Daniel Bratu

Mihaela,
mulțumesc pentru acesta frumoasă imagine, continuare gingașă a ideii din a II-a strofă. Ce scrii tu e un haiku întins, lenevos, la soare. Uite ce văd și eu după arămire și urcarea în scaunul de prânz al nopții (haiku balonat de metaforă tristă):
gălbenuș umed,
luna scuipă cenușă -
semne de toamnă

Adrian,
mă minunez și eu, câteodată, de câte comentarii au început să se agațe de textele mele. Din cauza înmulțirii lor, nici nu mai am timp să scriu altceva în afara răspunsurilor la comentarii (ironia sorții face ca și acest sonet să provină tot dintr-un comentariu). Ba, câteodată, când îmi aduc aminte ce liniște de catedrală aveam pe la zbuciumările mele versificate, m-apucă invidia. De cel care eram, desigur, mai tânăr cu ceva luni., dar fără mână exersată
Comentariul tău, însă, floare de colț așezată ca de mâna unui meșter bijutier, pe clape de pian, mă îndeamnă la armonie și pace bucolică. Cu alți ochi, distilați de lună-n retorte, văd peisajul acum. Am coborât din castan și m-am întins pe fâneață, de unde îmi făceai semne. E bine și așa. De aici și eu văd inspirația de final. Bine că s-a terminat, adică ! :)

Mulțumesc și să ne citim cu bine

Dana, iartă-mi jocul de copil prins cu mâna în gâtul porumbelului alb.
Nisipul fin, scapat de clepsidre poate fi si cazemata si castel. Mă ghemuiesc și eu.

L asă-mă să-ți cânt din frunze
I arba fiarelor să ard,
N orul meu cu verzi meduze
E steag alb urcat pe gard.
A i un loc de primit scuze ?

Raluca, frunzele mele se hrănesc din visele florilor, în urmă am lăsat prea mult, de-acum iau totul cu mine.

Maria, așa răsfăț de mângâieri aurifere ce-mi dăruiești mă preface din capricorn încruntat în crustaceu roșcovan, care încă se teme de îndemnul « Tot înainte ! ». Mi-am citit cu mare încântare versurile mai vechi, la umbra răcoroasă a gestului tău superb. Mulțumesc.

Dana, tu respiri poezie, imagini izvorăsc din tine ca din fântânile pe unde trecut-au vulcanii. Sonetul e tot al tău, nici vorbă de-mpărțeli. Racii s-au învelit în mantiile purpurii ale senatorilor patimii.

Rudy, ești omul zilei (te-am văzut într-o poză din Jurnalul Național, trei coșmaruri blonde taman ce te mangâiau pe fruntea adâncită de umbra nourilor), iar orice cuvânt de laudă de-al tău e ca un bibelou adus din turnire de Lancelot.
Mulțam fain, să ne vedem pe următoarele piscuri.
Cu prietenie, Guenevirenque

Genu, mare uimire ce mi-a fost provocat, că tropotind pe-aici, în șa săltat, maestrul epigramei, delicat, așa prea-vorbă bună ce-ai lăsat.
Cât despre austriacul celebru (Rainer Maria Rilke), spre rușinica mea, nu i-am citit încă scrierile, da zic eu că e mai bine, că-mi clopoțesc destui zurgălăi pe la tâmple.
Mulțumesc

Cristiana, eu nu știu ce greu se scriu sonetele, pe cuvânt. Imaginile vii sunt împrumutate de la Dana (Linea), iar rimele au sărit singure-n barcă, de teama cleștilor din val.
Mulțumesc,
e minunat,
ce de lumină
din cea mai fină
am în grădină,
grăbit, din tină,
mâna ta lină
m-a ridicat.

Ana, sonetul e ca o oglindă, în apele lui statornice gingășia e mai mult a celui (celei) care privește. Intermediarul care mă sunt copleșit de așa laude are mâinile fripte de flăcările umbrelor.
Mulțumesc

Raluca, Elia, mulțumiri și sărutări în fugă de petale. Furtunile umblă iar eu e musai să simt pașii. Voi reveni, în tropot, pe-aici și peste ale voastre poeme, cu gând bun mă-mbrățișez în gândurile voastre și plec spre ploile trecutelor veri.

