Poezii

And remember... cartea s-a sfîrșit, Doar trecutul. Bună dimineața, Iar începe-o zi cu-n asfințit Iar mă-nvăluie în neguri ceața... Asta este, peste toate, viața. Iar mă-nvăluie în neguri

În pasul nopților străine Puterea veții-mi aparține Și pun pe foc întregul joc Purtat și tras încet, încet pe roți. În prag de zi, în dimineață Lumina nopții pleacă-n ceață Și-ntregul

Ce gînd îmi pare noaptea și-o destramă Să te aștept pe la apus de soare Cît frumusețea ta încă mă cheamă Mă mai revoltă încă o eroare. Degeaba oameni degerați de vară Trăiau iubind și soarele

Ferice mă-nconjoară-o rază Prin scop, prin țel și prin destin Și veșnic lumii stau de pază Și lumii veșnic mă închin. Declar proces deschis terorii Și pun dreptatea avocat, Dar, mincinoși,

Atunci cînd voi muri, de-o fi să mor, aproape să-mi sădiți un brad, un brad tînăr; să creasca-n piept cu rădăcina înfiptă în inima ce sîngele pulsează pînă-n vîrf și să-mi urce gîndul către

Sub umbre de apă Mai toate-or să-nceapă Și-n umbre-or să vină Strivite-n lumină. Și toate-or să-nceapă Din singe de țeapă Și lin cadă-n tină Hercul de lumină, Pustiu să strivească O roată

Rămîi cu toată șoapta sfîntă Să închinăm acest pahar, O veche taină ne încîntă Să ne iubim fără habar. Să priveghem cu ochi de soartă Al vremii mers necontenit Și să pornim spre-a lumii

E prea frumos, afară iar e viscol, Pămîntul este tras de șapte cai. Și-i iarnă iar, o iarnă iar la Pristol Și vîntul cîntă hore lungi la nai. Cu ochii arși mă-ntorc din rătăcire Și cerul

Deasupra amintirii în furtună, Furtună e și azi pe Marea Neagră, Iar munții rătăcind se tot adună Să înțeleagă și să nu-nțeleagă. În universul trist și plin de valuri Epavele se-apropie de

Deasupra noastră cerul înnoptează, Mă mai veghezi cu-n crez îndepărtat, Sub mîna caldă fruntea se brăzdează Și cerul, iar, de tine-i luminat. Și mă întrebi ce gînduri ratăcesc, Și te iubesc!

Iarnă-n munte :: Iarnă-n munte poezie [ ] - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - de Daniel-Dumitru Darie [3D] 2006-08-28 | | Lupii urlă, urlă prin pădure și

Ești frumoasă și o stii prea bine, N-are rost să ți-o mai spun și eu. Gândul mi-e prădalnic, nu-l pot ține Și rămân să te aștept mereu. Îmi e greu să mă găsesc în noapte Și să știu că nu mai

Opreliște stingheră se aduce Pe plînsul împlinirii de cîndva Punînd un nume care te purta Pe umbra unui om cu chip de cruce. Și pavăză firească în chirie Adulmecă miresmele de nori, Din

E cald pe continentele uscate și toată miza e un pașaport, iar drumurile-s veșnic exilate cuprinse-ntre dosare și raport. Și doar fotografii și semne negre sub datele de rost și contrasemn și

Am prin mine un întreg prădalnic Și mă zugrăvesc palate vechi, Visul meu și gîndul meu hotarnic N-are vorbe, plînge în perechi. Renăscut prin munți ai seminției Mai trăiesc o clipă de

Ca din ochiul rătăcit de soare, Dintr-un spic de gheață cată luna Apa susurîndă în izvoare, Munții ce-i îmbracă iar furtuna. Brazii încărcați de viscolire Își apleacă cetina

Ceasul drumului se bate În secunda mea ștrengară Și pornește mai departe Înlăuntru și afară. Și cu traista-n băț de gînduri Plec și eu la drum cu dînsul În afară sînt doar vînturi, Inlăuntru

Ninge astă seară, ninge fantomatic Unduiri de stele, poli de univers Cade-n crucea lumii, răcnetul sălbatic A plînsorii triste într-un pașnic mers. Cum se vor întoarce-n mersul lor

Ca să fiu mai lîngă tine, I-am zis drumului: Grăbește! Și-am înfipt un cui în mine Ca să văd cum înroșește. Și să-ți fiu apropiat Le-am spus apelor: Uscat! Și-am pornit pe nori de fum, Tot pe

Retras în grota mea sinistră, etern presat de gînduri mari, Sfărmat în falduri și cornișe rămîn pustiu printre ghețari. M-afund în sfera glaciară, mă prinde-n veșnicia ei, Rămîn de-a pururi

Voi răbufni fără să am o lege Din amintirea ce ți-o voi purta Ca ochii mei să poată înțelege Am să conjug atunci pe a uita. Și pe deasupra stărilor civile Eu voi semna pe actul de credință Și