Daniel Bratu

Așa am simțit eu, Gabriela, că versul ăsta, cu \"întâmplările domestice cu gust de căpșună\" se încadrează foarte puțin între celelalte imagini înveșmântate în anotimpuri și Cosmos. Poate greșesc, poate că am uitat de vremea când și luna avea gust de căpșună și nimic nu anunța \"viscolul transhumantic\".
Dragoste înseamnă DRAGOSTE de a scrie poezie și DRAGOSTE. Și atât.
Metoda iaște întocmai știința ta de a reda poetic, frumos gâdilăcios urechilor mele de faun răscopt, minunata stare de zbor.

Pentru Diana, mândra și neîndurătoarea zeiță a vânătorii greșelilor de gramatică, păsuire pentru maestrul fabulei și epigramei:

E simplu, toți am cam iertat greșeala,
Zeiță mândră și ne-ndurătoare,
\"Căci fin’că-i\" de înțeles sminteala
Când nu găsești minciuna salvatoare…

Zicerea Maestrului Genuneanu (spusă înainte de apariția romanțioaselor scrieri ale ucenicului său, Minulescu), atunci când i-a trecut supărarea pe \"mincinoasă\":

Eu știu c-ai să mă minți și mâine,
zilnic, apoi, cât toate-odată
și-am să te iert, de-mi minți: „Bătrâne,
clipa cu tine fuse minunată!”

Ce ai scris acum simt puțin altfel față de ce am mai citit (cu nesaț, recunosc) din poeziile tale. Zborul tău spre independență, armonios reliefat în \"Cântecelul de pe apa sâmbetei\" s-a înălțat și chiar a ajuns într-un punct maxim, acolo unde se învârtejesc toate metaforele lumii, acolo unde e o aglomerație de metropolă, cu toate plăcerile și neplăcerile. Spun asta, pentru că în loc de suave piculine ai introdus alămuri în orchestra versurilor, în special în prima strofă, din care sunt expulzate muzical \"întâmplările domestice\". Și e păcat, pentru că poezia curge apoi minunat, nebunește - cosmic, cu multă dragoste și metodă.
Superb:
\"tapetam cu irisi cufarul de visuri,
inventam limbaje si umplem abisuri\"

Tot după colț stă Moșul, supărat
De-arginți ce-a dat pe blonda vrăjitoare
Că fata, după ce l-a \"dezbrăcat\",
S-a dus șoptind:\"Noroc și la mai mare!\".

Tot după colț, stă Moșul supărat,
De-arginți ce-a dat pe blonda răpitoare,
Iar drept cadou prea - mândra i-a urat
Că nu-i destul, drum bun și \"La mai mare!\".

Florilor toate le mulțumesc pentru presăratele cu aur fin petale, pentru trecerea cu tălpile lor - raze imbobocite, solare, peste ale mele trepte stângace, imaginare, pentru praful de dinamită și fumul de țigare, pentru poezia lor caldă, înrobitoare, dulce înrobitoare...

Of, scuze, din repezeala am lasat sa se inteleaga faptul ca ar fi vorba de poezie, din pacate si nu stiu cum sa modific textul acum, cu noua infatisare a site-ului.

Fabula buna, maestre Genuneanu,
O mica doar greseala, inocenta,
Nu lantul ii oprea griveiului elanul
Ci doar o aurita verigheta.

Am citit cantecul tau de mai multe ori si nu am reusit sa scriu nimic despre el. Prima data, legat cu \"frunze galbene\" si veste avertizoare la ochi, nu am observat finele trasaturi de penel de pe fata toamnei tarzii, a doua oara, cu urechile astupate de talgerele bataliilor purtate \"de stafii emancipate\", nu am auzit cat de frumos picura fiecare sunet pe care l-ai scris, iar mai tarziu n-am mai avut timp decat de \"isterii sub-suburbane\". Pacat de mine si de \"gratiile de mandolina\" din cantecel.