Elia,
când luni aștept într-una înserarea,
în marți eu mă feresc să fac popasuri,
strivit de stâncile din rele ceasuri,
spre alte zile îmi îndrept chemarea.

De miercuri nu mi-e încă așa frică,
pe cât de joi îmi stă inima ciot,
că vine vineri sâmbăta cu tot
cu saptămâna ei de duminică !

Mulțumesc

Mulțumesc, Dana. Tainele zodiacului îmi erau destul de străine, până acum. Mi-a plăcut comentariul tău, este plin de taine și înțelesuri împletite în raze de înțelepciune.
Ilu si stră luminat acum despre ce pot eu sa fac, șarpe de dudău ce mă aflu, cu soarta oceanelor primordiale, nu m-am lămurit de rostul șerpoaicelor năpârlite. Așa că am plecat la plimbare, după cum a sunat îndemnul tău, pe la Chevalier ăla de-i făcea figurație lu` frate-su`, actorul, care a scris \"Dicționarul de simboluri\" fără să știe să scrie, doar arătând niște degete și strâmbături, lăsându-i pe alții să ghicescă despre ce e vorba.
Uite ce cred eu că mi-a dat de înțeles, prin contorsiuni semnificante, că ar trebui să scriu despre sensul întâmplării și trimiterii la plimbare:

Șarpe-aș fi vrut, încolăcit ca dânsu`,
să fiu în jurul ei, cu pielea-ntoarsă,
mă legănam pe inima prea arsă...
Privind la cont mi-a spus: „Hai, plimbă ursu` !”


Mulțumesc, Daniel

Cami,
eclipsele vremelnice sunt șterse da valul timpului și nici nu cred că aș putea, din fugile de cerb, să îți întrec poemele alese. Iar iedere de gânduri arse-n cercuri, în loc de mantia din fin pământ, cât lumea toată-i un ocean plângând, tărâm au și visare grea de miercuri.
Mulțumesc pentru aprecieri și trecere.

Maria,
nu-i dedicație, dar nici departe nu am plecat din maluri, dus cu valul, cu frunze coapte înșeuat-am calul, rănit de lăcrimările sărate. Cu nopțile de arșiță te-așteaptă sonetul meu plăpând, că-i dai lumină, făclia ta de Paști e luna plină, clipind la nesfârșit, șoaptă cu șoaptă.

Elena,
sonetul meu cel reușit se-nclină, neiertătoarei tale fine grații, cu gândul la cucernice libații, catrenele-mi se scutură de tină.

Maria, Elena, mulțumesc mult, scuze pentru întârziere și fragmentare a raspunsului, din cauză de tardivă observațiune a frumoaselor voastre comentarii.

pene albastre-n
zbor
îți cântă ochii

Silvia,
ți-e ca o rouă fină comentariul, dar are umbre-dungi de bici, rebele, nemeritat e șfichiul de nuiele, căci mi-e sonetul prăfuit vitraliu. Prin sticla prinsă între zeci biserici mi-am aruncat calmarii ca-ntr-o poartă, tentaculele dorul să-l împartă, sfințit de glasul corului de clerici.

Mulțumesc, să ne citim cu bine și cu drag

pe munți urcă norii
și-n aripi

zbat piscuri de gheață

duce austrul spre moară
secundele nemăcinate

secetă iar ?

de jar limba de clopot
amurgește
senina vale-a vieții

Sonatul meu sonet are prea multe urme și prea puțină umbre (deși, până la urmă, nu-i \"urma\" numai o \"umbră goală\" ?):

în al doilea vers, în loc de \"urmele\" se va citi așa cum se va fi gândit, adică \"umbrele\".

Un poem al stărilor, vizual (fotografia malului de râu e superbă), șoptit, de împăcare cu sinele, sfârșit de patimă și tumult. Sub sălcii fluviul lacrimilor își pierde izvorul și își regăsește albia cu urmele de sare. De-aici încolo, de la rădăcinile prea-plecate, se poate așterne și plaja, pentru palmele fine, cât frunze « mici și viorii », unde capete obosite și insolate își îmbie deja așezarea.
Îmboldit de imaginile versurilor tale, cu arămie, solară pornire, las în urmă un mic sonet, în speranța că vei fi de acord să-l agăț și în rama odăii de autor, taman pentru limpezirea privirii mele de mai târziu, de fiecare dată.

