poveștile

Nu m-am temut niciodată de tunetele liniștii, Doar de liniștea dinaintea furtunii. Uneori însă, când mai văd nori înspăimîntați Cu sprîncenele-ncruntate și trase-n tuș Cum plâng cu ochii

Gândurilor mele le mai dau frîu liber Să-și ia zborul, să se prindă-n horă Cu vîrtejurile de lumină, Să simtă și ele mirosul ploii la rădăcină. Din văzduh ele tot timpul mă urmăresc, Le văd în

Mă știam de unul singur sus pe deal Și-acum tu, apari așa deodată fără nici o scuză. Crengile-ți firave mi le-mplînți adânc în oase, Lasînd sîngele tău verde de lăstar Să țîșnească în mine, ca

Vreau să mă întorc Între coperțile copilăriei Și să o citesc din nou Filă cu filă. Trebuie să-mi învăț din nou ochii Cu amintiri. Nopților mele albe Să le redau din nou Culoare și

M-am întins punte între talazuri S-ascult ecoul sufletelor Ce-și leagă catargele peste mări. Unele naufragiate, Altele rătăcind încă în ceruri Așteptând de la cei dragi scrisori. Luasem și eu

Eram așa de însetat de iubire, Că am sorbit marea Ca pe un strop de rouă, Doar pentru tine. Dar tu în jocul tău m-ai atîrnat Ofrandă sub lună nouă. Tu ai omorât Toți anii în mine,

M-am visat azi-noapte Un țanțoș măr ionatan, Îndrăgostit de-o tânără pară frumoasă. Doamne și ce fiori simțeam în miez Și sub coaja ei parfumată Cum prindea rădăcini iubirea noastră. Dar m-a