Daniel Bratu

Poate că nu-i bine și nici prea frumos, urmând reguli nescrise ce încep s-apară, să umblu iar la mine-n trista călimară, să mulțumesc rânjind din tușul gros. Celor ce timpul și-au pierdut cu versu-mi, prea-poticnit de iarnă și-nghețat, le mulțumesc din suflet, vinovat, că poezia lor nu mai îmi știe mersu-mi.

Lui Marius (rog precizări pentru comentariul cu ortografia), care a scris, ceva mai devreme, într-o ortografie exemplară, „Somn” :
Trezit, la somn el nefăcându-și norma,
Marius – Baboon atacă aprig forma,
tot așteptând sărut, dormind în vie,
i s-a acrit și bob și-ortografie.

Gabrielei:
Pauzele lungi, știi bine,
aripi dau celor ca mine,
așa că bine-aș mai sta
timp de-o viață și ceva.

Mariei:
Iute aș veni, aproape,
iartă-mi lipsa de avânt,
doar mi-e dor ca-ncet, pe pleoape,
să-ți lași gene sa-ți descânt.

Nu am comentat până acum ce ai scris, deși am citit și m-a impresionat tot. Talent mult, umor fin asezonat cu adâncă amărăciune. Am observat că ai postat multă proză într-un interval destul de scurt de timp si ai avut parte de mulți cititori, chiar și mai destupați la scris, darnici în comentarii, intr-un loc în care lumea nu prea are răbdare cu textele mai lungi decât respirația.
Impresionantă seninătatea suferinței tale în fața fragilității și răutății (subînțelese, fără nici o urmă de învinovățire) specifice felinelor, aici majoritar Adeb, minoritar Iulian. Din cauza asta preferatul e Adeb, rănile provocate de el trec, odată cu sângele, în canalizare. Iulian, în schimb, își suspendă stânjeneala motivației absențelor deasupra voastră, ca pe un fum gros, de mahoarcă putrezită, pe care o simți îmbibată în haine, în piele, în trup. M-am adresat direct, deși cred că ceea ce ai scris e desprins doar din imaginație, având doar un punct de plecare în realitate, așa cum ai facut și la \"Mesagerul\".
Ai postat textul sub \"poezie\" și n-ai greșit cu mult.
Îmi permit să vă transmit, în acest sens, un mic zâmbet, ție, lui Adeb și lui Iulian:

Pe-un motănel pufos de-l calci pe coadă
nu-l mângâia cu sărutări și oranjadă
și nici nu-i mai umbla în coarnele de cerb,
dacă nu-l strigi Iulică, ci Adeb.

Levitarea asta deasupra norilor este ca inceputul unei povesti cu elfi, gnomi, hobbiti, dar sfarseste printre zane si aurolaci autohtoni, proveniti din profesori universitari. Asezat la granita, undeva intre realul patimas si posesiv (\"calambur cu pulpele defrișate pe față\") si oniricul abscons si vinovat (\"ar fi putut întregi o mistuită nebunie\") Mircea este gata ca, sustinut de trilurile privighetoarelor inourate de pe umeri, sa renunte la paradis pe doua sticle de bere (se naste intrebarea \"de ce 2?\", pentru ca nu poate bea singur, spun eu, nu este egoist, vrea sa imparta cu inca cineva betia, imaginatia si aburii, dar asta poate insemna si altceva, rautate, impartasirea suferintei, lipsa de curaj, pentru ca, nu-i asa, \"Alcoolul dauneaza grav sanatatii!\". Mircea renunta la paradis (este un paradis oarecare, unul cu p mic, asa ca merita sa renuntam la el, incearca a spune poetul), iar strigatul sau dupa 2 sticle de bere capata valente de tragedie cosmica, precum urletele maretului Richard pe campurile de lupta, odinioara: \"A horse, a horse, my kingdom for a horse!\".
Finalul este triumfal, insa, se observa ca, spre deosebire de ilustrul sau predecesor, Mircea a obtinut \"pohta ce-a pohtit\" ba inca ceva pe deasupra. Sau pe dedesubt, intrucat levitarea este presupus reluata. Suprapunerea \"absconsului cu indescriptibilitatea sentimentelor\" care urmeaza starii creatoare a poetului lasa si o portita deschisa revenirii paradisului, un paradis ca \"o sinapsă cu clar-obscurul deschis\". Deschis catre orice, catre fericire sau numai extaz, catre chin sau numai durere.
Este un pas nou in poezie, un pas mic pentru Mircea, dar urias pentru prietenia \"boemilor trudnici\" de pe site. Multumim, Mircea.

