Daniel Bratu

sper(i)a, nu speria - sorry

De n-ai tap la ispasire,
ma cam sperie-al tau ton
(de gresesc, sa nu te mire).
Prefera-vei…capricorn?

:) nu te mai speria,
drag, Da(-)n(i)el

Ana, multumesc, constelatiile sunt greu de ajuns in Hades. De fapt, conteaza mai mult aceste torte ale comentariilor, sunt mai luminoase, prin contrast.
Versul curge, dus de undele Styx-ului, puntea e in deriva si ea, mielul e, de fapt, un Cerber pervertit, nu exista repere, dispar malurile, totul se scufunda intre lumi, intr-o falie circulara, spiralata. Viermele - burghiu al sinelui sapa, ucigand ceilalti vestitori. Ramane mielul “(focul) vanat”, spulberand a vant, ucigas de primaveri.

Carmen, multumesc, eu as crede ca e identificabil acest miel si cu autorul, in anumite momente, macar. Imaginile gandului tau s-ar putea sa fie mai aproape de adevar, nu neg asta, dar taramurile sunt grevate de similitudini uimitoare, iar personajele gravate adanc, pe aceleasi linii circulare, general valabile, ale sufletului.
Cat despre acea teama din finalul comentariului tau,

De vorbesti - ma iau de tine,
de taci, crezi ca fac la fel...
N-ar fi cazul ca, in fine,
sa ma stii ce sunt:…bland miel?

Cu drag, mielu danielu

Dana, multumesc, da, nu e miorita, e un miel, si-nca vanat, leganat de vant, aproape identificabil cu autorul. Nu cu balada e legatura, insa, mai degraba cu Infernul, Charon si inca ceva, mai greu de spus.

Feronia, multumesc pentru asa incantare de care se incanta si sufletul meu

Carmen (pardon, Lascarica), eu si ceilalti dragoni betivani iti multumim mult pentru spirit, exuberanta, umor si ne intoarcem in putina proaspat spalata, inlacrimati de fericirea primei tale treceri pe la textele noastre
Cu drag si noi

Florina, multumesc, imaginea aia si mie mi-a placut si de-aia mi-a venit sa o scriu. Intr-o prima forma, insa, „bolt”-ul ala nu exista (cineva mi-a spus ca poate e o greseala, ca ar fi trebuit „bolti”), dar s-a cam autoimpus in vremea macerarii versurilor si n-am avut ce-i mai face. Amiezele sunt circulare (de taiat codrii culcati), iar umbrele, dedublarile, ipostazele de fum aromat au sansa agatarii in acest bolt – element indispensabil articulatiilor. Iti astept si eu, zambind, revenirea.

Ela, multumesc, drag din drag de la dedal pentru gand tau egal cu-al meu gand usor oval ca o umbra de opal. Reastept, reastept, cu drag

Simona, multumesc, ludicul de mine stii ce spune? L-am intrebat si am auzit ca si lui ii era dor sa se citeasca, sa te citeasca, sa se regaseasca. Azi de Dragobe-tie, s-a cam potrivit la intalnirea cu sinele (nu de tren :)). Cu drag si eu

Bogdan, multumesc, parca nu e \"toparcenean\". Da, in fine, ia mai vezi si tu, mai citeste o data si imi mai spui si mie despre ce e vorba, cand ma intorc, ca acum ma duc sa trag o dusca asa, de drago-betie. Vezi la efort, totusi, cu pianul e cam greu pe scari :)

Poezie in care metaforele curg ingemanate firesc, fara noduri, dar plansul se simte, urletul interior, jarul din gand si inima. Parca si plumbul, undeva aproape de spinarea cu aripi.
Prozodie fara cusur. Nuante de rosu argintiu - frumos incriptate, imagistica superba, intr-un sirag de haiku. Printre versuri, toate bine scrise, cateva foarte bune, de remarcat:

\"Mi se rostogolește ora într-un sicriu de jar
Precum argintul viu pe lespezile lunii\"

\"Pãduri cu brazi în brațe și flacãrã de var.\"

\"Anubis ne pândește cu pleoapele cãzute,\"

\"Pe cerul gurii mele trec lebedele mute.\"

\"Nu e loc aici de scuze,
Și nici cazul de acuze,
Doar lumea să se amuze,
De n-are vederi obtuze ;)\" - Maria Chereches


In surdina ma amuz
ca, saltand spre paralele,
inegale si rebele,
risti sa cazi in ... unghi obtuz.

spada scoasa jumatate
face rost de buzdugan,
nodul vrajbei, gordian,
ma feresc, deci, a-l desparte

cine a-nceput sa vina
(cutez eu, ca megies,
c-ar fi cazul, Chereches)
sa-si prezinte scuza lina

si-nfratite-n gand printese
(cu nuri dulci ca armament)
ne vor cuceri, latent,
iar in versuri ne vor tese,

ca lasand pe alta data
acest crunt si-n van razboi,
vor lupta, nu cu noroi,
ci in suc de ciocolata.
..................

cu arcusul stramb in rana
simt, cand latul s-a inchis
ca-nviat eu de \"green peace\"
voi muri de ...\"amazoana\"...

La multi ani, Lore!
Fie-ti zborul intins si inalt, iar vazduhul si lacul de prieteni plin!
Cu drag, Daniel

Dana, frumos ai scris, esential, multumesc pentru rasfirarea versurile tale in pagina mea, pentru inteles

Uite cum i-a prins in usi
mana ei cu doua \"deste\"*,
ca iti spui: \"Doamne fereste
sa-ncap pe asa...manusi !!!\"

*Lumina, Lupta, Libertate

La multi ani! Andule Moldoveanule Ortomanule Superb Cantatorule De Vers Univers Alcatuitorule

Viorel, Andreea, Dana, Ioana, Bogdan, va multumesc, scuze pentru intarzierea raspunsului. Poezia ii este dedicata Nichitei, de ziua ei, si e alcatuita, in principal, din titlurile poeziilor sale. Meritul meu nu-l depaseste pe cel al unui mic mestesugar.

