Daniel Ciolea

Aloriola ești balena mea urcă-te pe un picior, că de nu eu te împing! Jos la vale pe ogor. Soarele răsare azi. Din nou. Am batistele murdare. Din nou. Si Tu intrebi zilnic ce-i nou. Am

Am fost odată prins, demult de tot, Călcând îngandurat pe taste cu piciorul. Dar, încă azi miroase în eter a fin borhot; Desigur, dacă Riști, ajungi Să-ți vezi flăcău odorul! A Fi asa cum esti,

Cine mai are puterea Să se arunce în gura lumii Ca un nebun ce-și dorește închisă o pleoapă Cu un clei veșnic din indiferență, uitare si vomă... Există patru ceasuri în viața fiecăruia din

Din înălțimi Am privit peste Marele Zid chinezesc. Mai rămăseseră doar urme de orgasm în perversitatea de culori a curcubeului. Pământul doar era pătrat, și oricum îl priveam, rămânea

Azi am găsit o frunză. Era fragilă, și nu părea că vrea să mai trăiască. Se supărase pe tine, și pe tine, la fel ca toate celelalte frunze pe care le-ai găsit în stradă și nu le-ai dat adăpost. Ele

Aprinde becul duduie! Un șobolan fițos pe pulpă mi se suie Agale, convenind cu spleenul nopții Să mă-mplinească. De virusi și emoții. Accede la-ntrerupător odată! C-acuși te iau cu

Stând lejer, fumând pe prispä, Cäpätai idei urgent: Sä m-opresc in intersectie Sä produc un accident. Iute, iau tractoru\'tatii, Invârt cheia la contact. Ambreiaj, dau gaz, si gata Pregatit

Azi a venit la mine singurä. Täcutä, abätutä, cu pasul mäsurat Si cu privirea-i atintitä-n ochii mei. Nu m-a surprins, stiam Cä nostalgi-o va cuprinde Lasciv si tandru, ca pe-o pradä mult

Intr-o zi, de dimineatä Mä plimbam agale-n fatä. Si gândindu-mä la soatä, Constatai cä n-are patä. Ei! încet, încet, amice- Spusei eu cu barba-n sân, Oglindindu-ma ferice In privirea ei de

Am prieteni care stau mult timp pe chat. Foarte bine, zic eu! Au vreme, chef, si poate au si ce spune... Dar nu e asa. Au ce spune, dar nu au vreme, poate chef. Asa ca arunca vorbe la inghesuiala,

Cred ca si tu mi-ai intelege cu multa greutate vecinii. Se impiedica zi de zi de aceeasi ghena puturoasa si nu par a fi deranjati. Penetreaza peretii blocului cu o satisfactie sadica, tocmai in

O noapte pe ulița rânceda de adevăr a izvorârilor din neant, Un inspaimantat simțământ de tenebroase robe. Stramtoarea narcotizanta a intelesului uman ma cuprinde lent si umed Ca o cântare

Dragi iubitori de literaturä rom^anä, se pare ca stramosii nostri daci, romani, cine-or mai fi fost ei, nu s-au prea ingrijit a ne lasa o mostenire lingvistica curata si clara pana in adancul