Oniric, poem dintr-o rasuflare, iar papusa mecanica, programata de priceput ceasornicar, in contradictie cu acea lenevire a coapsei. E destul de dificil de deslusit continuarea, dar canta placut, fiecare vers, in gandul cititorului si-n imaginatia sa plina de serpisori dedulciti la \"portocala cu umbra femeie\". Chiar si in conditiile trezirii bruste la realitatea orei 7.00.

Multumesc, Maria. La multi ani! buni si fericiti, asa cum spiritul si toata fiinta ta merita. Scuze pentru intarzierea raspunsului, am fost plecat spre alte zari si n-am mai trecut pe la www.oaza de vise de aici.
Nu am reusit, inca, sa inchei ciclul de povestiri autobiografice din acea perioada(ar mai fi Ratia de libertate IV - Epilog), trebuia sa le scriu pana in sarbatori, dar deh, asta e, nu prea s-au citit, a mers si site-ul aiurea si nici nu s-au gasit multi disponibili intoarcerii in timp. Nu-i nimic, spun eu falos, putini dar buni, de calitate si cel mai potrivit exemplu esti tu, draga doamna care de sarbatori ai dus crengi de zapada spre crestele altor munti, mult departati de colinele iesene.
Nu stiu daca am castigat, faptul ca sunt nascut pe 1 ianuarie, iar tu pe 31 decembrie ne duce cu gandul la un pasnic razboi de umbre si lumina, de treceri, pasuri si popasuri peste intinderi si inaltimi inzapezite, o ingemanare de lupte, din care numai tu poti iesi invingatoare, pentru ca pe langa stiinta concluziilor ai strans si elanul inceputurilor.
LA MULTI ANI!

Nu stiu daca textul de mai jos va fi \"dublat\". Dupa ce l-am trimis, prima data, nu a aparut nimic pe site, asa ca mai incerc. Scuze pentru repetitia, fara voia-mi, care se poate intampla, banuiesc, oricarui coleg de mici nivele.
Multumesc, Maria. La multi ani! buni si fericiti, asa cum spiritul si toata fiinta ta merita. Scuze pentru intarzierea raspunsului, am fost plecat spre alte zari si n-am mai trecut pe la www.oaza de vise de aici.
Nu am reusit, inca, sa inchei ciclul de povestiri autobiografice din acea perioada(ar mai fi Ratia de libertate IV - Epilog), trebuia sa le scriu pana in sarbatori, dar deh, asta e, nu prea s-au citit, a mers si site-ul aiurea si nici nu s-au gasit multi disponibili intoarcerii in timp. Nu-i nimic, spun eu falos, putini dar buni, de calitate si cel mai potrivit exemplu esti tu, draga doamna care de sarbatori ai dus crengi de zapada spre crestele altor munti, mult departati de colinele iesene.
Nu stiu daca am castigat, faptul ca sunt nascut pe 1 ianuarie, iar tu pe 31 decembrie ne duce cu gandul la un pasnic razboi de umbre si lumina, de treceri, pasuri si popasuri peste intinderi si inaltimi inzapezite, o ingemanare de lupte, din care numai tu poti iesi invingatoare, pentru ca pe langa stiinta concluziilor ai strans si elanul inceputurilor.
LA MULTI ANI!

epoleții-i dăm deoparte
cât să mai vedem prin sticla
gerului, urmând ursita
gradelor, ca semn de carte.