Felicitari celor care s-au calificat in finala si lui Viorel Gaita pentru castigarea concursului. Sper sa se bucure deplin de premiul binemeritat. Multumesc celor care, desi nu au fost incantati de \"tusele groase\" ale parodiei \"Noapte buna!\", s-au abtinut de la critici in tuse si mai groase decat parodia.

Scuze daca, prin textul meu, am suparat anumite firi mai gingase. Era doar o parodie care prelua niste tonuri dintr-un cantecel (cine mai tine minte \"Ne-am intalnit in troleibuz/ era mare-nghesuiala/ mi-ai zambit/ de fund eu te-am ciupit/ oo,oo, poate sa-mi cada-n cap si o caramida/ sunt fericit/ cred ca m-am indragostit....\"?). Pare putin misogina (desi toate scrasnetele sunt cu zambetul pe buze, este parodiat si tanarul care a ajuns intr-o asa situatie, Doamna poate fi personificarea \"Coruptiei\" din societate etc., bla, bla, bla), de aceea am incercat sa compensez cu o alta (\"Ce noapte mare!), care nu a mai aparut in concurs, datorita intarzierii transmiterii.
Am inteles ca site-ul e un atelier de poezie, nu de jigniri asa ca am citit, cu multa uimire, aberatiile \"criticilor\" Jupp B. Itter si Liviu Dascalu. Nu m-ar fi deranjat prea tare daca erau niste \"judecati\" referitoare numai la parodia in sine, daca nu profitau de alibiul necunoasterii autorilor pentru a-si varsa, in fel si chip, umorile drept comentarii.
Dragii mei \"critici\", referitor la aprecierile voastre, cea mai \"cumplita\" e suficienta.
Raspunsuri la obiect:
- pentru Jupp (cel pudibond): duritatea expresiei din parodie apartine stilului dinescian, pe care am vrut s-o pastrez. Ca n-ai inteles nimic, e evident. Ca habar nu ai despre poeziile lui Dinescu este si mai evident. Frustrarile liceenilor (sau, mai degraba ale liceencelor) se manifesta in genul in care te \"produci\" tu in site, imaginandu-ti expresii licentioase (nu liceentioase) acolo unde nu este nici urma de asa ceva. Stilul comentariului tau da impresia ca de-abia ai scapat de la pension. Pana aici. Prea multa atentie. Numai de bine. Si inca ceva, comentariile pe care le vezi acum n-au fost pe ascuns, pe la colturi, ci doar n-au putut fi transmise la vremea la care au fost scrise (07.11.2003), pe site. Tu n-ai vrut sa stam de vorba altfel, nu ai dorit sa-ti lasi adresa de mail, evitand, \"barbateste\", discutia lamuritoare. Ingeri grijulii sa te aiba in paza.
- lui Liviu Dascalu (clopotarul din penumbra cu ochelari de soare): ce ai scuipat tu in comentariu drept expresii \"cumplite\" sunt usor modificate fata de varianta originala, publicata. Ai postat, sub ghilimele, deci incorect, texte care nu au nimic comun cu ritmul poeziei. Prima data am crezut ca ai facut asta din ipocrizie, sa-ti poti sustine mai bine critica, dar citindu-ti textele anterioare mi-am dat seama ca e ceva natural, la tine. Ai un handicap evident, pe langa lipsa de memorie, in a tine ritmul unui vers. Pacat, pentru ca poza ta mi-a dat impresia unei copii destul reusite de spilcuit agent Smith.
Uite aici \"expresii cumplite\" (parodia ta, chinuita hors concurs):
\"De fericit plang ca si copilul care am fost,
In Bacchus cred, cel ce tristetea a-nvinge stie.\" (cata intelepciune, cata muzica - atata petrecere)- aici ai perfecta dreptate, cu o singura exceptie: folosesti incorect, la trecut, verbul \"a fi\".
...............................................

