Daniel Bratu

De azi e frig și vine dinspre stepe un animal cu gheare degerate, ce-n colții verzi ai brazilor, în rate ne ia, când masticația începe, de-a valma-ncremenirilor a toate arterele, cu

ori când pot să și mor de am norii aproape iar închiși ochi de corbi să mă-­ngroa... pe la urmă-i nimic ori e noapte de mine un amurg pentru orbi țipăt ți... ne petrecem în vis cum sunt

A mai rămas numai un pic, s-a dus în mult prea mare grabă încă un an. De mă întreabă oricine cum, nu știu să zic. Frumoasa mea, ca o podoabă a iernii-n bradul de calic, a mai rămas numai un

El a plecat într-un meleag din care ne va trimite punctul de vedere, ca din voiaj, turistul, când îi cere prietenul impresii grăitoare. Se va poza, având întrevedere cu Ãl de Sus și

Mă vrei zdrobit, c-un creier de legumă, împrăștiat în mii de bucățele, cu inima pocnită, pe stradele urlând la luna care mă sugrumă, un Robinson Crusoe în atele, acoperit cu plapume de

Vițelul vechi de poartă nouă pe la pășunea de mărgean e zi de zi. Că ninge, plouă, el paște… De la Noul An, e copt, cu limbile de rouă, în aur hiperborean, vițelul vechi de poartă

De azi mă dau în balansoar, de-al dracu fac doar huța-huța, degeaba-mi plânge-n pumni micuța, că eu cum vin, așa dispar. Mă urc la cer din iarbă, iar la sol vin proștii cu căruța și-mi dau

Un viermuș de-acela, rotund la făptură, tânăr, deci și foarte … cu mult c…aș la gură, ieșind într-o seară din camera lui plină de putoare, zise mă-sii: - Pfui! Îmi este rușine, maica mea, de

Hai, români, să facem hora,-n țara noastră, de-or să vadă toți orbeții din blocadă pășunismul centenar, de la sfinți plătiți cu ora la cocote bruxelleze, hai, de-acuma, să-nvieze românismul

Scriu aici misiva mea de jale, nedormit, cu ochii de strigoi, când prin lume umblă-un, coate-goale, ciobănaș cu una sută oi. Și-i așa de cald, că pe la munte se topește piatra ca un sloi de

Se-nclină Pământul, din centru la poale, cu nordul, cu sudul făcând temenea, când simte-apăsarea privirilor tale și fruntea-ți pe gânduri e ca o perdea. Când trupul ți-e frânt, ca de Sisif la

Se unduia, ca o cadână, amurgul ruginiu. Eram convins, naiv, c-o să-mi rămână de-ajuns parfumul ei, balsam. Iubire să fi fost când ne-am iubit flămânzi ... o săptămână? Se unduia, ca o

Personaje: Sandu Albei - (zis Albone), afacerist, patron de ziar, implicat în politică; Eva Zongora – ziaristă, una dintre amantele lui Albone; Nicu Tudor Falim – președinte al Bancii Creditului

Se poate să nu fim până-n sfârșire decât un început cu-a fost odată, prin lumea-n mii și mii desperecheată, o dulce și aleasă contopire, o amintire-a ierbii, legănată de mii de răsuflări ca de

Mă duc încet, îmi crește drumu-n spate, Firav cum iese fumul din bordei, Pe când în plopi o cioară se mai zbate, Și neaua e de-o palmă peste miei. De crengi atârnă razele de soare, Ca un

O fi dor ce mai e, habar n-am de ce-mi umblă prin cap un burghiu, de ce câinii mă latră-a pustiu din tot pieptul cu tot ce simțeam. Or fi zorii sau timpu-i târziu, presărat peste noi, gram

Am început să-mbătrânesc, iubire - mă simt ca-n Paradis în via mică, cu soarele în drum spre culcărică și strugurii plângând la despărțire. Ador s-adorm în rând de căpșunică, pe-o poamă bună-n

Parcă mă văd, curând, pe-a mea străduță, bătrân, bolnav, ursuz și părăsit, înfășurat, cu tălpile-n granit, ca Laocoon, de muzica lui Guță. De-un șir de corbi tocat, la infinit, cu ciocuri

Cum strada-i lac, un poloboc plutește-aiurea și-n surdină, sobor de greieri, ventriloc, îi cântă-n doage, să ațină frumoase lăcrimând din toc, de pe borduri cu apa lină, când strada-i lac

Te înțeleg, minune-ntruchipată - în orice semn al tău e-o mănăstire, în orice zâmbet, cartea de zâmbire și-n încruntare-o mare înghețată. Pe deget mă învârți fără oprire, cum vrei mă pui, prea

Privește, sărbătorile se duc, s-a răspândit și izul de sarmale, în casa noastră e un balamuc, tu speli și cați prin rufele-mi, agale. Mă simt purtat de iarnă, vălătuc, scurmat în armonii

Plecat-am trei pe-un drum, spre Sărărie, taman pe când venea amiaza-mare, mai însetați și mai cu ochii-n soare decât un stol de lie-ciocârlie. Trei crai, din cei mai siguri pe picioare, am tot

Nu cred că-i joi, e-o înșelătorie - prin calendar s-a dat cu bidinele! - n-aveau altcum să treacă toate-acele lăsări de sec și multă prea-sfinție. Defect o fi, cumva de la cafele, o viziune

Mă tot aburc`-agrișii, când “to be or not tu be” vorghesc șî beu, amar, răcoare-n chele-am, parcă-s de-al dubii cu care ne-am pășit din Dubăsar`. Boceai încetișor pe-un priși,