Iubirea, de-i un sah etern
picteaza fulgi de nea pe chip
chiar si atunci cand norii cern
patimi prin care te-ai topit.

Mi-a placut tot poemul, dar cel mai mult:
\"ningea doar în vis
tu nu erai iubitul meu
să zicem că păreai doar o nuanță
aproape
vie\"

Este un final teribil, \"nuanta aproape vie\" poate insemna alb, poate fi de negru mult, poate fi moarte, posibil viata, precum impartirea sentimentelor si tablei de sah.

Eu n-as fi in stare sa fac nimanui o asa analiza a scrisului, obiectiva (zic eu, simtindu-ma bine laudat). Ai un talent deosebit, de adevarat critic literar. Ai simtit niste sensuri pe care chiar m-am chinuit sa le ascund in caramida. De altii da, am reusit, dar de tine nu, normal fiind asa, dupa cum ti-am mai spus si te pastrez in gand, Doamna invesmantata in aur alb a frumoaselor ierni iesene.
Iti multumesc si pentru revenita cerere de ridicare a bietului meu nivel. Este inca un gand bun, spun si eu saru\'mana si stau cumintel. Daca va fi cazul se va ridica si nivelul. Treaba lui. El cu ale lui, eu cu ale mele.
Am mai facut eu o comparatie, plina de modestie :), cu \"blandul\" Cato, la prima ta frumoasa strigare de acest gen.

Multumesc Maria, nu ma asteptam sa existe cineva care sa aiba atat rabdare cu acest text. L-am scris, intr-adevar, intr-o clipa, a curs spontan, dintr-un ghem de razvratire, ai dreptate. De cand am citit prima oara Biblia (de fapt, am invatat sa citesc, citind Biblia, pe la 5 ani, in casa bunicii, o bunica foarte apropiata de caile bisericesti) motivul izgonirii celor 2 mi s-a parut nedrept. Nici mai apoi nu m-am convins ca trebuie izgoniti, prigoniti, cei care musca, patimasi, din fructul cunoasterii de sine. Ba chiar, in zilele in care am scris \"Izgonirea...\" am capatat siguranta in parere.
Stii, cateodata imi este mila si de Cain. N-am scris nimic despre el, pentru ca inca nu l-am intalnit.
Scuze, nu este nici o ironie indreptata inspre motivele biblice, e mai mult o autoironie (am carnet de sofer pentru \"Ambulanta spiritului si amorului propriu\").

haiku:

locul I - 10
locul II - 41
locul III - 38

poeme scurte:

locul I - 13
locul II - 8
locul III - 64

De comentat nu e cazul, sunt altii(toti ceilalti) mult mai priceputi.

Ei uite, nu știam ce fierbințeală poate cuprinde o cărămidă de versuri atinsă de mângâierile gândului halucinant vibrând în timpul culesului melcilor cu antene îmbibate in supa de foliculină te-am auzit cum aprindeai focurile de făcut cărămida bucăți fara urmă de tăcere concluzivă ne învăluise ca o ceață rea definitivă d-aia nu observasem cât de adânc ne tăcea cântecul doar cerul de peruzea creastă de cocoșel martor efemer cine, asta cine, cine o mai spunea doar el mai îngâna tresărind culcușul sunetelor răscolind zăpada si gheața dimineților liniștite nu nu arunc cărămida
numai cine nu a gresit are voie.

Mulțumesc mult pentru gândurile tale. Și pentru focuri.
N-am aruncat cărămida, am ars odată cu ea. Și cu sângele. În tăcere.

