Daniel Aurelian Rădulescu

S-a prăvălit luciul de stele din întreaga boltă Din cele mai îndepărtate colțuri, se făcând fărâme Pe-o coajă de telur cu vântu-n vele și parâme Ce și-au pierdut busolă... Sau seceriș ne vor,

Am sentimentele așa bizar de împărțite Într-un amestec de-amintiri cu nostalgii Și-un pic de teamă mojarată în algii La gând de pierderi... Chipuri nemaiîntâlnite. Transpus pe-aleile de pași de

Colaj întins imagini, cuvinte-n scris vorbit și fără frontiere De-acces nelimitat în năzuințe, știri, științe de nepătruns. E proba ca-n proces; ce-i evidentul cert e-adesea un ascuns De chip în

Câtă fulguială, când ca pufi de plopi, când răvășită Se scutură prin ger scârțos, se face-o crustă Ce lasă drum de țară o potecă-ngustă Și prin oraș mulțime abia zărită. Și-i dor de soarele sub

De la un timp nu de la naștere îmi fac cont de ani, Ci mai curând din calcul de scadență Până la schimb de neuitat din existență Și uimitor suntem iar tineri... mai bălani. Și faci proiecte tot

Mă scol cu noaptea-n cap Și rămân ziua negru, La fel; nu pot să scap De vise pe de-a-ntregu’. Mă culc pe o ureche De gafe plictisit Și știu că nu-s pereche De fiu în risipit. La mort îmi

Ce mult mi-aș vrea, mai mult decât orice, Să știu c-o să mă știu știut un altceva, altfel De-un fost ex-Terra-om ce-ar provoca de ce Doar pentru c-ar fi fost un singular... nițel. ... În viață

Se-adună râu de-aluviuni în estuar Și de-un picior se șchioapătă o scoică Orbită de nisipu-n mâlul planetar... Se trage-n carapace ca-ntre sâni o doică. Își avalează sarea mărilor ajunse, Se

Sunt mic, pueril mi-au avânt și m-arunc să alunec, Mângâi iarăși cu mâna miros de parchet lustruit, Sau pititea mă joc la podeț până totu-i întunec Și colind dimineți până-n seară de vară, sunt ud

E salamandric visul că tot putem reface După ce ardem scrum pân’ la aneantire Golind oameni de suflet, lăsați o carapace De bani, averi, de sex, cu cinstea o amintire. De atâta egoism blamăm

Imensitate de apă ce există mereu, de un ieri, o străbat din centru cred și nu există direcții, sau ar fi dar sunt șterse de valuri sau vânturi ce nu duc nicăieri, mă vântur, e un dute-vino,

Am amestecat literele din ziarul de dimineață în cafea și a ieșit foarte neagră, mai mult de la lipsa de suflet; rea, o zață, iar în loc de dulce m-am pus pe înjurat teleshopingul de la

O netemeinică apelare Doar de muzicieni, de sunet Ca și cum libretist n-o are Sau n-ar avea și el răsunet. Identic cu romancier, Poet, pictor sau eseist, Astronom desenându-mi cer, Actor pe

Mă bate gând să-mi fac statuie, Să mă torn singur moștenire În ipsos, bronz cu aurire Să strălucesc ca o momâie... ... Să pot fi martor la ce vine, Bun chiar de luat și dat în cap Să mă

Urcat pe un cui și tras pe sfoară, Bătut pe-o pânză înrămată Stă nemișcat; n-o să mai moară Expresia-i imortalizată... De unde atât profund în firul De pensulă în guașa groasă? De unde

Aștept din când în când câte-un semnal De la cei morți; parc-ar fi fost o glumă, Un simplu joc de-ascunselea fatal, Cum scrisul nou, după ce-l șters cu gumă!? Am sentimentu-acut dorul

Mă îndrept încet, vers șapte sute De întortochieri, gând în cuvinte Ce n-aveam loc ’n atâta minte Ce-o țin ostatică, de-s mute. Și am conștiința; puțin e Și cât sunt de

Atât hazard de neștiut ne este-n Univers Că un fir de frică-mi trece mijloc de coloană Tot mă gândind c-alerg pe-o bulă-n goană Și poate derapa din ronduri, fără de revers. Mă-ncearcă

Am fost ouat în mai devreme Și ce târziu realizez Din obiceiul fără miez; De-i adevărul puf, sau pene?! Sărbătorim toți aberant Venirea-n lume, delivrarea Și nu-nceputul, procrearea... Cum

Când lumea s-ar scula din rău Sau din a ei indiferență, Poate va fi din nou călău De-omor, hoție, impertinență. Când lumea s-ar trezi spășită De nedreptățile făcute, Vor fi din nou iubit,

Pasant imperceptibil în spațiul citadin Își dedicând tot haru-n ruralul cabinet, Cu haina ades pe umăr se aplecând aldin Își cară-n pungi din fișele-ntocmite berechet. Din neiertată eroare

Îi răzbat vise printre moi, umedele pleoape, De atâtea așteptări în umbre de dileme Și inima-n bătăi stă nemișcând să crape De atâta rece vânt ce-o suflă de o vreme. I-e mâna un stâlp fragil

Pisicuță, pisicuș, Ochi rotunzi pe boț de pluș, M-ai trezit din vis azi noapte Să te-mbrac și să-ți dau lapte, Să-ți pun roz lesa de fundă, Să te plimb cât noaptea lungă... Mâine ziua s-o dormi

Cățeluș cu păr necreț Fără mamă și coteț M-a prins gol pe bătătură Fără rață nici untură Și nici os pentru furat... Nu mai vine!... S-a jurat; Mă va ține-ntr-un lătrat! 07.02.2012