Poezie
Ultimul val
2 min lectură·
Mediu
Deasupra amintirii în furtună,
Furtună e și azi pe Marea Neagră,
Iar munții rătăcind se tot adună
Să înțeleagă și să nu-nțeleagă.
În universul trist și plin de valuri
Epavele se-apropie de mal
Și tot mai ne-nțeles se pierd în maluri,
În răvășirea ultimului val.
Mereu în inchiziții e-o pereche
Și valul este ultimul cuprins,
Noi sîntem cea din urmă umbră veche
Ce a rămas pe-un rug de stele stins.
În focul rugăciunilor sihastre
E iarăși foc și lumea iar e foc,
Noi ne rugăm spre zările albastre
Pentru noroc și pentru nenoroc.
Iar cînd și cheiul portului se curmă
La noi vin stelele ca într-un port,
Doar cerul plînge, veșnic, a lor urmă
Și se aruncă-n valul mării mort.
Dar cînd nu poate nimeni să mai meargă
Deasupra norilor de gînd supuși,
Adună-mi tot ce zace-n Marea Neagră
Să legănăm vioara pe arcuș.
Să reclădim din apele de mare
Doi ochi, un suflet și-ncă un blestem
Și să ne certe-ntreaga depărtare
Printr-un reflux și printr-un flux suprem.
De-a pururi vor rămîne legăminte
În legănarea bărcilor la mal
Însă acum, iubito, stai cuminte
Eu povestesc, vestind, ultimul val.
Tu, ultima mea noapte minunată
Adună-mi lacrima în scoici de mare
Și pune-o peste clipa mea uitată
În ultima instanță de-nchinare
001398
0