Iti multumesc pentru intuitie (patrunzatoarea, proverbiala intuitie feminina), ganduri si vorbe bune, Corina. Incep sa astept trecerea ta, pe care nu o mai simt \"pasagera\", ci minutios aplecata asupra textelor mele.
Caramida asta de versuri este un manifest, sinucigas, impotriva modului sau (al caramizii - impreunarea cu versurile o consider antagonica) de a nu avea dubii, de a alunga ingeri si tristete.
\"Plutea circular prin memoria carnii\" este o imagine, la care tin mult, de erotism aprins, dar ascuns si oarecum latent. Caramida sta la panda, ea e interesata numai de sange, pluteste doar, ca un vultur, nu este prinsa in vartejul de patimi.
Daca as scrie caramida in alt format si-ar pierde din sensuri. Am adus caramida de versuri in fata lumii, inciudat pe hibele ei, pe lipsa ei de sentimente, asa cum, intr-un banc, un cal plin de bube era dus la targ de proprietarul sau nu cu scopul de a-l vinde ci doar pentru a-l face de ras.

Iti multumesc pentru intuitie (patrunzatoarea, proverbiala intuitie feminina), ganduri si vorbe bune, Corina. Incep sa astept trecerea ta, pe care nu o mai simt \"pasagera\", ci minutios aplecata asupra textelor mele.
Caramida asta de versuri este un manifest, sinucigas, impotriva modului sau (al caramizii - impreunarea cu versurile o consider antagonica) de a nu avea dubii, de a alunga ingeri si tristete.
\"Plutea circular prin memoria carnii\" este o imagine, la care tin mult, de erotism aprins, dar ascuns si oarecum latent. Caramida sta la panda, ea e interesata numai de sange, pluteste doar, ca un vultur, nu este prinsa in vartejul de patimi.
Daca as scrie caramida in alt format si-ar pierde din sensuri. Am adus caramida de versuri in fata lumii, inciudat pe hibele ei, pe lipsa ei de sentimente, asa cum, intr-un banc, un cal plin de bube era dus la targ de proprietarul sau nu cu scopul de a-l vinde ci doar pentru a-l face de ras.

Scuze, am crezut ca textul nu a ajuns, din diverse motive, pe site si l-am retrimis, usor modificat. Am observat ca si Cosmin Soames a patit ceva asemanator, intarzierile fiind produse, probabil, datorita verificarilor amanuntite ale comentariilor, verificari justificate de importanta problemei dezbatute.

Imi plac si mie cantecele lui John Lennon si, in mod special \"Imagine\". Sunt de acord si cu ideile tale despre dominatia americana, jocul intereselor si impunerea cu forta a cailor pe care un grup de oameni (chiar daca foarte multi si puternici) le socotesc drepte. Dar este mult exagerata tenta pe care o dai articolului:
\"Ceea ce s-a intamplat pe data de 11 septembrie 2001 nu a fost o intamplare, ci o actiune fireasca, perfect justificata. In nici un caz o nedreptate\" - este mai mult decat o blasfemie, fiind vorba de atatea vieti nevinovate.
Si spun asta in conditiile in care nici eu nu sunt in stare sa aplic morala crestina a intoarcerii celuilalt obraz.

Apoi (intregul articol te duce cu gandul, sumbru, spre viata de apoi):
Sfarsitul articolului, admirabil in intregime prin minutiozitate (imi permit aici sa comentez ca autorul textului este un expert in arta amanuntului, a detaliului, a disecarii firului de par in mii de alte fire, dar pe care le strange manunchi, intr-o forma dorita, intr-un anumit moment, care moment poate fi bun, generat de reusita unei afaceri sau gustul bun al unei placinte cu branza sau rau, influentat de plecarea iubitei pe afara in fusta prea scurta sau de aparitia unui rid pe obraz ori a unei cute la camasa, fapte care, toate sau fiecare in parte, pot duce, printr-un negandit branci spatio-temporal, halucinant, la deraieri universale) ajunge, hidos, sa instige la actiuni teroriste, sa-i acuze de naivitate pe cei care nu-si pun de gat incarcaturi explozive:
\"Terorismul este vocea vie a constiintei mute. Din fericire (sau nefericire), multi dintre noi sunt prea naivi pentru a avea constinta\" (am pastrat grafia autorului)
Raman la impresia ca intregul text a fost scris doar de dragul polemicii, sa se agite putin, razboinic, spiritele pacifiste, ca intr-un exercitiu, dar de stil, nu de lupta terorista. Pentru ca nu imi imaginez ca pot exista si la noi oameni care sa gandeasca, sincer, in acest fel. Dar, in definitiv, orice e posibil, iar oamenii, cu toate ale lor, peren supusi si \"suspusi\" greselii.