\"Sunt tanar, Doamna, si stiu, inca, sa mint frumos.\" - de mintit, da, nu ai pereche, dar epitetul potrivit este altul.
Esti obisnuit sa iti ascunzi lipsa de talent pe sub scaune cu trei picioare inegale numite, pretentios haiku. Daca ti le-ar citi japonezii, ar inventa alte escadroane sinucigase si le-ar trimite pe toate la Baia Mare sau pe oriunde te-ai afla.

Va multumesc mult de tot, dragi colegi de poezie, pentru aprecieri si sarutari de maini Ioanei pentru prima mea steluta.

Vă mulțumesc pentru aprecieri și pentru sfaturi. Scuze pentru atât de târziu exprimatele mulțumiri.
Pentru Florian:
Subtitlul nu e o scăpare
ci chiar punctul de plecare.

Cred că este cea mai frumoasă poezie a ta. Nici nu vreau să ma comentez altceva, ar fi de prisos.
Nici un loc n-ai lasat, pentru altă pierdere de sine senină.

Frumoasă revoltă și zâmbet fin
Fie uitată \"invectiva pasivă\",
Cu-ntreaga toamnă, in fața ta mă-nchin,
Așa cum fac lăstunii în derivă

De crizanteme și chemările ploioase
Zău, uită la fel, dar adu-ți iar aminte,
Cărările luminii ne-or aduna, pioase,
Langă izvoarele pustiului fierbinte

Sau poate, blânda toamna să o lași
Rătăcește-o, sublimă, pe o frunză de nuc
Încât găsind-o pe alee, printre pași
Mă jur vârtej de clorofilă să-ți aduc

Va multumesc.
Tie, tanara cariatida Andreea, surpriza surprinzatoare, venita din umbra versurilor albe, pline de mireasma si floare, de sange alb de taur pe piatra rapitoare.
Tie, Silvia, dulce si parfumata zana de rodie si ambrozie uitata de un zeu pagan la mine-n poarta.
Voua, multumesc.

Frumoasa, dulce, chinuitoare alunecare. Paradoxal, pe langa atata tristete isi face loc, tonifiant, strigatul verde al vietii, ritmat feeric. Parca mi te inchipui, luminoasa, cu ochi sclipitori, recitand.

Dă-mi voie să te mușc de crizantemă
uimit până la sânge de petale
ce-ai aruncat pe site, ca anatemă
poeților din gări octogonale.

În schimb mă vor mușca de jugulară
toți înălbiții, fără rime barzi,
crucindu-se de marea-mi îndrăzneală
de-a admira, carnală, cum mai arzi.

Melodie, pasiune.
Mulțumiri.
Imi aduci aminte de Zâna Zorilor neliniștite, aflată undeva, deasupra mea.

Multumesc, Gabriela, pentru al tau sensibil gand, sensibil si dulce spiralat precum tot ce ai asternut in site pana acum.

Multumesc(multumim, cred, cu totii), Silvia. Si lui George mult multumim.
Plin de scandal, cu pleoapele incretite si cu limba pofticioasa ma incumet a-ti saruta, mai mult patetic decat poetic, din toate unghiurile de vedere, poezia:

Daca in ochiul tau isi are culcusul
fierbinte
un alt ochi, pe care privirea nu-l mai
tine minte,
lasa-ma pe mine, fiara cruda si mult prea
botoasa
sa-ti adulmec, macar in oglinda,
imaginea fierbinte, sticloasa...

Aceeasi minunata Silvia, in van ma disper, amusinand prin inspiratie, eu, ca o fiara botoasa.

Impresii, dupa poza (pictura) si lectura:
- ca sunt soapte si e noapte, crude faruri iti sparg ochii, pe strada se vad chipuri de icoane, in plopul de alaturi canta popii;
- ca totul se duce in sens contrar, ca roata dintata a timpului macina numai in sens antiorar;
- ca nu miturile sunt de vina ci numai tu, care esti di vina vrand mult mai mult de-atat.