Trecute veri

Mă calcă rău ciuleandra în bătaie,
de joc îmi lasă urmele pe față,
când râul norii curgerea-i învață
e semnul despărțirii de văpaie.

Din ochii ei cad urmele de gheață,
sunt sălcii în oglinzile șiroaie,
cad frunzele ca picurii de ploaie
și-n apele uitărilor se-ncalță.

Doar iedera-i mă smulge din noroaie
prea îngroșate-n dunele de viață
ce-n mii de estuare-ncet mă taie.

Ne-mparte orizontul ca o ață
iar șoaptele în nopți ne încovoaie
și ne trimit spre-o altă dimineață.

Mae, daca tu ai ajuns tarziu, atunci eu cred ca n-am mai ajuns deloc, vesnic incolacit de luminile solzilor, mereu scrijelind, cu mii de ramuri, luna alburie cu irizari de albastru barcelonez.
Multumesc mult pentru steluta inimoasa si luminoasa.

Mihaela, multumesc la maxim pentru urari. De printre dunele e(u)forice din nord m-as multumi si cu potop de raze minunate, pline de bronzul podiumului, asa cum e comentariul tau.

Mereu sub scutul aramiu,
Dedal Maximus

Rudy, observand eu tarzior maiestria comentariului tau aruncat la concurenta cu al meu, tin sa iti spun urmatoarele povesti obtinute pe puncte, ca niste paltoane odinioara, de la o Seherezada inginera:
- in vacarmul de senzualitate care exista pe site si la cata arsita a coborat prin raze ca fire de păianjen din cer, era trebuinta de un semnal de alarma, cetatenesc, pentru cei care s-ar putea uita fara palarioara de protectie in parjol;
- atins de insolatie, bolnav generos, autorul versurilor nu s-a ferit in a da de veste despre pericolele naparlirii vremelnice.
Multumesc pentru frumoasa analiza si stima, cu mare pretuire
Dedal(m)eronul lu` Boccancio

Elia, dragi imi sunt pasii tai delicati, plutitori peste nisipurile mele arse de iarba fiarelor. Sunt altul la fiecare intoarcere spre mine, naparlesc indeajuns pentru a oglindi alte si alte piei. Serpoaica mea are ochi prea mari, mai mari decat luna la care urlau vanatorii aia ai tai periculosi cu frageda carne de caprioara in gingiile flamande, atfel incat hipnoza a fost prea profunda si n-am mai vazut alta aratare unduitoare despre care povestesti, prin site. Daca nu-i monoton, atunci e periculos, daca e periculos, atunci sigur nu e numai imaginatie. E doar sentimentul ciclic al contopirii si inutilitatii acceptate, intelese.
Multumesc, Elia, pentru dragul tau comentariu. Ars de soare, sub clopot si minarete, astept marile sa vina la mine. Imaginar si inutil. Pieile naparlite tot o mie una raman, ca pergament pentru povestile Seherezadei.
P.S. In zodiacul chinezesc sunt Sarpe de mare.

Camelia, ma bucura sensul optimist pe care l-ai dat textului meu, prea autoironic si amarui in intentie. Urmarea ispitei, acea tentatie curajoasa de care vorbeai, poate duce la transformari succesive, de la erou, mesteacan, rana inlantuita, ecou pana la a una mie una piele naparlita. Dar totul se schimba, pana la urma, ispitele biblice etern reluate, povestile de nesfarsit nici una din cele o mie una de nopti ale Seherezadei cea cu ochi de serpoaica.
Multumesc pentru bucuria trecerii tale.

Virgil, de fapt miezul texului aici era, de la aceste imagini mi-au plecat gandurile. Ulterior, gasind cateva cioburi de oglinda prin ierburile culcate de arsita ale malului, din ce in ce mai apropiat, m-a speriat asemanarea cu \"a o mie una\" piele naparlita de sarpe ce am ajuns.
Multumesc pentru aprecieri si surpriza placuta a trecerii.