\"Si iarta, Doamne, greselile noastre, precum si noi....\"

Imi plac si mie cantecele lui John Lennon. Mult de tot, iar \"Imagine\" cel mai mult dintre ele. Sunt de acord si cu ideile tale despre dominatia americana, jocul intereselor si impunerea cu forta a cailor pe care un grup de oameni (chiar daca foarte multi si puternici) le socotesc drepte. Dar este mult exagerata tenta pe care o dai articolului:
\"Ceea ce s-a intamplat pe data de 11 septembrie 2001 nu a fost o intamplare, ci o actiune fireasca, perfect justificata. In nici un caz o nedreptate\" - este mai mult decat o blasfemie, fiind vorba de atatea vieti nevinovate.
Si spun asta in conditiile in care nici eu nu sunt in stare sa aplic morala crestina a intoarcerii celuilalt obraz.

Apoi(viata de apoi a articolului, sinistru prin banuitele, daca nu intentii, macar sensuri de scapare din frau, intr-adevar):
Sfarsitul articolului, admirabil in intregime prin minutiozitate (imi permit aici sa comentez ca autorul textului este un expert in arta amanuntului, a detaliului des, a disecarii firului de par in mii de alte fire, dar pe care le strange manunchi, intr-o forma dorita, intr-un anumit moment, care moment poate fi bun, generat de reusita unei afaceri sau gustul bun al unei placinte cu branza sau rau, influentat de plecarea iubitei pe afara in fusta prea scurta sau de aparitia unui rid pe obraz ori a unei cute la camasa, fapte care, toate sau fiecare in parte, pot duce, printr-un negandit branci spatio-temporal, halucinant, la deraieri universale) ajunge, hidos, sa instige la actiuni teroriste, sa-i acuze de naivitate pe cei care nu-si pun de gat incarcaturi explozive:
\"Terorismul este vocea vie a constiintei mute. Din fericire (sau nefericire), multi dintre noi sunt prea naivi pentru a avea constinta\" (am pastrat grafia autorului)
Raman la impresia ca intregul text a fost scris doar de dragul polemicii, sa se agite putin, razboinic, spiritele pacifiste, ca intr-un exercitiu, dar de stil, nu de lupta terorista. Pentru ca nu imi imaginez ca pot exista si la noi oameni care sa gandeasca, sincer, in acest fel. Dar, in definitiv, orice e posibil, iar oamenii sunt, cu toate ale lor, peren supusi si \"suspusi\" greselii.

\"Nothing to kill or die for\" -Imagine, John Lennon

Ai, bre Mitică, iemu’?
Hai că stăm toți ca pe jar,
Noi la rând, tu dormi ca lemnu’,
Dezbrăcând fata…de har.

Modific iar, de-i voie:

Dimineti de iarna, in parc

Noaptea picura
gheata in alb, pe statui
arde iar viata.

In urma ultimelor comentarii, lovit eu in moalele capului de spusele drepte ale Iuliei, rog sa mi se retraga din concurs incercarile de haiku trimise: \"Despartire de iarna\" si \"Iubire de s(l)oi\", pentru a reveni, in forta, cu altele (de fapt tot cu ele, usor si formal transformate, canonizate), daca se poate:

Iarna despartirilor

aripi de gheata
in zborul de himere,
pleoapele tale.

Dimineti de iarna, in parc

Noaptea picura
gheata in alb, pe statui
A ars viata.