Retras în grota mea sinistră,
etern presat de gînduri mari,
Sfărmat în falduri și cornișe
rămîn pustiu printre ghețari.
M-afund în sfera glaciară,
mă prinde-n veșnicia ei,
Rămîn de-a pururi
Ca să fiu mai lîngă tine,
I-am zis drumului: Grăbește!
Și-am înfipt un cui în mine
Ca să văd cum înroșește.
Și să-ți fiu apropiat
Le-am spus apelor: Uscat!
Și-am pornit pe nori de fum,
Tot pe
Ninge astă seară, ninge fantomatic
Unduiri de stele, poli de univers
Cade-n crucea lumii, răcnetul sălbatic
A plînsorii triste într-un pașnic mers.
Cum se vor întoarce-n mersul lor
Ceasul drumului se bate
În secunda mea ștrengară
Și pornește mai departe
Înlăuntru și afară.
Și cu traista-n băț de gînduri
Plec și eu la drum cu dînsul
În afară sînt doar vînturi,
Inlăuntru
Ca din ochiul rătăcit de soare,
Dintr-un spic de gheață cată luna
Apa susurîndă în izvoare,
Munții ce-i îmbracă iar furtuna.
Brazii încărcați de viscolire
Își apleacă cetina
Am prin mine un întreg prădalnic
Și mă zugrăvesc palate vechi,
Visul meu și gîndul meu hotarnic
N-are vorbe, plînge în perechi.
Renăscut prin munți ai seminției
Mai trăiesc o clipă de
E cald pe continentele uscate
și toată miza e un pașaport,
iar drumurile-s veșnic exilate
cuprinse-ntre dosare și raport.
Și doar fotografii și semne negre
sub datele de rost și contrasemn
și
Opreliște stingheră se aduce
Pe plînsul împlinirii de cîndva
Punînd un nume care te purta
Pe umbra unui om cu chip de cruce.
Și pavăză firească în chirie
Adulmecă miresmele de nori,
Din
Ești frumoasă și o stii prea bine,
N-are rost să ți-o mai spun și eu.
Gândul mi-e prădalnic, nu-l pot ține
Și rămân să te aștept mereu.
Îmi e greu să mă găsesc în noapte
Și să știu că nu mai
Iubito-mi este tare dor
Și vîntul suflă-ngrozitor!
Privesc în juru-mi, gol imens
Și nu exista nici un sens.
Mi-e dor de visurile noastre
În negrul zărilor albastre!
Și vîntul suflă înghețat
Rămîi cu toată șoapta sfîntă
Să închinăm acest pahar,
O veche taină ne încîntă
Să ne iubim fără habar.
Să priveghem cu ochi de soartă
Al vremii mers necontenit
Și să pornim spre-a lumii
Atunci cînd voi muri,
de-o fi să mor,
aproape să-mi sădiți un brad,
un brad tînăr;
să creasca-n piept
cu rădăcina înfiptă
în inima ce sîngele pulsează
pînă-n vîrf
și să-mi urce gîndul
către
And remember... cartea s-a sfîrșit,
Doar trecutul. Bună dimineața,
Iar începe-o zi cu-n asfințit
Iar mă-nvăluie în neguri ceața...
Asta este, peste toate, viața.
Iar mă-nvăluie în neguri
Pămînt de foc, pămînt de vis,
Pămînt - dezastru și abis,
Strigau în noapte din decor
Piloții ce plecau spre zbor.
Pămînr de vis, pămînt de dor,
Pămînt – iubirea tuturor
Strigau în șoapta unui
Și merg pe drumul către vară
Cum am tot mers de-atîtea ori
Și plînge gîndul către seară
Prin fapta primilor fiori.
Mai trec prin zilele uitate
Cu seara gîndului din vis
Și-n toate ce-mi mai
Ce gînd îmi pare noaptea și-o destramă
Să te aștept pe la apus de soare
Cît frumusețea ta încă mă cheamă
Mă mai revoltă încă o eroare.
Degeaba oameni degerați de vară
Trăiau iubind și soarele
Deasupra noastră cerul înnoptează,
Mă mai veghezi cu-n crez îndepărtat,
Sub mîna caldă fruntea se brăzdează
Și cerul, iar, de tine-i luminat.
Și mă întrebi ce gînduri ratăcesc,
Și te iubesc!
Deasupra amintirii în furtună,
Furtună e și azi pe Marea Neagră,
Iar munții rătăcind se tot adună
Să înțeleagă și să nu-nțeleagă.
În universul trist și plin de valuri
Epavele se-apropie de
E prea frumos, afară iar e viscol,
Pămîntul este tras de șapte cai.
Și-i iarnă iar, o iarnă iar la Pristol
Și vîntul cîntă hore lungi la nai.
Cu ochii arși mă-ntorc din rătăcire
Și cerul
Sub umbre de apă
Mai toate-or să-nceapă
Și-n umbre-or să vină
Strivite-n lumină.
Și toate-or să-nceapă
Din singe de țeapă
Și lin cadă-n tină
Hercul de lumină,
Pustiu să strivească
O roată
În pasul nopților străine
Puterea veții-mi aparține
Și pun pe foc
întregul joc
Purtat și tras încet, încet pe roți.
În prag de zi, în dimineață
Lumina nopții pleacă-n ceață
Și-ntregul
Voi răbufni fără să am o lege
Din amintirea ce ți-o voi purta
Ca ochii mei să poată înțelege
Am să conjug atunci pe a uita.
Și pe deasupra stărilor civile
Eu voi semna pe actul de credință
Și
Ninge vesel către steaua
Ce mă-mbie trecătoare
Iar apoi sclipind vecernic
Tainic moare.
Plouă trist prin adormire
Și din stele mai pier stele
Salt credința de iubire
Către ele.
Teamă