P.S. Bogdan, finalul trage concluzia unei disocieri, sfasieri, prin absenta, prin \"spatiu gol\"

Ela, multumesc, iarna asta a macinat cel mai mult in mine, asa simt, imi este din ce in ce mai grea ajungerea spre casa cu descantece. Fii, ca si fulgii, pot da scanteie peste lemne, dar focul este rece, insingurat in gand ca lumanare.
Diminetile sunt insorite de cuvintele tale, Ela, multumesc, cu drag.

amelii, multumesc pentru treceri, pentru observatii dar, asa cum e si vorba, „pe calul batran greu il mai inveti la ham”. Iar hamul trebuie lasat mai larg, cam dupa cateva citiri cu accent neaos, sa nu se muste iedera si castravetii din gradina.
Serios, „si” – ul nu strica nici un ritm (vezi ca acolo sunt „fulgi” – nearticulati ienclitic), rima de la versul al trei-lea nu e fortata, e mai putin intalnita, poate, iar acel „care” intra intr-o fonie ceva mai alambicata, care mie imi place (imi pare tare rau ca nu si tie, dar asta e). Deci strofa a doua nu strica nimic, d-apai ditamai poezica „reusita” (spre ne), acolo e cheita de argint a sensurilor, care face clic numai intrand in ritmul poeziei, in arhaicul alamurilor ei.
„Of”, amelii, ai dreptate, n-am vrut sa rimeze „pasii” cu „si”. Asa a iesit. Dar nu numai atat, cumplita crima prozodica s-a prelungit pana la miselnica rimare a acelui „pasii” cu ansamblul de intinderi ligamentoase „sapa si”. Scuze, dar nu promit sa nu mai fac,

cu acelasi drag,
cel care schioapata mergand in maini,
Daniel

Florian, multumesc, nu stiu cat de originale sunt rimele, poate s-au mai scris, am vrut doar sa ma intorc spre zapezile de alta data, spre parinti (\"lumanarile\"), spre iarna lor, spre iarna noastra.

da, asa e, si \"talpile goale ale parintilor sunt versuri cu rima imbratisata\" (parintii sunt mai grijulii)
- ideea e interesanta, realizarea de apreciat pozitiv;
- poezia are o sonanta proprie, interna, placuta;
- ar fi de evitat, pe viitor: unele metafore cu iz de \"second hand\": \"algele sufletelor de îngeri\", \"o veșnicie întreagă\"; ligamentul enervant fonic \"cu rima\".

Oglinda, o intoarcere in sine, privind in oglinda se vede in trecere timpul, se scurge din sloiuri curcubeul de august. Metafore asezate in causuri de forma, urne cu arsuri de imagini.
“Ridurile” (obs.: de evitat aliteratia din \"numara ridurile\") sunt “carari spre intrebari neindraznite”, pe ele se poate migra la nesfarsit, inventariind starile, generand neincredere: “cui oare” – dubla semnificatie (cuiul rastignirii si cheia intrebarii), fortarea stilizarii schimba subiectul, ca dinspre unde reflexive inselatoare. Strofa a doua adanceste intelesurile, amaraciunea devine patima si autoironie: “cu ochiul as sparge-o/ dar mi-e ca devine/ o mie de ieri pana azi” (obs: a-ul prim din pana ar trebui sa poate caciulita de frig, nu palariuta de soare). “o mie de ieri pana azi” – frica de cioburi, de multplicare, frica de apartenenta definitiva, spaima de revelare (in varianta exclamativa: “o, mie de ieri pana azi”, cu numeralul devenit pronume scurt si posesiv). “vad unghii ce-si dor radacina” – halou, viziune si cosmar, oniric colturos si adanc, generand “tipatul alb”, rece, fantomatic. “cui oare/ e-ntorsul ecou” intoarcerea spre acele “intrebari neindraznite” din inceput, cu feedback reflexiv permanent (varianta fonica “e-n torsul ecou” – torsul ecoului, ca o sculptura, discobol inghetat in intoarcere). Finalul ridica cerebral sensurile, adaugand si o alternativa fonica de inchis imaginea, oglinda, poezia(“mintea marama / oglinzii”).
Poezie complexa, cu tragism senin si ironie scenica, de o melodicitate interna superba.
Felicitari, Carmen, chiar daca tu crezi altfel (\"modestie, modestie, dar s-o stim si noi\"), mie mi pare un text foarte bun

\"Timpul este relativ,
E greu să-l iei cu asediu:
Doișpe-n SUA, efectiv...
La noi încă-i...Evul mediu... \"

si
\" Daniel, vrabia malai...si restul...

Ce stii tu la ce organ
Zboara gandul meu rebel?!
Eu visez c-o fi baban,
Iar el o fi...mititel!\"

Raspuns si varianta (ocolitoare):

Peisaj de iarnă

Prinse-n câmp de alb motiv
vrăbii din mălai învață:
\"Timpul, ca și totu`-n viață,
este mic...dar relativ.\"

Talent relativ, în așteptare

Cum talentul meu, nativ,
mic, dar sincer, prins de gheață,
aștepta, mi-a râs în față:
„Timpul este relativ”!

Sanu-mi tresarea, de-alean,
mort de inanitie.
Ea gandea la alt organ,
(organ ...de politie).