Poezie
Eterna poveste
1 min lectură·
Mediu
Deasupra noastră cerul înnoptează,
Mă mai veghezi cu-n crez îndepărtat,
Sub mîna caldă fruntea se brăzdează
Și cerul, iar, de tine-i luminat.
Și mă întrebi ce gînduri ratăcesc,
Și te iubesc! O, nu, nu te iubesc!
În plină noapte cerul se-nfierbîntă
Și se îneacă în izvoare seci,
Sub noi e cerul care nu cuvîntă
Și pleacă iar o taină. Și tu pleci!
Nu te opresc, e drumul tău firesc,
Și te iubesc! O, nu, nu te iubesc!
Te voi petrece spre întreaga zare
Spre necuprinse negrele poteci,
În vorba ta e-un dor de depărtare
Și pleacă de acum, de știi că pleci.
De ce mă-ntrebi pe unde rătăcesc,
Doar te iubesc? Dar nu te mai iubesc!
Privind amurgul serilor de vară,
Deabia venisei cînd puteai să pleci,
Puteai să pleci. Dar pleacă astă seară,
Stivind înrourarea pe poteci.
Așa e drept, așa e și firesc
Și te iubesc cum nu te mai iubesc!
Tu, ce în gînd porți cerul spintecat,
Mai faci un pas, mai fac și eu un pas.
Cum ai plecat? Să-mi spui de ce-ai plecat?
Să fi rămas! De ce să fi rămas.
001314
0