Daniel Aurelian Rădulescu

Cum naiba dintr-un fustangiu Vânjos în brațe barcagiu, Sunt brusc limfatic, un firav Mai puțin vesel, pus pe grav? Nu mai am gașcă, nu mai beau, Nu mai fumez, sex nu mai au Nici fete, nici

Am tras de remontor să mișc limbile cadranului și m-am pomenit c-am pierdut noțiunea timpului, după care am mâncat bine și intrând într-o letargie încet, încet picotind, am adormit de-a lungul

Mă iau de azi de băutură C-am mai avut de obicei; Să am mirosul spirt de gură, Prieteni mulți, multe idei. Așa-m și locul la tribună; Pot să vorbesc tot fără șir Și de greșesc, țuica-i

Se petrece coviltirul bej spre maroniu Cu laiul Petre cățărat pe-o capră Tras de-un căluț stelat, un bidiviu Și gerul strigă ”Cărămiiizi!!!”... de crapă. E de departe, oricum pentr-o căruță Și

Să îmi spui dulci cuvinte să m-amăgești din nou că dragostea-i în minte cum tonul de-un tablou ce-ar fi la fel, totuna, de n-ar fi o scânteie s-aprindă Soare, Luna și străluciri să deie de-un

Sunt pentru a nu știu a câta oară Dumnezeu Căci iar m-am hotărât s-adopt un cățeluș; De fapt o cățelușă mică și firavă, derbedeu, Un rebut printre vreo cinci născuți pe-un derdeluș. Sunt toți

Să nu-mi invadez gând cu tristeți stau planton Fiindcă nu știu cum de se face de-s cam părăsit; Cum împărat sau rege ce-a urcat pe tron Și nimeni nu-l mai vrea, doar locu-i hărăzit. Așa-i se

De-aș fi vizitator ’n planetă nouă Aș avea sigur multe întrebări; De ce-ar fi gazdele nu una, două Și pentru ce atâtea tevatură, alergări? N-aș înțelege cum deși-s la fel Și unii-i pedepsesc

Intru s-aduc un pacient deja ”udat” și clipocind din gură cu un miros etilic evident, găsit pe undeva, pe-o scurtătură... și chipurile apar bizarerii decolorate parcă, în halate sau pijamale

Sunt reescapatul de avorton, un fortunat Și fătul ce-a murit într-un copil Ce s-a topit într-un adolescent febril S-ajungă tânărul matur... neapărat! De ceva timp adultu-a detronat pe june Și

Pe câte zile-am făcut gaj Cu cunoscuți că-ți sunt o slujbă Cum lanț la lama de o drujbă Și elicea la vapor, siaj? Pe câte săptămâni să jur Să-ți fac o Lună de argint Și de-i eclipsă nu te

Etilică mireasmă duhoare în împrejur Și-un luciu de inox din ochi lichizi răzbate... Pe-un roșu de fundal de-obraji, cu glasul dur C-o răgușeală aiurea pășește, dă-nspre spate. E slab cu

Am sufletul îmbrăcat cu iedera timpului; Nu mă mai văd dintr-atâta verdeață Ce se ține de mine fără trecerea anotimpului Să-mi păstreze o fațadă de nou, de dulceață. Îmi deschid din oblonu-n

Nu iubesc iarna, de loc frigul că ne răcește între noi Și nici zăpada n-o iubesc cu albul ei ce pur ne minte Că mai curată ar fi, doar o apă multă, multă ca din ploi Și râuri aburinde îngheață,

Mi-am pus în gând de astăzi singur să mă plâng Și să-l adun de azi picuri de-o mare în amintiri, Că nimeni n-o va face apoi când trup mă frâng Și un alt recensământ n-oi fi între omeniri. Și am

S-a plictisit tot stând mereu acasă Privind cu jind la vânzoleala străzii Invidiind pe toți; vremea-i frumoasă Sau ger e?... Of, plictisul ogrăzii! Nici muncă nu mai este, nu-i vacanță Despre

Parc-am mai scris și n-am niciun răspuns De ce ca-n alte arte nu-i naiv și-n poezie; Măcar să știu și eu că poate m-am ajuns Și-am cel puțin, infant, un pic de... fantezie. Și pe bună dreptate

M-ai auzit, te strig mereu De când mă scol și-n vis de noapte, Că fără tine nu sunt eu... Cuvântu-ți vânt m-aș face, șoapte. Din poză te-am făcut icoană Și-am pus-o-n față la

Am ascultat cânt în de-argint patine peste luciul gheții, Fredonări de cupluri suple se topind unul într-un altul Simultan superb scăldând în șiruri lungi sudoarea vieții Zi cu zi corp împletind

În soarele geros sclipind Pe crengile de-arbust golite Un stol de vrăbii zgribulind Se vânjolesc de frig trezite. Scena-i movila din grădină Pe albu-ntins neregulat Și câțiva pomi de

Înțepături în crusta bej-albă-gri lucind Subțire ca o tijă de papură din grind, Cu păr galben-nisip în buclă, peste guler, În mâna înmănușată ce-are un afiș cu ”Shuller” C-o inimă aprinsă de roșu

Atârnă parcă dinspre cer cristal topit Cu-ncolăciri de lupe translucide De-un gri sticlos catifelat la pipăit, Alunecos cu ascuțișul bont, din tablele livide. Se-adună larg din lacrimi de

Răsare întâi o căciulă, treptat, apoi mult păr încâlcit peste tot și o flăcăruie intermitentă sub mustața cu mult fum, iar lângă nas un vârf de bici țeapăn lângă o scândură ce ține ceva

Moartea se-mbracă-n alb ca o mireasă Și-i toată din zăpadă-n fulgi, geroasă Își aducând din trenele-i troiene Întinse dinspre dealuri pe poiene Viforind drumurile în sulițe arzânde Tăind în